Eu m-am ţinut de promisiune

Vă invit să recitiţi articolul ăsta, apoi să vă amintiţi de promisiunile pe care mi le-aţi făcut. Sau, dacă n-aţi făcut, măcar să-mi spuneţi cum au decurs urările voastre anul acesta. Nu contează că n-aţi trimis felicitări, vreau doar să ştiu prin ce metode aţi urat sau o să uraţi Sărbători Fericite celor dragi.

Eu am trimis felicitări, aşa cum am menţionat în acel articol că voi face. Reacţiile au fost pe cât de frumoase, pe atât de neaşteptate. Cei dragi au fost foarte încântaţi şi, în acelaşi timp, uimiţi de ceea ce au primit. Mi-au mulţumit şi mi-au spus că le-am înfrumuseţat Sărbătorile mai bine decât oricine.

Este minunat sentimentul să vezi că cineva se gândeşte la tine şi face ceva puţin mai diferit decât ceilalţi, trimiţându-ţi o felicitare de Sărbători, dar mai frumos este să vezi că te sună oamenii emoţionaţi şi înlăcrimaţi, spunându-ţi că este cel mai frumos cadou pe care l-ar fi putut primi în acest an.

Dacă vă grăbiţi, astăzi puteţi cumpăra şi pune la poştă felicitările (până la ora 16:00). La mine au ajuns a doua zi după ce le-am pus, iar Poşta Română să ştiţi că lucrează şi mâine, chiar dacă o face cu program scurt.

Aşadar, cum e cu urările la voi în acest an?

Lasă un comentariu

12 comentarii