Evaluator imobiliar

Un prieten de-al meu a ajuns la concluzia că tot pământul pe care l-a moştenit de la ai lui trebuie vândut, asta pentru că el n-are timp pentru a se ocupa de toate. Iniţial s-a gândit că poate găsi foarte uşor un cumpărător, iar tot acela să se şi priceapă când vine vorba de preţuri. Şi să fie omenos, să nu-l tragă în ţeapă (asta pentru că prietenul meu n-avea niciun fel de idee despre cum stă piaţa vânzărilor de pământuri).

Când mi-a cerut sfatul, i-am zis că are nevoie de un evaluator imobiliar, pentru a nu risca să fie păcălit, adică să nu-şi vândă terenul pe un preţ de nimic. Mai mult nu ştiu dacă l-aş fi putut ajuta, pentru că şi eu, la rândul meu, eram în necunoştinţă de cauză.

Terenul său era împărţit în două bucăţi de aceeaşi mărime, în două locuri apropiate. După ce a găsit un cumpărător pentru primul, s-a gândit să apeleze şi la sfatul meu, că acum nu mai avea nimic de pierdut. În plus, era cât de cât mulţumit de ce făcuse cu primul teren şi era dispus să facă un test.

Terenul valora cu 20% mai mult decât reuşise el să-l vândă, banii nemaiputând fi recuperaţi. Fiind nepriceput, habar nu avea cât de mult ar fi putut încasa în prima vânzare. Acum, mergând pe un preţ bun, calculat de experţi, şi-a vândut şi ce-a de-a doua parte din teren, scoţând un profit foarte bun.

Data viitoare când vreţi să vindeţi ceva, gândiţi-vă că sunt foarte multe firme care v-ar putea ajuta. Nu mai fiţi păcăliţi de tot felul de cumpărători care par cumsecade.

    1. Zoly marți, 30 martie 2010, 18:09
    2. blozilla marți, 30 martie 2010, 18:17
    3. A.Dragos marți, 30 martie 2010, 18:40
    4. Agentul imobiliar miercuri, 31 martie 2010, 0:19

    Adaugă un comentariu