Ce-aș face dacă aș primi 1000 de euro pe care să-i cheltuiesc așa cum vreau

Cred că toți avem o listă cu lucruri pe care le vrem, dar care nu ne trebuie neapărat. La mine lista e formată în special din gadgeturi. Spre exemplu, de mult aș vrea să-mi cumpăr un GoPro. Eventual unul din ultima generație, un HERO 4, care e vreo 2400 de lei și pe care nu prea am la ce să-l folosesc, dar n-ar strica să-l am în casă. :)) Mă gândeam să-l montez pe bicicletă din când în când și să filmez traficul. Pot trăi și fără el, dar mai bine e cu. :)) Momentan n-aș investi în așa ceva, totuși.

Pe aceeași listă se găsește și un iPad Air. El e vreo 1700 de lei și, bineînțeles, nu-mi trebuie neapărat, dar aș putea juca mai bine anumite jocuri. Și-aș putea naviga mai bine pe net seara, când mi-e lene să deschid laptopul.

Adunat, cele două ar costa vreo 1000 de euro, cam cât plătește un student pe chirie într-un an de zile. Momentan, n-aș da banii ăștia din bugetul propriu, cu toate că ar fi niște gadgeturi cu care mi-ar plăcea să mă joc, dar dacă i-aș primi de undeva, pe asta i-aș cheltui.

Am scris cele de mai sus pentru că studenții din București și Ploiești au acum ocazia de a primi banii de chirie pe un an de zile. AFI Palace Cotroceni și AFI Palace Ploiești vor să facă 13 studenți puțin mai fericiți. Fac un concurs prin care premiază 10 studenți din București și 3 studenți din Ploiești cu banii pe chirie pentru un an de zile. Și vor să dea și un party studențesc în cinstea câștigătorilor. Practic, dacă primești de la AFI banii de chirie, poți face altceva cu bugetul pe care ți-l dau părinții pentru așa ceva. Eu am scris mai sus ce-aș face cu cei 1000 de euro.

Acum sunt curios ce-ai face tu cu ei. Iar dacă o să fii printre câștigători (aici se fac înscrierile pentru București și aici pentru Ploiești), sunt curios dacă din banii pe care-i primești o să cumperi exact ce mi-ai zis. :D

Lasă un comentariu

2 comentarii

  • francisc 21 Oct 2015, ora 15:20

    Nu-s student. Ma duc sa ma inscriu la o facultate, poate castig?

    • Cristian Florea 21 Oct 2015, ora 16:00

      Poți încerca. :))