Fii puţin mai îndrăzneţ

Sau cum să-ţi recapeţi contul Google Adsense, dacă acesta ţi-a fost închis.

Pentru că văd tot mai mulţi oameni care se plâng că după ce ajung la o anumită sumă Google le închide contul Adsense, m-am gândit să vă povestesc păţania mea. Poate vă va ajuta cândva (nu neapărat când vine vorba de Google şi Adsense)

Eram undeva prin 2007 sau 2008. Munceam din greu la un site şi nu numai. Câştigam 1-2$ pe zi cu minunatul Google Adsense. Am avut vreo două zile în care am câştigat chiar 4$ şi ţin minte că am băut pentru asta, dar deja deviem de la subiect. Încet şi sigur, mă apropiam de 100$. Deja mă supranumeam „ţestoasa” pornind de la ideea că mergeam foarte încet (totuşi, trebuie să remarcaţi că nu stăteam pe loc).

În cele din urmă, a venit ziua. Am făcut 100$ şi eram nerăbdător să-i ridic. Era jumătatea lunii (staţi să mă uit la istoricul plăţilor) iulie, deci mai aveam destul timp să urc mai sus de 100. Într-o zi, când să intru să văd ce mai face prăfuitul meu cont de ţestoasă, mi-a apărut un mesaj care spunea că banii mei s-au dus dracului. Cu alte cuvinte, mi se aducea la cunoştinţă faptul că minunatul meu cont tocmai a fost închis şi că voi primi informaţiile referitoare la motivele închiderii prin mail.

Fiind sigur pe stricteţea cu care am respectat termenii şi condiţiile, m-am pus pe aşteptat. Aşteaptă Grim o zi, aşteaptă două, aşteaptă cinci, aşteaptă nouă, nimic. Ce se gândeşte el (şi aici începe tutorialul propriu-zis)? Să le trimită mail şi să-i întrebe care-i faza. Caut eu de nebun o modalitate de contact cu domnii de la Google (de fapt, n-am căutat, că-mi erau furnizate informaţiile de contact în mesajul care-mi zicea că am contul închis, dar voiam să fie mai palpitant), compun un mail frumos şi îl trimit.

I-am întrebat de ce am contul închis, dar în mai mult de cinci cuvinte. Mai exact, vreo 3 rânduri. Am aşteptat răspuns vreo săptămână. Când am văzut că nu vine, m-am gândit că ar fi bine să mă enervez. Am intrat iar să văd dacă îmi merge contul, ca să mă pot enerva ca lumea. Surpriză: mergea!

Nu le-am mai trimis mail de mulţumire (că le mulţumisem anticipat la sfârşitul primului mail), dar m-am bucurat aşa .. în sinea mea. Până la urmă s-au făcut 119$, pe care i-am ridicat şi i-am cheltuit.

În concluzie, când simţi că eşti neîndreptăţiţ, strigă! Dacă nu vei spune nimic, n-ai cum să rezolvi problema. Cel puţin, chiar dacă rămâi cu buza umflată, ştii că ai încercat.

Lasă un comentariu

24 comentarii

  • Andrei M. 8 Feb 2010, ora 22:08

    Eu am scos din adsense 250$ cam intr-o luna, asa. Pe un blog de nisa in limba engleza. Nu prea m-am mai ocupat de el si s-a cam dus naibi. Acum mai am vreo 60$ in contul adsense.

    • Grim_Cris 8 Feb 2010, ora 22:22

      @Andrei M., sa fi fost in locul tau as fi continuat treaba. vorbesc serios

      • Andrei M. 8 Feb 2010, ora 22:26

        @Grim_Cris, Stiu, am fost prost la faza asta dar lasa ca ma voi apuca din nou de un blog in limba engleza. Numai sa gasesc o nisa buna. :p

  • A.Dragos 8 Feb 2010, ora 22:08

    Foarte frumos asa, e important de multe ori sa te impui daca ai dreptate, da rezultate bune.

  • Dexter 9 Feb 2010, ora 09:13

    Eu am prieteni care castiga destul de mult si nu am probleme.
    Eu unul cred ca iti inchid contul daca observa totusi o activitate suspecta
    .-= Ultimul articol al lui Dexter – Stiluri css speciale pentru diferite articole =-.

    • Grim_Cris 9 Feb 2010, ora 15:16

      @Dexter, mie cred ca mi l-au inchis din greseala. altfel nu-mi explic. totusi, bine ca s-a rezolvat. iar de atunci n-am mai avut probleme

  • seoslayer 9 Feb 2010, ora 09:51

    interesant…
    te-ai pus in gura(ma rog, in mail:))) cu baietii de la google…cat tupeu pe tine:))
    nu ai dat si tu o bere:(?

    • Grim_Cris 9 Feb 2010, ora 15:17

      @seoslayer, nu te cunosteam pe vremea aia, ca-ti dadeam. ca de dat am dat eu, la primii bani primiti :D

  • sinsdesign 9 Feb 2010, ora 10:48

    Eram fara un ban in casa acum vreo doi ani. Ne gandeam sa facem acel lucru dureros care nu ne place, sa ne imprumutam. Cand, ii pica fisa sotului meu sa se uite in contul Google Adsense. Surpiza a fost pe masura sa vada ca avea 120 de dolari. Eram atat de fericiti! A durat ceva pana am avut banii in mana noastra da zau daca a mai contat :)
    Ai mare dreptate! Incerc din rasputeri sa devin mai indrazneata!!!
    .-= Ultimul articol al lui sinsdesign – De ce a inghetat primarul Mazare pe Autostrada Gerului =-.

  • Leah 9 Feb 2010, ora 17:44

    Maica-mea mereu comenteaza cand intru in belele cu profii, spune ca nu pot sa-mi tin niciodata gura si ca mereu vorbesc urat cu ei. Ii raspund ca daca sunt nedreptatita nu pot sa tac, ca normal ca nu imi tin gura si ma descarc, spun ce am pe suflet. Niciodata nu mi-a pasat daca sunt profi, daca sunt vecini sau oricine altcineva pentru care ar trebui sa am respect si sa ma port frumos. Pentru ca sunt genul ala de persoana care nu suporta nedreptatiile si isi sustine parerea. Mai ales daca stiu ca am dreptate. Deci…sa inteleg ca am dreptate?:D
    .-= Ultimul articol al lui Leah – Cei 3 Amigos 2 – volumul 3 =-.

    • Grim_Cris 9 Feb 2010, ora 22:21

      @Leah, cam ai dreptate. dar daca zici ca vorbesti urat cu ei, deja e altceva.

      ce-ar fi fost sa incep sa-i injur pe cei de la Google ca mi-au inchis contul pe nedrept? ramanea asa pe veci. Mai bine te dai cu binisorul pe langa el si-l faci pe prost sa-si dea seama ca e prost, nu?

  • isshmen 9 Feb 2010, ora 19:09

    Eeee…la mine e altceva! Eu am facut in vreo doua saptamani 180$, prin diferite motive.. nu credeam ca o sa`mi inchida contul nici mort! Dar tot asa cand am intrat in cont, de fapt nu mai mergea sa intru.. ma gandeam ca mi-a schimbat cineva parola, sau cine stie.. dar nu mai mergea sa intru in cont.. Cu o zi inainte ia inchis contul unui prieten care folosea aceleasi „tactici” ca si mine.. doar ca el a primit un mail, cu motivul.. eu nici atat! Chestia e ca nu am stiu, nici nu stiu sa-i contactez sa intreb dece mi-au inchis contul.. dar am observat ca mi-au disparut si reclamele de pe site-uri.. Ce as putea face?
    .-= Ultimul articol al lui isshmen – 4 Game Variations Of Basketball =-.

  • Serginho 9 Feb 2010, ora 18:20

    Se intampla sa mai greseasca si ei… sau cine stie banuiesc ca au un script ceva care te prinde :-?? si mai da erori… oricum ti-au dat contul inapoi… asta e bine… eu am facut pana acu timp de 3 luni, nu consecutiv, intre 130-150 $… si acu recent am inceput treaba mai ca lumea…

    Se castiga bani si din AdSense daca ai vointa si rabdare. :)
    .-= Ultimul articol al lui Serginho – Hi5 vs. Facebook =-.

    • Grim_Cris 9 Feb 2010, ora 22:24

      @Serginho, rabdarea e totul. eu in prima luna am castigat 60 de centi, dar nu m-am mahnit. am asteptat. a doua luna castigasem deja 10$. am crescut cate putin, dar sigur, iar acum ma mandresc cu o sursa buna de venit pe luna

      • Serginho 9 Feb 2010, ora 22:28

        @Grim_Cris, am uitat sa mentionez… eu am inceput cu adsense in ianuarie 2009 si abia in august am primit primu meu ce care nu l-am scos :)) ca nu puteam… inca il mai am =)

      • Grim_Cris 9 Feb 2010, ora 22:31

        @Serginho, oare daca nu ridici banii ce se intampla? cec-ul este valabil pana faci tu 18 ani? :))

      • Serginho 9 Feb 2010, ora 22:33

        @Grim_Cris, nu… :)) acolo scria parca 60 de zile… acuma asta este… primi mei bani facuti pe net… o sa inramez cecul :))

  • isshmen 9 Feb 2010, ora 22:53

    Stiu ca am trisat..dar dece nu mi-a spus nimic? Daca mi-o fi schimbat cineva parola? Eu nici acum nu stiu care e treaba :( De aia vreau sa ii contactez si nu stiu cum :((
    .-= Ultimul articol al lui isshmen – Dirt Bikes And The Motorcycle Parts You May Need =-.

    • Grim_Cris 9 Feb 2010, ora 23:40

      @isshmen, oricum, daca ti-au inchis contul, inainte sa-l deschida iti verifica starea lui si-si dau seama ca ai trisat. contul e compromis, vorbesc serios.

      cat despre contact, ii gasesti aici

  • Leah 9 Feb 2010, ora 22:24

    Eeeh…nu vorbesc eu asa urat cu ei, maica-mea exagereaza. Eu pur si simplu imi spun parerea, le spun cam cum sta treaba. Si da, daca vorbesti urat e mai mult probabil sa ai de pierdut, haha;)).
    .-= Ultimul articol al lui Leah – Cei 3 Amigos 2 – volumul 3 =-.

  • ae 10 Mar 2010, ora 17:04

    eu nu am trisat, nu am facut balck hat seo, nimic nimicutza… si azi dimineata m-am trezit ca am contul suspendat… ce e magaria asta? am muncit din greu la siteuri si am respectat termenii si conditiile si ei imi inchid contul cand ar fi trebuit sa-mi faca plata???
    .-= Ultimul articol al lui ae – Rhizome – cel mai nou groove machine =-.

    • Grim_Cris 10 Mar 2010, ora 17:18

      @ae, ia trimite-le un mail in super urgenta si intreaba-i care a fost faza. dar ai grija ca mesajul sa fie de bun simt, fara sa-i ataci, ca n-are rost sa-i superi.

      vezi ce-ti raspund :D