First World Problem: Unde găsesc nişte căşti cu un zgomot exterior mic?

castiEu ascult foarte multă muzică. Am mai zis şi aici că ascult muzică până şi în timpul în care merg pe stradă. Muzica obişnuieşte să-mi motiveze unele dimineţi şi să facă timpul să treacă mai uşor când ştiu că am un drum lung de parcurs.

Ca orice ascultător de muzică, am nişte melodii care necesită un volum uşor dat spre maxim la ascultare, ca să poată fi trăite cum trebuie. Cu toate astea, căştile mele (şi majoritatea căştilor care există pe piaţă), au un zgomot exterior tare supărător.

Eu sunt adeptul ascultării muzicii afară, dar în aşa fel încât să nu-i deranjeze pe ceilalţi. Dacă eu dau unele melodii la maxim, s-ar putea ca celor din jurul meu să le creez un disconfort, iar lucrul ăsta nu-mi convine.

Probabil se dezvoltă o tehnologie care face în aşa fel încât căştile să meargă la maxim, iar afară să nu se audă nimic, sau aproape nimic. E imposibil să nu existe aşa ceva, că doar nu-s eu primul care s-a lovit de problemă.

V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi putea recomanda nişte căşti de genul ăsta, adică să nu se audă în exterior, deşi volumul lor este dat destul de puternic.

Mulţumesc!

Tags:
    1. Emanuel joi, 15 martie 2012, 8:47
    2. Ana- joi, 15 martie 2012, 16:14
    3. irina marți, 1 septembrie 2015, 12:09

    Adaugă un comentariu