Cum să faci fotografii de 360 de grade cu iPhone-ul

Bineînțeles că atunci când a anunțat Mark Zuckerberg că panoramele și fotografiile de 360 de grade pot fi urcate pe Facebook și pot fi urmărite mai bine, am făcut și eu o panoramă pe care am urcat-o acolo, ca să văd cum funcționează. Singura problemă e că iPhone-ul nu face fotografii de 360 de grade, ci doar de vreo 270. Din acest motiv, la un moment dat peisajul meu se termină și nu e o fotografie pe care s-o poți învârti continuu.

Am căutat o soluție gratuită pentru fotografiile de acest fel, iar singura pe care am găsit-o până în momentul de față poartă numele de Google Street View, aplicație făcută de Google care îți permite să faci și fotografii de 360 de grade, pe lângă posibilitatea de a vedea străzile pe care te afli. Iar fotografiile se salvează în telefonul tău, ca apoi să le poți urca pe Facebook.

Utilizarea e destul de simplă: deschizi aplicația, iar din colțul din dreapta-jos apeși pe semnul Plus, apoi pe Cameră foto. Atenție, opținea de „Cameră foto 360” e acolo doar pentru situațiile în care ai o cameră care poate face fotografii de 360 de grade. Cum tu ai o cameră foto normală, apeși pe „Cameră foto”. Apoi lucrurile merg destui de intuitiv. Ai un punct portocaliu pe care trebuie să-l înconjori mișcând telefonul. Când faci asta, aplicația face o fotografie automat. Și miști telefonul în stânga, dreapta, sus și jos până când semnul √ din partea de jos este verde.

fotografii de 360 de grade iphone

Eu am făcut o fotografie de 360 de grade într-o cameră de la noi din birou și așa am aflat că detaliile nu sunt cele mai grozave (adică ușa, spre exemplu, nu e dreaptă, ci e tăiată de la jumătate). Telefonul încearcă să lipească toate pozele pe care le faci tu în una singură, ghicind cam cum arată cadrul în mod normal. Nu ghicește mereu cum trebuie și de-aia apar astfel de probleme. Recomandarea mea e să faci astfel de poze doar în spațiu deschis (eventual poze din natură sau ceva de genul), pentru că atunci vei ști sigur că detaliile de acest gen nu te încurcă foarte tare. O să-ți arăt cum se vede poza făcută la noi în birou, cu mențiunea că am făcut-o rapid. Dacă nu m-aș fi grăbit probabil ar fi ieșit puțin mai bine.fotografii de 360 de grade - iphone

Am urcat-o și pe Facebook, să văd dacă pot face o rotație completă când mă uit la ea și da, pot face asta.

De menționat ar fi că Google Street View e singura soluție gratuită pentru fotografii de 360 de grade pentru moment. Facebook a activat noul său feature abia acum 4 zile. Sigur în scurt timp vor apărea mai multe aplicații care vor putea face asta.

Update 6 iulie: Am descoperit că și aplicația Photonomie poate face fotografii 360 de grade, dar momentan sunt mai slabe decât cele făcute de Google Street View.

Lasă un comentariu

4 comentarii