Gândurile unui fost, actual şi viitor sportiv

Mare mi-a fost bucuria când am văzut ce leapşă faină mi-a trimis Claudiu Ciobanu. Mi-a ridicat-o la fileu, cum spune chiar el. Trebuie să vorbesc despre una dintre cele mai mari pasiuni ale mele, adică despre sport. Trebuie să exprim în câteva cuvinte ce înseamnă sportul pentru mine, că după atâţia ani de fugăreală, sigur a ajuns să mă influenţeze cumva în viaţă. E inimaginabil de greu să vorbeşti despre un lucru atât de frumos şi care pentru tine înseamnă atât de mult, de frică să nu-i iei din valoare prin cuvintele tale stângace.

Sportul, din punctul meu de vedere, este cea mai bună şi sănătoasă metodă de relaxare. Atletismul, ca şi blogging-ul, au ajutat la dezvoltarea mea şi aş putea aduce argumente în favoarea ideii ăsteia la orice oră dacă mi s-ar cere.

atletismAtletismul m-a făcut, în primul rând, un om mai sănătos. Din copilul sfrijit, cu faţa gălbuie şi predispus la răceală cu fiecare schimbare de anotimp, am ajuns un om pe la vreun metru 87 care a şi uitat când a răcit ultima dată.

Atletismul m-a învăţat să socializez. Plecat fiind prin diferite cantonamente şi cunoscând oameni noi, am învăţat tot ce s-a putut învăţa de la tot felul de adolescenţi de vârsta mea. Aş putea spune că sportul m-a făcut un tip mai comunicativ.

Atletismul m-a făcut un tip mai ordonat. Nu mi-a impus nimeni să am grijă de lucrurile mele, sau să mi le aranjez, în momentul în care plecam de-acasă. Totul a venit de la sine, iar acum a intrat în reflex.

Atletismul m-a învăţat ce înseamnă sportul adevărat. Întotdeauna mi-a plăcut să alerg, dar până nu am făcut-o într-un mod organizat, n-am înţeles ca lumea ce înseamnă sportul.

Atletismul m-a ţinut departe de unele vicii. N-am fumat şi n-am consumat alcool din cauză că a doua zi aveam antrenament şi trebuia să fiu pregătit din punct de vedere fizic. Când s-a terminat cu sportul de performanţă deja îmi făcusem o părere despre aceste vicii şi nu mai aveam nicio curiozitate în legătură cu ele.

Atletismul m-a făcut un om mai optimist. Ca să fii sportiv, trebuie să fii un tip motivat. Nu toţi sunt aşa, dar nu e greu să înveţi să gândeşti pozitiv. Ca să poţi să munceşti la un nivel ridicat, trebuie să ai o mentalitate de fier. Asta o dobândeşti în timp şi, deşi m-am lăsat de sportul de performanţă, tipul ăsta de gândire încă mă mai ajută din multe puncte de vedere.

Leapşa merge mai departe către Blogosfera Vrancea, că avem câţiva sportivi pe-acolo. Dar dacă vrea s-o mai ia cineva, nu mă supăr.

Lasă un comentariu

2 comentarii

  • iulix 11 Noi 2011, ora 15:07

    Si eu mi-as dori sa fi inceput tenisul de camp de la o varsta frageda..si as fi vrut sa fie chiar mai mult decat o simpla pasiune..Poate si de-aia am invatat foarte mult in 3 ani, chiar daca nu il practic „de performanta”.

    • Florea Cristian 11 Noi 2011, ora 16:18

      In toate sporturile (cu exceptia gimnasticii), nu cred ca exista „m-am apucat prea tarziu”. Ai timp sa faci performanta, sa stii