Grim e un îngâmfat!

Mie nu-mi plac oamenii tăcuţi. Sau na, sunt şi oameni tăcuţi ok, dar trebuie să fii deştept şi tăcut ca să-mi placă de tine. Şi nu, nu vreau să te fac să te simţi prost, înţeleg că poate n-ai destul tupeu la prima întâlnire, dar apoi îţi poţi da drumul fără nicio reţinere.

Mie îmi place să glumesc cu oamenii ca tine. De fapt, îmi place să glumesc cu toţi oamenii, atât în online cât şi în offline. De multe ori mă trezesc făcând afirmaţii curajoase la adresa mea. Dacă nu mă cunoşti, le crezi. Cu toate că eu încerc să le spun în aşa fel încât să nu fie credibile, tu o să ajungi la concluzia că sunt doar un tip plin de sine pe care nu-l mai încape pielea şi că merit o cafteală soră cu … Grim.

În discuţii despre bloggerii cu influenţă, mereu se găseşte Grim să spună că el este cel mai tare, cel mai influent şi cel mai mare blogger. Când e vorba de poll-uri în care sunt inclus, le spun celorlalţi că şi-aşa voi câştiga, deci să nu se mai chinuie. Când vorbim despre genii, eu sunt primu’ care sare şi se auto-proclamă cel mai bun.

Deci ar fi bine să, să înţelegeţi că GLUMESC! Nu mă cred nici geniu, nici cel mai bun blogger, nici multe altele din câte zic. Sunt eu acolo ce sunt dar, deşi par a mă crede superior tuturor, dacă staţi să discutaţi cu mine chiar nu vă vorbesc de sus.

Cei care mă cunosc mai bine pot confirma asta.

Lasă un comentariu

23 comentarii

  • Rayo 20 Ian 2010, ora 22:58

    daca exista un subiect de discutie comun nici un om nu are cum sa fie tacut

  • Pavel 20 Ian 2010, ora 22:19

    In primul paragraf de mine era vorba :P

    • Grim_Cris 20 Ian 2010, ora 22:34

      @Pavel, nu chiar. tu esti foarte vorbaret in online. compensezi :))

  • Florin M. 20 Ian 2010, ora 23:19

    Nici mie nu-mi plac oamenii tăcuţi, mă oftic când trebuie să-i trag de limbă pentru a-mi spune ceva :)) .

    Grim e cel mai tare :)) El va rupe blogosfera-n doua :D

    • Grim_Cris 20 Ian 2010, ora 23:21

      @Florin M., normal! se indoieste cineva de asta? :))

      • Florin M. 20 Ian 2010, ora 23:22

        @Grim_Cris, Doar cei cu frica de Dumnezeu :))

  • Grafiko 21 Ian 2010, ora 01:33

    Offtopic : Tu folosesti plugin pentru Reply cand wordpress-ul are standard reply, si din cate vad le ai activate pe amandoua :) , dezactiveaza plugin-ul ca este depomana, din wordpress apare cand ai bifat „Enable threaded (nested) comments” din Discussions.

    • Grim_Cris 21 Ian 2010, ora 08:12

      @Grafiko, treaba sta altfel.

      comment form-ul meu ala smecher nu avea reply incorporat, pentru ca era facut pentru wordpress 2.6.

      am instalat pluginul, iar la un update de-al lui am vazut ca nu mai mergea (tot din cauza comment form-ului meu prea batran).

      aseara am modificat comment form-ul ca pentru wordpress 2.9.1. asta a facut ca butonul de reply standard din wordpress sa apara si, ca prin minune, pluginul sa functioneze

      reply-ul din plugin nu prea l-as scoate pentru ca trimite mail la fiecare reply, in plus apare link spre cel care primeste comentariul. iar reply-ul din WordPress nu prea l-as scoate ca nu stiu cand i se mai casuna pluginului sa nu mearga, deci trebuie sa am ceva de rezerva

      bine, poate am sa scot reply-ul de la WordPress .. la plugin nu renunt

      • Grafiko 21 Ian 2010, ora 12:58

        @Grim_Cris, Am inteles.

  • Alexander 21 Ian 2010, ora 07:09

    da cine te-a suparat?

    • Grim_Cris 21 Ian 2010, ora 08:06

      @Alexander, ei .. nu mai conteaza :))

  • Ioana 21 Ian 2010, ora 10:19

    Minciuni. Grim e ingamfat! Il stiu eu personal. numai despre el vorbeste, numai despre visul lui sa ii ia locul lui zoso in zelist. FAKE!
    =))

    • Grim_Cris 21 Ian 2010, ora 15:11

      @Ioana, tu cu cine tii? ar trebui sa ma ajuti :))

    • Ioana 22 Ian 2010, ora 08:57

      @Ioana,
      eu tin cu Neamţu!
      .-= Ultimul articol al lui Ioana – Yes Man!-Un cuvânt poate schimba totul =-.

  • Neamtu' 21 Ian 2010, ora 13:11

    Aici sunrt alaturi de Ioana: ingamfatule! :)) Te cunosc personal, esti o naspeta de om :P Evident ca glumesc :D

    • Grim_Cris 21 Ian 2010, ora 15:11

      @Neamtu’, aha .. deci ati facut complot impotriva mea. lasa, lasa .. va arat eu voua, la amandoi :))

  • MidSuMmEr NiGhT's DrEaM 21 Ian 2010, ora 17:07

    Acum venind momentul adevarului cu siguranta esti cel mai „inganfat”om pe care l-am cunoscut :))=))
    Lol fii calm Grim:-j lumea invidioasa doar de rau stie sa vorbeasca8-|

    • Andrei 21 Ian 2010, ora 17:17

      @MidSuMmEr NiGhT’s DrEaM, asta pana mori…

  • Daniel 21 Ian 2010, ora 18:49

    Grim Cris facts cand vom avea ? :>
    .-= Ultimul articol al lui Daniel – F-A-B-U-L-O-S =-.

    • Grim_Cris 21 Ian 2010, ora 19:44

      @Daniel, pe mine ma intrebi? Facts-urile deobicei sunt facute de alti oameni, nu de cel in cauza.

      Nici Blogatu, nici Chuck Norris si nici Adi Hadean nu si-au facut singuri facts-urile :))

  • 92lucia 21 Ian 2010, ora 20:16

    Grim e şmecher. AM ZIS!:))
    .-= Ultimul articol al lui 92lucia – M-am mutat =-.

    • Grim_Cris 21 Ian 2010, ora 20:54

      in sfarsit cineva care tine cu mine :))

  • Catalin 21 Ian 2010, ora 21:07

    Sper sa avem ocazia sa ne intalnim cand mai vii pe aici, ingamfatule. :d