Hai în excursie, cu gândul

Chinezu mi-a trimis o leapşă tare faină, în care trebuie să scriu amintiri din prima mea excursie. Eu cu lepşele sunt după cum bate vântul, adică n-am un criteriu exact pentru care aleg dacă să scriu sau nu. În general scriu dacă nu e prea grea, dacă simt că pot veni cu ceva interesant, sau dacă am chef. Uite cum a reuşit Chinezu să mă prindă în toate dintre cele trei ipostaze astăzi, deci mă apuc.

Ce mă amuză pe mine tare mult când mă gândesc la copilăria mea, este că reuşeau cadrele didactice să ne manipuleze cum voiau ele. Bineînţeles, nu ne voiau răul, dar noi ne lăsam păcăliţi, fără să le contestăm spusele. Aşa a fost şi cu prima mea excursie, care a fost mai mult coşmar.

Ţin minte că eram în clasele primare. Nu ştiu exact în ce clasă, dar era una dintre primele 4. Intr-o zi, am primit o veste extraordinară: „Mâine mergem în excursie!”. Vă daţi seama ce chiuială şi bucurie a fost pe noi, nu? Era prima excursie cu clasa pe care o făceam vreodată, deci trebuia să ne pregătim ca lumea. Credeam că-i ceva special la mijloc, adică ne cheamă mai dimineaţă la şcoală, plecăm cu autocarul, ajungem, ne distrăm şi ne întoarcem.

Nu, n-a fost aşa. Ni s-a spus să venim normal la şcoală, cu cărţi cu tot, că mergem în excursie în timpul orelor, dar nu se ştie exact în care dintre ele. Eu m-am executat, pentru că tot ce conta era excursia, nu altceva. Pe lângă asta, mi-am luat ceva sandvişuri şi nişte apă la mine, că nu ştiam exact pe unde trebuie să mă duc.

Trece prima oră.

– În ora următoare, mergem în excursie, copii, deci să fiţi pregătiţi. Mergem câte doi, vreau disciplină. Nicu, taci acolo în spate cât timp vorbesc eu! Nu vreau gălăgie, nu vreau să ieşiţi din rând şi vreau să fiţi atenţi la maşini.

Aşa am făcut! Cred că eram cei mai cuminţi elevi vreodată, pentru că era prima excursie, iar noi eram nerăbdători.

Ieşim pe curtea liceului, niciun autocar. „Haideţi să traversăm”, zice învăţătoarea. Eu mă gândeam deja că autocarul era prea mare ca să încapă acolo, pe străduţa şcolii mele, deci mergem pe jos până la el.

Traversăm, continuăm drumul, când, după vreo 400 de metri, ne oprim.

– Am ajuns, se aude o voce.
– Ce? Unde suntem? Gata excursia?
– Suntem la Muzeul de Istorie, intraţi.

Tot entuziasmul a refuzat să mai reacţioneze. S-a scurs în faţa Muzeului de Istorie. Frumos, ştiu, să ai impresia că mergi în excursie, iar ea să dureze doar 400 de metri.

Sandvişurile şi apa le-am dus acasă, că le cărasem degeaba, împreună cu gândul că nu voi mai merge în nicio excursie în viaţa mea. Bineînţeles, gândul a dispărut până la următorul anunţ de excursie.

Hai, sunt curios cum a fost prima excursie la voi.

Leapşa se duce către Ştefan Murgeanu, care trebuie să povestească prima excursie a copilului său, se întoarce la Chinezu, care trebuie să ne povestească despre prima excrusie a lui Alecu (sau să-l pună pe el să scrie) şi Marieta, care trebuie să spună despre prima excursie a copilului (copiilor), sau a unuia dintre nepoţii săi.

    1. Marius joi, 6 ianuarie 2011, 17:40
      • Florea Cristian joi, 6 ianuarie 2011, 20:33
    2. Andrei joi, 6 ianuarie 2011, 18:24
      • Florea Cristian joi, 6 ianuarie 2011, 20:38
        • Andrei vineri, 7 ianuarie 2011, 0:06
    3. anana joi, 6 ianuarie 2011, 19:46
      • Florea Cristian joi, 6 ianuarie 2011, 20:39
        • anana vineri, 7 ianuarie 2011, 18:29
        • Florea Cristian vineri, 7 ianuarie 2011, 18:46
        • anana vineri, 7 ianuarie 2011, 21:49
    4. i4ever joi, 6 ianuarie 2011, 20:59
    5. gabriel vineri, 7 ianuarie 2011, 23:10
      • Florea Cristian sâmbătă, 8 ianuarie 2011, 0:42

    Adaugă un comentariu