Hai în excursie, cu gândul

Chinezu mi-a trimis o leapşă tare faină, în care trebuie să scriu amintiri din prima mea excursie. Eu cu lepşele sunt după cum bate vântul, adică n-am un criteriu exact pentru care aleg dacă să scriu sau nu. În general scriu dacă nu e prea grea, dacă simt că pot veni cu ceva interesant, sau dacă am chef. Uite cum a reuşit Chinezu să mă prindă în toate dintre cele trei ipostaze astăzi, deci mă apuc.

Ce mă amuză pe mine tare mult când mă gândesc la copilăria mea, este că reuşeau cadrele didactice să ne manipuleze cum voiau ele. Bineînţeles, nu ne voiau răul, dar noi ne lăsam păcăliţi, fără să le contestăm spusele. Aşa a fost şi cu prima mea excursie, care a fost mai mult coşmar.

Ţin minte că eram în clasele primare. Nu ştiu exact în ce clasă, dar era una dintre primele 4. Intr-o zi, am primit o veste extraordinară: „Mâine mergem în excursie!”. Vă daţi seama ce chiuială şi bucurie a fost pe noi, nu? Era prima excursie cu clasa pe care o făceam vreodată, deci trebuia să ne pregătim ca lumea. Credeam că-i ceva special la mijloc, adică ne cheamă mai dimineaţă la şcoală, plecăm cu autocarul, ajungem, ne distrăm şi ne întoarcem.

Nu, n-a fost aşa. Ni s-a spus să venim normal la şcoală, cu cărţi cu tot, că mergem în excursie în timpul orelor, dar nu se ştie exact în care dintre ele. Eu m-am executat, pentru că tot ce conta era excursia, nu altceva. Pe lângă asta, mi-am luat ceva sandvişuri şi nişte apă la mine, că nu ştiam exact pe unde trebuie să mă duc.

Trece prima oră.

– În ora următoare, mergem în excursie, copii, deci să fiţi pregătiţi. Mergem câte doi, vreau disciplină. Nicu, taci acolo în spate cât timp vorbesc eu! Nu vreau gălăgie, nu vreau să ieşiţi din rând şi vreau să fiţi atenţi la maşini.

Aşa am făcut! Cred că eram cei mai cuminţi elevi vreodată, pentru că era prima excursie, iar noi eram nerăbdători.

Ieşim pe curtea liceului, niciun autocar. „Haideţi să traversăm”, zice învăţătoarea. Eu mă gândeam deja că autocarul era prea mare ca să încapă acolo, pe străduţa şcolii mele, deci mergem pe jos până la el.

Traversăm, continuăm drumul, când, după vreo 400 de metri, ne oprim.

– Am ajuns, se aude o voce.
– Ce? Unde suntem? Gata excursia?
– Suntem la Muzeul de Istorie, intraţi.

Tot entuziasmul a refuzat să mai reacţioneze. S-a scurs în faţa Muzeului de Istorie. Frumos, ştiu, să ai impresia că mergi în excursie, iar ea să dureze doar 400 de metri.

Sandvişurile şi apa le-am dus acasă, că le cărasem degeaba, împreună cu gândul că nu voi mai merge în nicio excursie în viaţa mea. Bineînţeles, gândul a dispărut până la următorul anunţ de excursie.

Hai, sunt curios cum a fost prima excursie la voi.

Leapşa se duce către Ştefan Murgeanu, care trebuie să povestească prima excursie a copilului său, se întoarce la Chinezu, care trebuie să ne povestească despre prima excrusie a lui Alecu (sau să-l pună pe el să scrie) şi Marieta, care trebuie să spună despre prima excursie a copilului (copiilor), sau a unuia dintre nepoţii săi.

Lasă un comentariu

15 comentarii

  • Marius 6 Ian 2011, ora 17:40

    V-au destramat visul in 400 de metri :)))

    Eu parca-mi mai aduc aminte cand am fost prima data cu piticii mei la alba, la niste muzee tare faine…prin clasa a 4-a :-?

    • Florea Cristian 6 Ian 2011, ora 20:33

      da, poate si pentru noi era fain un muzeu, daca era in afara orasului :)))

  • Andrei 6 Ian 2011, ora 18:24

    Aveam cred 5 ani, fratele meu era clasa a II-a parca si au plecat intr-o excursie in care urma sa mearga si viitoarea mea invatatoare. Asa ca am mers si eu.
    Sa mor daca mai tin minte unde, inca mai am poze, dar majoritatea nu arata decat niste palcuri in care eu, fratemiu si altii stateam frumos adunati sa ni se faca o poza, cu toate ca eram aproape invizibili in gecile imense (tre sa fi fost frig rau ca eram infofoliti ca lumea). Ah, ba nu, mai tin minte ceva. ruinele unei cetati si daca imi aduc aminte bine si o statuie a lui Stefan cel Mare. Trebuie sa fi fost Suceva sau Neamt… Atat.
    Defapt, acum imi aduc aminte mai bine, inainte de asta, aveam cam 3 ani si am fost cu o vecina la castelul Peles. totusi din aia chiar ca nu mai tin minte nimic, asa ca prefer sa povestesc din cealalta. La Peles am o singura poza, cu mine, fratemiu si fosta vecina.

    • Florea Cristian 6 Ian 2011, ora 20:38

      iar daca n-aveai poze, cred ca nici de astea nu-ti aduceai aminte, nu?

      • Andrei 7 Ian 2011, ora 00:06

        De Peles chiar nu mai stiu nimic, doar ca imi amortisera picioarele cand eram in autobuz spre sau dinspre castel. De Piatra Neamt sau Suceava, ce-o fi fost, doar asta, niste ziduri si o statuie. Pozele chiar nu imi spun nimic, doar ca stiu ca sunt din acele excursii, dar nu tin minte cand le-am facut, unde eram etc.

  • anana 6 Ian 2011, ora 19:46

    am mers o singura data in viata mea in tabara 2 saptamani cand eram eleva la IZVOARELE ,unde am trecut la LACUL ROSU prin keile BICAZULUI si mi-a placut f. mult,dar de atunci nu am mai avut acel noroc

    • Florea Cristian 6 Ian 2011, ora 20:39

      dar in afara de tabara nimic? excursii de o zi, de doua? excapade din astea mai scurtute n-au fost?

      • anana 7 Ian 2011, ora 18:29

        nu draga CRISTI nu au fost ,decat cea ce am relatat,am avut o familie mai modesta care nu-si permiteau sa ma lase in excursii

      • Florea Cristian 7 Ian 2011, ora 18:46

        ah, inteleg. imi cer scuze pentru intrebare

      • anana 7 Ian 2011, ora 21:49

        nu trebuie sa-ti cer scuze ,nu imi este rusine sa spun niste adevaruri despre persoana mea ,asa sant eu sincera

  • i4ever 6 Ian 2011, ora 20:59

    Momentan nu imi amintesc cand am fost in prima excursie…

  • gabriel 7 Ian 2011, ora 23:10

    cred ca eram in primul an de liceu si am fost in grup la muzeul botanic din simeria, cred ca asa se numea, a fost superb si de atunci am ramas cu o parere buna legata de muzee

    • Florea Cristian 8 Ian 2011, ora 00:42

      Gradinile si muzeele botanice sunt, intr-adevar, niste locuri minunate. Intotdeauna m-au fascinat, indiferent de orasul in care eram