Cam cât de importantă e agricultura în viețile noastre

Verile mi le-am petrecut, ca mulți prieteni de vârsta mea, la bunici. Mergam an de an într-un sătuc liniștit din județul Vrancea și mă bucuram de timpul liber, încercând mereu să amân și să fentez temele de vacanță. :)) Fiind pe Tărâmul Vinurilor, nu mi-au fost străine drumurile pe care le făceam alături de fratele și de bunicii mei până la vie. Nu-mi e străin nici prânzul luat la umbră, sub un nuc sau un cireș sălbatic, când adulții se odihneau după jumătate de zi de muncă, iar eu îmi mai trăgeam puțin sufletul după ce m-am urcat în toți copacii din zonă și după ce m-am ascuns în castelele de apă așezate din când în când printre rândurile de vie.

Mi-am amintit de perioada de-atunci cu ocazia campaniei aniversare ALCEDO. Pentru cei care nu s-au întâlnit până acum cu domeniul agricol, ALCEDO este cel mai mare distribuitor de produse pentru protecția plantelor și de semințe din România, colaborând cu aproximativ o treime dintre fermierii români. Anul acesta, cei de la ALCEDO împlinesc 25 de ani de activitate și au lansat cu ocazia asta o campanie cu sloganul „Creștem România de 25 de ani”, în care au încercat să arate cu ce au contribuit ei în ultimii 25 de ani la dezvoltarea agriculturii românești. Și au pregătit niște vizualuri chiar faine cu ocazia asta:

Îmi place ideea de a aduce agricultura mai aproape de online, arătându-ne și nouă, celor care nu activăm în domeniul agricol, ce lucruri extraordinare se întâmplă acolo. În plus, cred că cifrele de mai sus ne fac să ne dăm seama cât de importantă e agricultura în viețile fiecăruia dintre noi și cum un dezechilibru în industria agricolă ar putea să ne afecteze într-o oarecare măsură pe toți.

Tu ce amintiri ai când vine vorba de agricultură?

P.S.: Dacă ești blogger, ai putea să câștigi un laptop, un smartphone sau o consolă PS3 dacă îți anunți cititorii de aniversarea ALCEDO. Detalii sunt aici.

Lasă un comentariu

3 comentarii

  • Ratzone 4 Iun 2015, ora 17:52

    nu se întâmplă nimic extraordinar în agricultură. fix din mijlocul ei îți spun asta. poate da, doar din online.

    • Cristian Florea 4 Iun 2015, ora 22:18

      Mi–ar plăcea să-mi dai mai multe detalii. :D

  • Rica Mihai 4 Iun 2015, ora 21:38

    oare de ce amintirile tale seamănă atât de mult cu ale mele? știu, copilăria la țară … bunicii, dragii de ei :)