Impresii de la Peninsula

Peninsula FelsizgetVă spuneam aici că i-am oferit lui Spud oportunitatea de a profita de acreditarea la Festivalul Peninsula pe care am oferit-o ca premiu pe blog. Ei bine, el spune că s-a distrat foarte mult acolo şi a venit cu un articol la care nu m-aş fi aşteptat in veci. Eu credeam că omul vrea să mai piardă şi timpul pe-acolo, dar când am văzut că mi-a oferit un articol de 3500 de cuvinte cu detalii despre trupele care au cântat (detalii pe care, apropo, eu n-aş fi fost în stare să le generez), mi-am dat seama că omul potrivit a ajuns la locul potrivit. Practic, a meritat din plin invitaţia.

Din cauza detaliilor multe şi al numărului imens de cuvinte, am fost nevoit să mai tai câte ceva. De fapt, am făcut asta mai mult din cauză că mi-a fost oarecum teamă că nu va avea nimeni răbdare să citească atât. Am păstrat ceea ce am considerat eu că este mai important, iar dacă mai aveţi întrebări, sunt sigur că Spud va dori să vă răspundă. Ataşez articolul, câteva poze, apoi vă aştept cu păreri.

„Daca cumva mai exista in Romania oameni care n-au auzit de Festivalul Peninsula, prima si cea mai simpla descriere ce li se poate da este : „cel mai mare si mai bun festival din tara”. Si asta nu-i doar o sintagma propagandista, lipsita de continut si umflata, asa cum se intampla in general in cazul majoritatii concertelor si festivalurilor romanesti. E suficient sa ajungi la fata locului chiar si doar pentru o ora pentru a te lamuri de veridicitatea acestei afirmatii. Pana in momentul asta nu cred ca exista vreun eveniment organizat de romani exclusiv care sa se poata numi festival in adevaratul sens al cuvantului. Au fost mici tentative in ultimii ani, insa nimic comparabil cu ceea ce se intampla afara sau chiar la Mures.

Ungurii se pricep la organizare de minune. Totul este pus la punct, line-up echilibrat cat sa acopere toate gusturile publicului, posibilitati infinite de a te distra in caz ca nu-ti place nimic din ce se canta acolo (lucru aproape imposibil), plus o comunitate aparte si preturi tinute in frau la maxim.

Orice sudist, indiferent de cum planuieste sa ajunga acolo, cu trenul sau masina, se va supune unei oarecare „torturi turistice”. Ambele drumuri fiind incredibil de lungi. Daca esti „norocos”, trenul iti poate intarzia peste 11 ore in functie de orasul din care pleci. Oricum, dupa oboseala crancena si nervii acumulati, unii vor avea totusi senzatia ca au ajuns in alta tara. Pana ajungi in incinta Festivalului poti trece prin Targu Mures (care, apropo, este un oras deosebit de frumos si ingrijit).

Anul asta festivalul nu a avut un line-up excesiv de pompos pentru publicul larg cum s-a intamplat in anii trecuti. Insa pentru consumatorii de muzica mai seriosi, nume precum The Stooges, Foreign Beggars, Borgore, sau Tiga au fost un real deliciu. Criza s-a simtit, insa a fost mascata si atenuata perfect de organizatori. Preturile au inghetat, costurile pentru bilete, bere, mancare etc. au ramas aceleasi ca in anii trecuti, astfel ca Peninsula a devenit si cel mai ieftin Festival daca excludem costul drumului pana acolo.

Imediat cum ajungi in incinta festivalului esti lovit de posibilitatile infinite de a-ti petrece timpul. O multime de scene cu diferite stiluri de muzica, teatru, film, lectii de dans, body painting, tatuaje, posibilitatea de a face o multime de sporturi, de a face bungee jumping, eurobungee, de a zbura cu moto-parapanta pe deasupra festivalului, plus multe multe altele. S-a putut sta si la plaja, astfel posesorii de abonament au avut acces gratuit la strandul din complexul Week-End de langa Festival. Accesul special al peninsularilor la strand a fost o reala binecuvantare pentru cei care au stat la camping doarece in toate zilele festivalului nici macar un nor nu si-a facut aparitia pe cer. Soarele a ars groaznic inca de la primele ore ale diminetii, asa ca vrand-nevrand lumea a parasit corturile pentru iarba verde si umbra copacilor de la Week-End.

Muzica la Peninsula suna mai bine ca oriunde, iar cand am vazut bucuria si pofta de viata a publicului am realizat cat de mult conteaza un public „sanatos” pentru evolutia unei formatii. Publicul de la Peninsula e unic: stie sa sara, stie sa fac pogo, stie sa cante, lucruri ce s-au uitat in sud.

Guano Apes au urcat pe scena decorata minunat in background cu un peisaj urban destul de potrivit cu noul lor concept audio-vizual. Au o imagine noua, cu o alta Sandra Nasic, mult mai eleganta, mai feminina, insa la fel de energica si la fel de tanara ca si acum 15 ani, lucru pe care nu prea-l putem spune despre majoritatea artistilor cat de cat veterani. Este incredibil cum a reusit sa se reinventeze la modul radical si pozitiv in acelasi timp.

Trupa a deschis concertul cu „Quietly”, una din piesele diferite totusi de soundul groove-oriented specific lor, dar care probabil marcheaza limita unde formatia trebuia sa se opreasca din punctul de vedere al explorarii de noi teritorii. Ultimul album parca sterge orice amprenta personala Guano Apes.

Concertul per total a fost extrem de reusit, publicul frumos ca intotdeauna, s-a facut pogo nonstop, probabil au ramas si ceva organe prin moshpit. Guano Apes exceleaza pe doua planuri: au piese ce starnesc uragane si au piese sentimentale, foarte bine gandite, ce-ti dau fiori seriosi. A fost foarte amuzant vazand o parte din public manifestandu-se agresiv tot concertul inclusiv pe piesele soft , insetati fiind sa auda mai repede Lords Of The Boards. Highlighturile au fost ” Open Your Eyes” si „No Speech” – atmosfera a fost atat de intensa incat parea ca asist la Smells Like Teen Spirit cantata live de Nirvana. La sfarsitul concertului ma gandeam serios ca orice om in viata asta trebuie sa incerce sa vada Guano Apes live. Energia coplesitoare de la concertele lor combinata cu vocea Sandrei care suna superb live sunt un deliciu pur.

Surpriza primei seri a fost Foreign Beggars. Personal nu ma asteptam sa sune atat de bine live. Nu ma asteptam nici la atatia fani la concert. Lume multa, dans intens, grime, hip-hop, drum and bass, dubstep, basi ce te loveau in piept mai ceva ca obuzele si…. siiiiiii WALL OF DEATH! Spre ultimile piese trupa a educat si a impartit in doua publicul, apoi a urmat haosul. A fost cel mai brutal concert pe care l-am vazut. Si am in palmares destul de multe evenimente rock si de metal extrem. Ce-am trait insa la Foreign Beggars nu se compara cu nimic altceva. Mi-a fost clar imediat – dubstep is the new metal. Daca metalul e menit sa mai reziste, va fi foarte greu, si daca va mai rezista va trebui sa treaca de dezastrele metalcore si post-hardcore si eventual sa ia lectii subsonice din dubstep. Iesind din wall of deathul de la Foreign Beggars spre orice alt concert de metal extrem e ca si cum ai face o plimbare prin parc. Este foarte amuzant sa povestesti prietenilor metalisti ca cel mai brutal concert la care ai asistat a fost de muzica electronica si rap.

Am incheiat prima seara dupa Foreign Beggars la scena Kiss cu DJ setul lui Gojira. Gojira este unul dintre cei mai buni oameni de muzica electronica de la noi si se vede. Stie ce face, stie foarte multa muzica, asta il si departajeaza clar de ceilalti: are gusturi foarte bune in materie de muzica. Setul lui a fost incredibil. A mixat Blur cu M.I.A., cu Smells Like Teen Spirit, cu Rage Against The Machine si muuult mult dubstep! A pastrat acolo aproape tot publicul de la Foreign Beggars. A creat un party memorabil, in aer liber, cu foarte multa lume ce a dansat pana pe la 4 jumate dimineata alaturi de el.
O noua surpriza am avut cand am intrat prima data in Freedom Music Arena. Markus Schulz a mixat neasteptat de bine pentru gusturile mele cam straine de trance, insa am sfarsit prin a dansa cu toti ceilalti timp de 2 ore si ceva, tarziu in noapte. Setul a fost foarte variat trecand prin trance si pasaje melodice foarte obsedante si atmosferice. Pe fundal proectiile aveau tema imprumutata din artworkul ultimului album al lui Schulz lansat cu proiectul Dakota – „Thoughts Become Things II”.

A 3-a zi a fost „ziua regina” a festivalului. Am inceput prin a-mi face curaj sa ies prin soarele necrutator sa vad de aproape vreo 2-3 melodii Luna Amara. S-au descurcat bine tinand cont de temperaturile extreme. Apoi am revenit la bere de unde i-am auzit si pe cei de la Subscribe care sunt un fel de invitati permanenti in fiecare editie a festivalului. I-am vazut de atatea ori in Romania, incat nu am mai putut rezista inca o data. Oricum sunt printre cele mai bune trupe din Ungaria. Sunt foarte activi pe scena si stiu sa capteze atentia publicului foarte bine.

Cei care au vrut sa-si asigure loc prin primele randuri la Iggy au avut de trecut o incercare grea: sa reziste cat timp au cantat Nevergreen. O trupa de metal foarte plicticoasa si mediocra ale carei piese incepeau identic cu aceleasi note de clapa. Nevergreen au avut ceva fani sfiosi prin public, ei avand un fanbase destul de consistent prin Ungaria si Serbia.

Concertul Iggy and The Stooges a venit ca un Tsunami peste lumea adormita de Nevergreen. Dupa o perioada de tacere in timp ce se aranja scena pentru Stooges, a inceput sa rasune o muzica nemaipomenita, de mult uitata, complet necunoscuta de tinerii din ziua de azi. Era warm-up-ul dinaintea concertului Stooges, format din piese vechi din anii ’50 de soul , r’n’b , funk , jazz , rock’n’roll, piese cu care Iggy a crescut. A fost introducerea perfecta pentru show-ul lor. A fost in acelasi timp si o mini-lectie de muzica pentru cei de acolo, ca o chemare spre muzica organica adevarata. „Raw Power” a pornit dintr-o data si toata lumea a sarit in aer. Toti de acolo au ramas cu gurile cascate in fata energiei fara de varsta a lui Iggy Pop. Totul s-a dublat in intensitate cand a inceput „Search And Destroy”. Iggy Pop n-a stat locului tot concertul. A sarit , s-a aruncat pe jos, a explorat fiecare centimetru din spatiul ce-l avea la dispozitie si a intretinut o relatie nemaipomenita cu publicul.

Piesele Stooges cu exceptia „I wanna be your dog” erau complet straine multora. Foarte amuzant este ca Peninsula este cunoascuta ca un loc preferat de catre punkisti. Unii punkisti de la concert stateau si se uitau nemiscati fara sa aiba habar macar de o melodie a trupei ce a pornit tot curentul. Nu-i nimic rau in asta , omul cat traieste invata. Publicul a fost pe masura totusi, toata lumea dansand cu mainile in aer. Este si imposibil sa nu se intample asta la cata buna dispozitie emana muzica si ritualul lui Iggy.

In final, dupa parerea multora, concertul Iggy Pop a fost cel mai bun concert ce s-a tinut vreodata la Peninsula. Indraznesc sa spun fara nicio retinere ca a fost cel mai important concert din Romania de pana acum. Nu-mi pot imagina un om mai influent in muzica decat Iggy Pop care sa mai fie in viata. Reuseste sa uimeasca lumea cu talent pur, fara artificii, dezbracat si la propriu si la figurat de orice podoaba care-i face pe altii celebri: nu are efecte speciale si productii pompoase de scena. Iggy Pop este sinceritatea pura in muzica. Cei care l-au vazut sunt foarte norocosi ca l-au prins cat e in viata.

Ultima zi a festivalului a insemnat pentru unii heavy metal, pentru altii muzica electronica. Hammerfall au sunat bine, au avut public destul de numeros si au reusit sa stranga si metalisti la Peninsula.

Adevarata bomba a serii a fost de fapt Borgore. La Kiss Terrace erau oameni „pana la orizont”. N-ai fi zis ca mai exista vreo scena sau alta trupa mare ce canta in timpul ala. Borgore a rupt pur si simplu. Toata lumea a fost in extaz, in special fetele ce pareau cele mai nerabdatoare sa cante versurile „mizerabile” pentru care e notoriu israelianul. Borgore a inceput cu o piesa rap ca sa-si etaleze calitatile de MC, apoi a rulat dubstep cu forta maxima.

S-a mixat foarte mult Skrillex, fapt ce a innebunit total publicul, productiile Borgore au fost de asemenea highlighturi, iar spre final s-a pus Slipknot si System Of A Down. Multe parti din setul lui au scartait, insa vibe-ul si basii sai au lovit adanc in pamant, soundul sau unic ridicandu-se deasupra oricarei alte parti slabe din show. La Borgore conteaza vibe-ul, sound-ul, atitudinea, si publicul ce danseaza frenetic. Din pacate insa nici Borgore, nici Iggy Pop n-au reusit sa faca crowd surfing.

Singurul defect al Peninsulei a fost ca bodyguarzii au fost clar instruiti sa nu lase pe nimeni sa faca crowd surfing. Atat Borgore cat si Pop au coborat in public si s-au pus cu spatele pe multime asteptand sa fie ridicati, insa bodyguarzii au inceput sa-i traga brutal pe cei din public care-i sustineau. Asta a fost un foarte mare minus al fest-ului. Atmosfera putea fi de 2 ori mai buna cu crowd surfing. Sau macar puteau lasa artistii la crowd surfing daca asta vor.

In concluzie, Peninsula 2011 a fost la inaltime cu celelalte editii. Deplasarea, banii si drumul lung au meritat. Timpul petrecut acolo este special iar artistii ce calca la Mures nu vor fi vazuti vreodata prin alta parti in Romania. Nu cred ca vreun organizator roman ar fi putut aduce sau s-ar fi gandit vreodata sa aduca in Romania artisti precum Nine Inch Nails, Primal Scream, KoRn, sau Iggy And The Stooges. Adevarul e ca romanii nu se inghesuie sa asculte asa ceva iar organiztorii romani daca nu sunt siguri ca scot profit nu organizeaza concerte (exemplul cel mai rusinos – concertul Opeth / Katatonia din Bucuresti anulat cu o zi inainte de eveniment).

Felicitari organizatorilor Peninsulei pentru ca ne dau sansa sa avem aici, in Romania, un festival la standarde europene.”

Lasă un comentariu

5 comentarii

  • Anghel Adrian 3 Sep 2011, ora 18:38

    Foarte bun articolul, insa tin sa te contrazic undeva : legat de sud, inca nu ai ajuns in Pitesti la un concert rock/punk sa vezi public. Aceleasi lucruri ca la Peninsula se fac si aici, dar numai cand trupele sunt bune (gen Luna Amara, E.M.I.L., Vama sau Vita de Vie spre de exemplu), la alte trupe necunoscute care, chiar daca suna la fel de bine, nu se mai incumeta nimeni din pacate.

    • Florea Cristian 3 Sep 2011, ora 20:55

      Multa lume nu prea accepta trupele astea mai undergroud, probabil de-aia nu se incumenta prea multi la trupe necunoscute :-??

      • Anghel Adrian 3 Sep 2011, ora 21:12

        Dar au si ele nevoie de promovare, in special daca se aud bine si vor sa ajunga departe !

      • Florea Cristian 3 Sep 2011, ora 21:20

        Da, asta-i clar. Da-i greu tare sa faci rost de un public ok, ca trupa noua. Doar prin mediatizare ca lumea sa te faci cunoscut, ca sa poti spera la niste concerte cu foarte multa lume. Trupa Byron se descurca minunat la asta, iar joi, pe 8 septembrie, am de gand sa merg la un concert de-al lor, pentru ca i-am ratat cand au venit in Focsani