Încercând să ajuţi

scaun cu rotileNu sunt omul cu cel mai mare suflet pe care l-aţi întâlnit vreodată, dar nici cel mai nepăsător. Când mi se pare că ceva este în neregulă cu cineva, obişnuiesc să mă opresc şi să văd cu ce-aş putea să ajut, cu toate că nu cunosc persoana respectivă. O fac din instinct, nu pentru că aş vrea să primesc ceva în schimbul ajutorului.

Aşa a fost şi astăzi când, întorcându-mă spre casă, am observat în mijlocul unui sens giratoriu un om fără picioare, într-un scaun cu rotile, chinuindu-se singur să se deplaseze. Era pe carosabil, pe contrasens, destul de departe de orice trecere de pietoni. L-am văzut slăbit, supărat, şi abia reuşea să mai învârtă de roţile scaunului.

M-am uitat în jur şi am observat o grămadă de oameni care nu făceau nimic. Unii îl priveau, apoi mergeau mai departe, în timp ce alţii erau prea ocupaţi cu ale lor ca să observe ce se întâmplă în jur. Maşinile îl ocoleau fără claxoane, dar nimeni nu se oprea să-l întrebe ce are. Toţi îşi continuau drumul şi treceau pe lângă el ca şi cum ar fi fost un obstacol, nu un om.

Mi-am făcut eu curaj şi, după ce m-am asigurat că nu trece nicio maşină, m-am dus la el. Am pus mâna pe mânerele căruciorului şi, în timp ce-i spuneam „Permiteţi-mi să vă ajut”, îl împingeam spre cea mai apropiată trecere de pietoni, uitându-mă continuu ca drumul să fie lipsit de maşini.

– Lasă-mă în pace (îmi spune aruncându-mi o privire furioasă), n-am nevoie de ajutor.
– Nu e bine să staţi aici, zic, să nu păţiţi ceva.
– Dar pot să păţesc dracului orice, că nu mă interesează.

Aici m-am blocat. Habar n-aveam ce să-i mai zic. Nu ştiam cum să reacţionez. A fost prima dată în viaţa mea când am vrut să ajut un străin, dar am fost refuzat. Şi nu oricum, ci pe un ton ridicat şi supărat.

– Am pierdut o pereche de pantaloni, zice, şi nu-i mai găsesc nicăieri.

I-am spus că trebuie să aibă grijă şi că orice-ar fi, n-au ce căuta în mijlocul intersecţiei. L-am dus până aproape de trecerea de pietoni, dar nu m-a lăsat să merg mai departe. M-am îndepărtat, iar el s-a apropiat de trotuar. L-am mai urmărit timp de vreo 2 minute, ca să fiu sigur că nu se întoarce în mijlocul intersecţiei.

Vi s-a întâmplat să vreţi să ajutaţi şi, după ce aţi fost refuzaţi, să vă pară rău că nu puteţi schimba cu nimic situaţia? Mi-aş fi dorit să-l pot ajuta să-şi găsească acei pantaloni, dar la reacţia pe care a avut-o, nu cred că m-ar fi lăsat.

Lasă un comentariu

4 comentarii

  • Petru 13 Iun 2012, ora 21:49

    Cred ca tocmai astfel de intamplari duc la indiferenta oamenlior. De exemplu tu daca ai mai intalni o astfel de situatie ai mai incerca sa ajuti?

    • Florea Cristian 13 Iun 2012, ora 22:12

      Bineînţeles! Nu poţi cataloga oamenii aşa, la grămadă. Dacă unul e supărat pe viaţă şi reacţionează aşa, asta nu înseamnă că toţi sunt ca el.

    • Stefan Murgeanu 14 Iun 2012, ora 07:31

      poate omul a avut o zi proasta… eu cred ca as avea zilnic zile proaste daca as fi in scaun cu rotile

      desigur, sunt oameni cu handicap care privesc altfel lucrurile, dar nu suntem noi in masura sa judecam un om aflat in acea situatie

  • Ana- 14 Iun 2012, ora 15:10

    am patit de mai multe ori ceva similar. I-am dat unui cersetor un sandvish si l-a aruncat ca el vroia bani…