Am învăţat să trag cu arcul. Nu-i aşa uşor ca-n filme

Sâmbătă, la invitaţia lui Ghorghi Filip de la Fundaţia Motivation, am fost şi-am tras cu arcul. Iniţial ideea era să strângem o gaşcă de bloggeri care să concureze la tir cu arcul împotriva unor persoane cu dizabilităţi.

Problema, când am ajuns acolo, a fost că noi, bloggerii, nu prea ştiam să tragem cu arcul. De fapt, cred că fiecare dintre noi mai trăsese cu câte-un arc (eu am mai tras la Braşov, la Aventura Parc), dar nimeni nu încercase tirul cu arcul în adevăratul sens al cuvântului.

Acestea fiind datele problemei, a venit Doru Danileţ (de la Aktiv Club) să ne explice lucrurile de bază: cum să ţii arcul în mână, cum să tragi coarda folosind doar 3 degete, cum să ţii cotul mânii stângi întors spre exterior ca să nu-ţi loveşti antebraţul cu coarda etc.

Şi-am tras. Primele trei dăţi am încercat ţintele la care se antrenau copiii (să nu râdeţi, că nu ne jucam :))). Am nimerit ţinta, dar fiind foarte atent la poziţia mânii drepte, cu care trebuia să trag coarda, am uitat să întorc spre exterior cotul stâng. Şi m-am lovit, din prostia mea, cu coarda în antebraţ, alegându-mă astfel cu o vânătaie de toată frumuseţea.

Totuşi, până când nu te loveşti puţin, nu-ţi dai seama cât de important e fiecare detaliu din trasul cu arcul, iar dăţile viitoare am avut grijă mai mare.

Ne-am mutat şi la ţinte mai mici între timp, chiar dacă distanţa era tot aşa, pentru începători şi, spre surprinderea mea, am nimerit destul de bine. Asta deşi eram atât de atent la cum trebuie să ţin arcul, încât nu prea mă puteam concentra la a ţinti acolo unde trebuie.

Şi aşa mi-am dat seama că trasul cu arcul nu-i un sport chiar uşor, cel puţin nu la început. Eu îl consideram cam la fel de uşor cum e şi trasul cu praştia, adică eşti atent doar la ţintă că restul vine de la sine. Ei bine, sunt atâtea detalii de care trebuie să ţii cont, încât îţi dai seama că toată viaţa ai trăit într-o minciună impusă de ceea ce se vezi în filme.

Şi dacă tot am fost cuminţi şi am învăţat să tragem cu un arc tradiţional, ne-au lăsat să privim şi unul compund, adică mai pentru profesionişti. :))

Deşi nu mi s-a părut un sport prea uşor, e un sentiment tare fain să vezi cu câtă viteză pleacă din arcul tău săgeata aia, mai ales că ştii că tu ai făcut să se întâmple asta. Şi dacă nimereşti ţinta şi cât de cât spre centru, deja îţi vine să-ţi dai singur un premiu.