Mai ai, totuşi, o mică şansă să participi la Webstock

Webstock 2012Eu, ca să nu ziceţi că vă ascund chestii, mi-am epuizat invitaţiile pe care le-am putut da, după cum m-a dus pe mine capul. Una a ajuns la Tudor şi celaltă la Oana. De ce la ei? Pentru că am putut şi pentru că aşa am vrut.

Totuşi, unde-s mulţi puterea creşte, mai ales când vine vorba de oameni faini. Una e să te distrezi cu 3 prieteni, alta e să fiţi o gaşcă de 20 de oameni care vă cunoaşteţi măcar online şi care sunteţi dispuşi să interacţionaţi cum ştiţi voi mai bine.

Mă simt oarecum dator să vă anunţ că mai sunt câteva invitaţii la Webstock-ul de anul ăsta şi că îţi poţi încerca norocul aici. Printre altele, te sfătuiesc să te grăbeşti, pentru că locurile astea sunt limitate şi sunt în ordinea înscrierii.

Ca să fiu mai explicit, toate locurile s-au ocupat la Webstock, dar pentru că oamenii nu fac evenimentul ăsta de ieri, ştiu că deşi mulţi îşi anunţă prezenţa pe toată ziua, îşi dau seama că, de fapt, nu pot fi prezenţi. Atunci intră în joc lista de aşteptare, adică asta în care te invit eu să te înscrii. Oamenii care nu vor fi prezenţi, vor fi daţi la o parte iar tu ai şansa să fii în locul unuia dintre ei.

Nu te costă nimic să completezi formularul în cauză, iar pe data de 26 septembrie vei afla sigur dacă mergi la Webstock sau nu.

Succes! Şi sper să ne vedem acolo. :)

P.S.: Ca să nu zici că spun minciuni, iată aici anunţul oficial.

Lasă un comentariu

N-a fost lăsat niciun comentariu la acest articol.
Fii tu cel care începe discuția!