Mesaj pentru tineri

La cât de bine este scris textul ăsta, orice introducere aş încerca să scriu, aş strica din frumuseţea sa. Trebuie amintit doar faptul că-i scris de Meneopol. Lectură plăcută!

Eu ştiu că dacă nu ai bătrîni eşti ca un vas în derivă. Înţelepciunea şi experienţa adunată de bătrîni este o valoare ce nu poate fi cotată la bursă, nu poate fi cuantificată sau cîntărită. Dar nici să picăm în extrema cealaltă nu e bine, adică să-i uităm pe cei care vin din urmă. Toată înţelepciunea din lume ar păli în istorie dacă nu ar exista tinerii cu dorinţa lor de aventură, cu spiritul lor de sacrificiu, cu puterea şi sufletul lor curat. Eu mă aflu în tabăra celor care susţin mai mult pe cei tineri, nu ştiu dacă e un păcat sau o greşeală dar mă simt mai bine atunci cînd descopăr că tinerii, aceştia de la care am împrumutat viitorul (cum spunea cineva drag mie!), sînt adevărate comori şi valori. Eu aşa simt!

Cînd am auzit că Florea Cristian “dă liber” la guest post-uri am zis că e momentul să-mi spun un punct de vedere. Îmi imaginez că printre cititorii lui sînt mulţi tineri aşa că nu am ezitat să mă agăţ de moment şi să-mi promovez mesajul. În plus el este unul din tinerii despre care vorbeam mai sus şi pe care îl respect maxim.

Am căutat cîteva zile să încropesc un text care să nu plictisească, tinerii nu au timp de palavre. Dar subiectul este delicat, nu poţi trece prin el cu două-trei fraze. Cu toate astea evenimentele recente mi-au uşurat mult munca.

Ni se spune foarte des că România este o ţară săracă şi coruptă. Teoretic cam aşa stă treaba. Numai că am observat o încăpăţînare pozitivă la nivel de… întreg, adică neamul nostru nu se lasă buimăcit de poliloghia unui politruc hăbăuc sub vremuri sau a unui istoric-analist care inventează istoria în vila lui de lîngă lacul lui de lîngă şoseaua lui… Cu alte cuvinte putem spune despre România că e o ţară din care unii au impresia că fură apa, pămîntul şi aurul… dar nu e chiar aşa. De pildă în toţi anii de după Revoluţie a fost adunată masa de manevră, cei mulţi şi proşti cum li se spune, şi au fost “împroprietăriţi” cu diplome. Iată, premierul României este un hoţ, un găinar trist. Acesta este momentul în care trebuie să atragem atenţia tinerilor că diploma, oricare ar fi ea, trebuie să aducă recunoaşterea unei calificări, în nici un caz nu te ridică pe o altă treaptă socială. Nici o diplomă nu te face om!

Cu toate acestea am desoperit tineri care au avut curajul să renunţe la bacalaureat, să-şi recunuască limitele şi înclinaţiile practice şi să se îndrepte către meserie chiar dacă tentaţia unei diplome era foarte mare. Ce credeţi despre decizia lor? Dar ce credeţi despre cei care au rîs de ei?

Se vede că neamul, “întregul” cum îl numeam mai sus, şi-a regăsit drumul şi identitatea. Aceasta se cheamă revoluţie, e o împotrivire în faţa unui sistem greşit care nu ne merită. Cine sînt revoluţionarii? Tinerii! Păi cu aşa tineri curajoşi şi înţelepţi mai poate spune cineva despre ţara asta că e săracă? :)

Poate ar mai trebui din cînd în cînd să le mai povestim tinerilor despre onoare, cinste, eleganţă, bărbăţie, mîndrie, steag şi stemă, coroană, tron… Să le arătăm clar cu degetul spre exemplele negative precum Adrian Năstase pentru că acesta le-a amăgit părinţii, i-a minţit şi trădat folosind tertipuri legislative şi juridice. Inclusiv astăzi cînd scriu acest text Năstase se ascunde ca un laş după o virgulă juridică neştiind că pedeapsa lui nu sînt cei doi ani de puşcărie (între noi fie vorba, pentru ceea ce-a făcut merită 100 de ani!), pedeapsa lui sînt ochii sinceri şi curaţi ai tinerilor care astăzi învaţă o meserie, care dau BAC-ul sau deschid uşa unei facultăţi. Ochii lor vor judeca aspru şi vor pedepsi cum nici un tribunal nu o va putea face niciodată.

Ar mai trebui să le spunem tinerilor noştri, în cazul în care nu şi-au dat seama desigur, că de la Rege pînă astăzi România nu a mai avut conducător, om de stat. De-aici şi derapajul moral al societăţii. Simţim fiecare pe pielea noastră cum totul: instituţiile, societatea, arta, afacerile etc. are iz de manea şi amatorism. Lipsa unui cap limpede care să corecteze subtil dar ferm orice abatere de la normalitate, lipsa unei personalităţi cu calităţi despre care vorbeam mai sus ca onoare, cinste, eleganţă, bărbăţie, mîndrie… ne debusolează.

Probabil trăim cu impresia că tinerii, prinşi între o etnobotanică şi două concerte rock, şi-au atrofiat simţul măsurii. Vă dau o veste bună: e doar o impresie! Da, le-am distrus copilăria atunci cînd le-am închis maidanul şi le-am deschis magazine de vise cu maşini, ţoale, telefoane, silicoane, probabil într-o zi ne vor judeca pentru asta, dar să nu credeţi că nu au înţeles ce se întîmplă!

Noi poate “vom muri şi vom fi liberi” dar ei… ei au ales să trăiască liberi! Să ne bucurăm şi să avem grijă de asta!

Trăiască regele!

Lasă un comentariu

5 comentarii

  • Andreea 23 Iun 2012, ora 19:46

    Asta si scrisoarea lui Chirila.

  • Ana- 25 Iun 2012, ora 15:22

    e cu dus si intors, e bine sa ai batrani dar sa nu te impovareze pana cand tu insuti devii un batran apasat de griji…

  • Asy 25 Iun 2012, ora 18:13

    Pur si simplu am ramas fara cuvinte. De fapt, cuvintele nu isi au rostul in comentarea acestui articol. Ma bucur ca autorul articolului e unul dintre putinii oameni care mai gandeste astfel in tara noastra.