Metoda „cum” şi „de ce”

Conform unor studii făcute de mine pe floreacristian.ro şi nu numai, majoritatea frazelor scrise pe Google încep cu „de ce” sau „cum” (sau, după cum ne-a arătat Adi Hădean în această seară, unele încep cu „ce”).

Am ajuns la concluzia asta după ce am văzut că din totalul grupurilor de cuvinte cu care s-a ajuns la mine pe blog în ultimele 3 luni, 80% foloseau formulele pe care le-am enumerat mai sus. Întrebarea ar fi, ca şi în cazul celor care ajung pe blogurile noastre: De ce? De ce se întâmplă asta?

Răspunsul pe care l-am găsit eu este simplu: pentru că întrebările au nevoie de răspunsuri. Foarte puţine persoane (probabil doar cele mai pricepute în ale calculatoarelor) îşi dau seama cum funcţionează Google şi ştiu că e de-ajuns să pui câteva keyword-uri ca să găseşti un răspuns, nu este nevoie de o întrebare întreagă.

Şi ca să fac o mică paranteză, la şcoală, când căutam ceva pe youtube şi scriam, spre exemplu, „serj saving us”, unii făceau: „Cum să găseşti aşa? N-ai scris tot numele artistului, n-ai pus liniuţă între nume şi melodie. Şi-aşa merge netul greu, dacă nici nu scrii ca lumea…”. Închidem paranteza.

Plecând de la ideea parantezei de mai sus, aşa ajungem să descoperim mentalitatea căutătorilor aşa-zişi începători pe Google.

Şi ce trebuie noi să învăţăm de la ei?

Aş spune că ar trebui să vă coborâţi la mintea lor, dar mi-e teamă că jignesc persoane din ambele tabere. Trebuie să-i atragem spre articolele noastre. Şi nu, nu spun de SEO Spam, spun de captarea cititorilor spre articolele care trebuie, iar asta o putem face punând titluri de valoare (valoare pentru Google, nu pentru altceva). Dar trebuie să fii atent, nu trebuie să faci un titlu care prinde bine la Google, dar arată urât pentru vizitatorul de rând. Trebuie să faci ceva care să creeze un cadru plăcut pentru ambele tabere.

Spre exemplu, dacă ai un site despre îngrijirea părului şi scrii un articol despre, nu ştiu, vopsitul părului, parcă mai bine este să scrii „Cum să-ţi vopseşti părul în mod natural” decât „Vopsirea părului în mod natural”. La o simplă cititre, ai putea părea că nu-i mare diferenţă, dar credeţi-mă, contează foarte mult.

Metoda „cum” şi „de ce”, aşa cum am mai spus, trebuie aplicată cu cap. E aiurea ca toate articolele tale să înceapă cu „de ce”, „cum”, sau „ce”. Gândeşte-te la cititorii tăi fideli, care se plictisesc la un moment dat de aceeaşi metodă de a genera titluri, dar unele articole bune e păcat să rămână în anonimat doar din cauza titlului.

Lasă un comentariu

10 comentarii

  • TVdece 13 Ian 2011, ora 11:59

    Si totusi, de cele mai multe ori, prefer sa dau un titlu care sa-mi convina mie, care sa potenteze articolul, decat unul pentru Google. Pana la urma, scriu pentru oameni, nu pentru un motor de cautare, chiar daca e foarte important.

    • Florea Cristian 13 Ian 2011, ora 14:54

      Da, dar de pe motorul de cautare tot oameni iti vin, iar daca titlul suna bine atat pentru vizitatorul de rand, dar si pentru Google, cu atat mai bine. Oricum, metoda se poate folosi mai mult pe site-urile de tutoriale, sau de sfaturi. E anapoda sa scrii pe blogul personal o intamplare si sa pui un titlu ca asta

  • Andrei Georgescu 13 Ian 2011, ora 13:54

    Nobil din partea ta, ca dai sfaturi atat de clare si utile :) Iti citesc de ceva vreme blogul, insa chiar nu am observat sa ai ceva pattern in ceea ce priveste titlurile articolelor…dar anyway, uite o urare pt. 2011 – aduce-ti-ar google cat mai multi cititori prin fiece metode :))
    Dar apropos de utilizatorii mai putin experimentati, ieri povesteam cu o prietena, ultra jignita de faptul ca un magazin online ii stersese contul si isi propunea ea, pe cand isi face site-ul ei, sa includa numele magazinului in keywords ca sa le fure din trafic. Am ras, i-am explicat ce si cum, dar ea tot nu e convinsa :)))

    • Florea Cristian 13 Ian 2011, ora 14:56

      i-ai spus ca mai rau face? :)) i-ai spus ca SEO spam-ul se plateste? Ca site-ul ei nu va mai parea de incredere? Daca s-a gandit sa le puna keyword-ul ca sa le fure trafic, ma gandesc si eu ca stie ce-i ala SEO si ce-i ala SEO spam, zic si eu :))

      • Andrei Georgescu 15 Ian 2011, ora 02:37

        Am informat-o pe domnita de tot ce am reusit eu sa adun in scafarlie, dar dupa cum spuneam si in commentul ulterior, tot nu e convinsa. Acuma ma amuz copios la ideea ca ai presupus ca stie ce e SEO/SEO spam :))) Inteleg de ce ai dedus asta, dar cunoscand-o pe respectiva si cat ii poate capsorul in domeniul asta, nu ma pot opri din ras!

  • Amuzant 13 Ian 2011, ora 14:42

    Hmmm… banuiesc ca se poate strecura si cate un „cum” sau „de ce” prin titluri, chiar daca nu la inceput.
    Nu-i o idee rea!

    • Florea Cristian 13 Ian 2011, ora 14:58

      Ma bucur ca ti-a fost de ajutor articolul si imi pare rau ca nu ti-am lasat link-ul, dar cand vei avea un username normal (nu keyword), atunci vei beneficia si de „maretia” campului URL

  • Amuzant 13 Ian 2011, ora 17:07

    :))))))))
    Daca voiam sa pun keyword… gaseai altceva. In fine, daca tu ai o idee mai buna de a-l descrie, poti sa-mi spui. Si nu, numele meu nu e o rezolvare.

    • Florea Cristian 13 Ian 2011, ora 20:06

      mai treci pe-aici si o sa vezi ca cei care au un nume sau un nickname raman cu link-ul si nu le gasesc altceva. se pare ca majoritatea inteleg prost ideea asta de link-uri dofollow in comentarii. eu le dau un deget, iar ei vor toata mana. iar daca nu vreau sa le dau toata mana injura si au impresia ca am ceva cu ei