Mi se pare mie, sau ar trebui să fim din ce în ce mai deştepţi?

La început, omul trăia în peşteră, fără a şti măcar să vorbească. Cu timpul, am evoluat. Newton a descoperit Teoria Gravitaţiei, fără cine ştie ce tehnologie, sau cultură generală. Einstein a descoperit Teoria Relativităţii fără pic de acces la Google, Wikipedia, sau Yahoo, cum şi Edison a inventat becul după ce a eşuat de 1000 de ori, fără a se plânge că sistemul nu-i oferă toate cele.

Luând-o logic, odată cu evoluţia tehnologiei, ar trebui să evolueze şi omenirea. Şi prin evoluţie, nu mă refer la a şti să mânuieşti un telefon mobil de ultimă generaţie, sau un calculator, iar prin omenire, nu mă refer la persoane ca Steve Jobs, Bill Gates, sau alţii, ci la marea majoritate a oamenilor şi la evoluţia lor în masă.

Părinţii noştri citeau o carte pe zi când erau de vârsta noastră, iar noi de-abia dacă citim una în primii 15-16 ani de viaţă. Dacă problema lor era cum ar putea să facă o frază mai pompoasă, a noastră ţine de numărul de „i”-uri pe care îl atribuim unui cuvânt, sau dacă se pune spaţiu sau nu înainte de virgulă.

Ştiu, vremurile s-au schimbat, asta este o scuză general valabilă, dar lucrul ăsta trebuie să ne facă mai deştepţi, nu să ne îndobitocească. Avem un acces larg la informaţie, enorm chiar, cu site-uri ca Google, Yahoo, Wikipedia, Scribd, şi ce mai vreţi voi, orice e posibil. Problema, însă, este la noi, pentru că selectăm numai informaţia proastă. Noi căutăm referate pe internet fără a le citi, în timp ce ai noştri munceau ore în şir pentru un comentariu de două pagini. Nu zic să nu vă inspiraţi de pe internet când faceţi un referat, pentru că ştiu că sunteţi comozi, dar încercaţi măcar să-l citiţi înainte să il arătaţi d-nei profesoare, ca să ştiţi şi voi ce bazaconii sunt acolo şi cât de analfabet este ăla care l-a postat pe internet.

Noi în loc să naştem genii, continuăm să încurajăm copiii să se transforme în proşti. Sau dacă nu-i încurajăm, îi învăţăm să aibă personalitatea lor, adică să îi doară în cot de sfatul tău, când el este cel mai tare din parcare, pentru că are cont de hi5 şi-i lasă toţi prietenii lui comentarii.

De ce ar vrea un tip de vârsta mea să ştie să scrie o frază fără greşeli gramaticale, când vede că 80% dintre oamenii care-l înconjoară sunt în situaţia lui? De ce ai vrea să fii mai deştept, când poţi să fii mediocru? Să fie oare din cauza personalităţii tale pe care n-o poate influenţa nimeni?

Lasă un comentariu

12 comentarii

  • Stefan Oancea 30 Mar 2010, ora 20:41

    Grim, noi suntem prosti pentru ca nu ne dam seama de ceea ce se intampla cu adevarat in jurul nostru. Nu devenim mai prosti pentru ca ‘vrem noi’ ci pentru ca vor ‘ei’. Care ei? aia care sunt la putere! (nu te gandi neaparat la romania)

    Ca fapt divers: stiai ca internetul a existat cu cel putin 50 de ani inainte ca el sa fie lansat „oficial”? il folosea nu mai stiu care organizatie din america :)

    Internetul, radioul, televizorul inseamna informatie. Ai informatia, ai prostii la mana. De ce crezi ca la tv ruleaza doar acces direct si alte cacaturi d-astea? ei forteaza populatia sa fie atenta la o chestie, in timp ce ei se focuseaza pe altceva. de ce nu se fac emisiuni despre cioran? despre niste gandori ai lumii…? Cum ziceai si tu: newton de ce nu apare la tv? … emisiunile ‘adevarate’ sunt rare.
    .-= Ultimul articol al lui Stefan Oancea – Paris – oraşul meu preferat =-.

  • The Hunter 30 Mar 2010, ora 21:02

    Ar trebui sa fii cum vrei tu :) De obicei, cei din jurul tau sunt un exemplu FOARTE prost. Parerea mea :)

  • The Hunter 30 Mar 2010, ora 21:51

    Inca ceva, e si o melodie pe tema asta :)) Go Korn-evolution :))
    .-= Ultimul articol al lui The Hunter – Unknown people =-.

  • Andrei 30 Mar 2010, ora 21:01

    Poate asta e problema, prea multa informatie… Pentru ca daca stai sa te gandesti nimeni nu e obligat sa posteze un referat bun pe net, poate fi execrabil si sa il iei de bun:| Asta e, tre sa traim cu societatea asta in revolutie digitala – ca asta se intampla acum, nu doar in Romania.

  • Ruxi 30 Mar 2010, ora 21:04

    Cam ai dreptate. Am impresia că omul merge pe ideea ”las-o că merge şi-aşa”. Şi parcă sunt din ce în ce mai puţini oameni care vor să fie mai buni, să reuşească tot ce şi-au propus, etc. Mi-am adus aminte că fac parte din categoria celor care scriau comentariile de mână, dupa ce citeam cartea. Nu mă atrăgea deloc internetul şi preferam să citesc cartea în locul referatului gata făcut pe net, bun sau rau.
    .-= Ultimul articol al lui Ruxi – Sunt o păcătoasă =-.

  • blozilla 30 Mar 2010, ora 21:23

    deci prea multa informatie dauneaza grav sanatatii…cam asta este ideea…

    in loc sa fim mai destepti ca avem acces la orice informatie in orice loc al lumii..noi tampim …lenevind.

    rasa asta umana se duce dreq …numa dobitoci..

    numai cand ne uitam la tv vedem in ce lume traim..oare putem face ceva si noi…??? eu zic ca se poate
    .-= Ultimul articol al lui blozilla – Seriale online + subtitrare in romana =-.

  • NoX 30 Mar 2010, ora 21:26

    Sunt total de acord, dar nu e o situatie generala. Inca sunt oameni care „lucreaza” pe sistemul clasic. Adica muncesc pentru a face ceva. De altfel si evolutia tehnologiei are un efect asemanator asupra oamenilor. Se presupune ca tehnologia „ajuta” oamenii, dar pe langa asta, elimina ganditul din problema. de ce sa mai gandesti solutia unei probleme cand ai „ceva” care sa te ajute sa treci simplu si usor peste.

    P.S.:”… cum şi Edison a inventat becul după ce a eşuat de 1000 de ori …”

    N-a fost el. Altcineva a avut un patent pentru un „bec” functional cu un an inaintea lui T.A. Edison. Joseph Swan mai exact.

    Am scris despre asta aici

    http://direct-statement.blogspot.com/2010/03/wait-that-aint-right.html

    Si aici mai zice ceva

    http://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Edison#Electric_light
    .-= Ultimul articol al lui NoX – Capitolul noua – No bucks for Buck =-.

  • Andrei Bibire 30 Mar 2010, ora 21:32

    si mai e un aspect demn de luat in seama, Cris. Din punct de vedere statistic, numeric si demografic, ca tot ne inmultim ca iepurii pe Pamant, ca nivel de inteligenta general, IQ-ul nostru saracu` sufera pe zi ce trece, de la puhoiul de oameni sortiti din nastere sa n-aiba acces la educatie, libertatea informatiei si altele, asa ca, inevitabil, devenim la scara planetara mai ‘prosti” pe zi ce trece, trend-ul e clar…
    .-= Ultimul articol al lui Andrei Bibire – Nu am chef de vorba, da` intru pe mess =-.

    • seoslayer 31 Mar 2010, ora 06:51

      @Andrei Bibire, lasa ma, macar noi ne putem mandri ca suntem printre ultimele generatii de copii/oameni destepti…

  • A.Dragos 31 Mar 2010, ora 06:09

    E fix invers, suntem din ce in ce mai prosti. Avem din ce in ce mai multe lucruri care fac totul in locul nostru, nu ne mai folosim capul sa calculam o inmultire, nu ne mai gandim la ceva prea mult ca-i gasim solutia pe net, etc.
    .-= Ultimul articol al lui A.Dragos – Evadarea în fantezie =-.

  • i4ever 31 Mar 2010, ora 20:36

    Are rost sa scoti un referat de pe internet? Poate daca este nevoie unul la o stiinta exacta si ai nevoie de documentatie, dar la limba romana este chiar usor sa scrii doua pagini despre nu stiu ce opera literara, nu stiu ce film etc.
    .-= Ultimul articol al lui i4ever – Program de miercuri. =-.

    • Grim_Cris 1 Apr 2010, ora 19:04

      @i4ever, daca esti un analfabet chiar crezi ca e usor? in plus, de ce sa-ti pierzi o ora pentru a scrie un referat cand il poti downloada in 2 minute?