Momentul în care am hotărât să mă implic mai mult în blogging

A fost în 2009, iar pe vremea aia nu-mi doream decât să am mai mulţi cititori fideli. Nu mă gândeam la cum să scot bani din blogging şi nici la o strategie care facă în aşa fel încât blogul meu să ajungă în browserele cât mai multor persoane. Ştiam ce voiam, dar nu ştiam exact cum să fac asta.

Atunci am participat la primul blogmeet, în oraşul Roman, la vreo 150km de Focşani. De-acolo m-am întors cu prima mea provocare mai serioasă: să organizez primul blogmeet din Vrancea. Şi l-am organizat în 2010. Şi au participat mult mai multe persoane decât mă aşteptam. Apoi am simţit nevoia să fac mai mult de-atât. Am mai organizat câteva blogmeeturi în Focşani, dar parcă nu era de-ajuns. Simţeam, cumva, că stagnez, dar şi că pot mai mult.

Şi-am zis că dacă prima provocare a venit după ce-am participat la un eveniment în afara judeţului Vrancea, sigur îmi vor mai veni idei dacă voi mai participa la evenimente în afara oraşului. Atunci am început să urmăresc ce fac bloggerii din Bucureşti şi să găsesc o ocazie bună ca să fac un drum până acolo.

Şi-a fost RoBlogfestul, la care am luat în 2010 locul al II-lea la categoria bloggerilor sub 18 ani, iar în 2011 locul al III-lea. Atunci am prins gustul evenimentelor din capitală şi tot atunci am început să înţeleg şi cât sunt de importante pentru mine, ca blogger începător. Şi-au urmat multe alte evenimente pentru bloggeri după acestea. Din toate am învăţat o mulţime de lucruri şi la fiecare am cunoscut o mulţime de oameni.

social media summit

Cu ce m-au ajutat?

Aveam cu cine mă sfătuiesc în cazul în care eram în impas în legătură cu strategia mea de promovare. Totodată, am învăţat să-mi pun obiective clare dacă vreau să fac ceva cu blogging-ul şi, foarte important, am început să îndrăgesc şi mai mult joaca asta de-a online-ul.

De ce am hotărât să scriu acest lucru?

Pentru că pe 27 septembrie o să aibă loc, la Bucureşti, a VI-a ediţie de Webstock, unul dintre cele mai importante evenimente pentru bloggeri din ţară. Am profitat de ocazie ca să povestesc puţin despre ascensiunea mea în blogosferă, în speranţa că am să-i mai pun pe câţiva pe gânduri şi am să-i conving să se înscrie.

Important e să ştiţi că evenimentul are până acum 131 de bloggeri acreditaţi şi 14 bloggeri ambasadori (printre care am onoarea să mă număr şi eu). Gândiţi-vă numai la câte uşi vă deschideţi dacă socializaţi cu bloggerii de-acolo. Nu mai spun de lucrurile pe care le veţi învăţa din conferinţe.

Alt avantaj este că bloggerii au acces gratuit la eveniment dacă solicită o invitaţie pe această pagină.

Printre altele, Vodafone şi-a făcut o secţiune specială pe site cu ajutorul căreia poţi câştiga un smartphone şi un HDD de 500GB, Staropramen va aduce la eveniment un caricaturist care e dispus să-ţi facă un portret în doar 2 minute, Bitdefender o să fie acolo cu sfaturi şi aplicaţii despre securitatea pe internet, iar Zonga va avea grijă ca playlistul evenimentului să fie pe placul tuturor.

Hai, cu cine mă văd acolo?

Lasă un comentariu