„N-am timp” e o figură de stil

Astăzi, până în momentul de faţă cel puţin, a fost o zi foarte prosperă. Am scris articole peste tot pe unde am putut. Şi, dacă mă voi simţi bine în continuare, poate va apărea şi vreun Guest Post scris de mine pe undeva.

Am cugetat la problema timpului. Astăzi am observat că în două ore am făcut ce nu reuşeam în alte zile în 4-5 ore. Bine, poate asta se datorează şi faptului că azi am avut ceva mai multă inspiraţie decât în alte zile, dar mai sunt şi lucruri care nu ţin numai de inspiraţie.

Mă gândeam cum de eu n-am timp de obicei. Am început să mă gândesc mai bine la ce fac şi ce mai am de făcut. Am ajuns la concluzia că timp este, dar nu mi-l programez cum trebuie.

Am început să mă compar cu alţi bloggeri de vârsta mea. Fiecare dintre noi trăieşte 24 de ore pe zi. 8 sau 9 ore le dormim, iar încă 7 le petrecem la şcoală. Ne mai rămân 8 ore pentru celelalte activităţi. Din cele opt ore, eu scad trei ore pentru antrenamentele din fiecare zi şi înca una pentru cele 3 mese ale zilei. Adică îmi rămân patru ore pentru activităţi.

Azi, în două ore am scris 4 articole. Altădată, în două ore doar mă uitam prin lista de messenger şi mai trimiteam câte-un update pe twitter.

Încep să ajung la concluzia că ceva nu e bine în programul meu. Pierd prea mult timp cu activităţi care nu-mi aduc niciun fel de avantaj. În loc să profit de fiecare moment făcând ceva, profit de el lenevind. Va trebui să-mi schimb comportamentul.

P.S.: În week-end-uri ar trebui să fim cei mai prosperi, dar de multe ori în cele două zile libere pierdem cel mai mult timp aiurea spunându-ne că, de fapt, ne relaxăm.

Lasă un comentariu

16 comentarii

  • Alin 7 Mar 2010, ora 12:43

    Cu ruşine recunosc că şi eu sunt printre cei care pierd timpul :))…cel puţin acum pierd timpul pe net ascultând melodii vechi pe care oricum le uit în loc să îmi termin temele :)
    .-= Ultimul articol al lui Alin – Prins în buzunar cu victima! =-.

  • ciudat 7 Mar 2010, ora 13:10

    Eu sunt campionul la pierdut vremea. In ultimele 2 saptamani nici de sala nu mi-am mai facut timp. Ultima saptamana n-am fost nici la scoala. Temele la pregatire le fac cu maxim o zi inainte de termen. Si ca sa fie totu’ „bengos”, dorm cam 12 ore pe zi. :)
    .-= Ultimul articol al lui ciudat – Un luptator de sumo a furat un bancomat =-.

  • Mircea Popescu 7 Mar 2010, ora 13:26

    Niste observatii foarte inteligente. Eficienta muncii e o tema lunga si interesanta, si o preocupare din care se poate trai bine in viata. Chiar foarte bine.

    Nu toata lumea se poate face doctor, pompier sau sofer, pentru motivul simplu ca fara experti in eficienta ar munci mai mult degeaba.

  • NuPrivi-Sunt Desene Animate 7 Mar 2010, ora 13:32

    ps-ul e cel mai adevarat!:)) luni imi zic ca in weekend citesc aia fac aia la nu stiu ce materie si vineri seara plec in extrem, sambata dorm, duminica ma trezesc bine dispus si incep sa ma uit la filme:))
    .-= Ultimul articol al lui NuPrivi-Sunt Desene Animate – Ed, Edd and Eddy Ep. 2 =-.

    • Alin 7 Mar 2010, ora 13:40

      @NuPrivi-Sunt Desene Animate, Mi-ai amintit ca lunea trecuta profa mi-a zis sa citesc ION pentru lunea asta :)) si am cam lasat-o pe weekend :))
      .-= Ultimul articol al lui Alin – Prins în buzunar cu victima! =-.

      • NuPrivi-Sunt Desene Animate 7 Mar 2010, ora 13:54

        @Alin, hehe:)) punete pe citit:D
        .-= Ultimul articol al lui NuPrivi-Sunt Desene Animate – Ed, Edd and Eddy Ep. 2 =-.

  • Andrei 7 Mar 2010, ora 13:50

    Asa e. De ce mai pierd eu timpu pe blogu asta? unde era X-ul ala? aici

  • DeseneAnimate.TV 7 Mar 2010, ora 13:01

    Total de acord! In aceeasi situatie sunt si eu.

    Hai sa gasim o solutie sa rezolvam problema :)

  • A.Dragos 7 Mar 2010, ora 14:30

    Timpul este subiectiv. Daca vrei sa faci ceva iti faci timp fara niciun fel de problema. Daca nu vrei sa faci ceva dai vina pe timp.
    .-= Ultimul articol al lui A.Dragos – Handball : HC Odorhei – Ştiinţa Bacău (25-26) =-.

  • Tzukune 7 Mar 2010, ora 19:15

    Sunt total de acord cu PS-ul tau.

    Nu esti singurul care uneori face lucruri multe in scurt timp si alteori (de cele mai multe ori) lucruri putine in prea mult timp.
    Eu m-am consolat cu gandul ca acest lucru nu e un defect, ci e un lucru chiar normal pentru ca nu putem sa fim „geniali” in fiecare moment.
    .-= Ultimul articol al lui Tzukune – M-am mutat! =-.

  • seoslayer 8 Mar 2010, ora 09:30

    eu joc fotbal duminica…e singura activitate pe care o desfasor toata saptamana.
    in rest nu prea muncesc eu in week-end mai degraba am spor noaptea, de la 11 la 2 sau chiar 3:)…apoi urmeaza 4-5 ore de somn si o incepe o noua zi, cu 9 ore petrecute la munca si o ora pierduta pe drum…

  • Ioana 8 Mar 2010, ora 08:41

    Eu prosper in weekend.Imi fac tema la mate. Serios, in weekend facem teme! :|
    .-= Ultimul articol al lui Ioana – Dilemă =-.

    • Grim_Cris 8 Mar 2010, ora 15:44

      @Ioana, eu nu prea mai stiu ce-s alea teme de pe la inceputul clasei a9-a :-:

      • Andrei 8 Mar 2010, ora 20:10

        @Grim_Cris, welcome to the club! uite ceva pentru care sa protestam, nu jocurile pe PC!

  • 92lucia 8 Mar 2010, ora 11:20

    Sa nu mai spunem ca uneori mai vrei sa vezi si un film care e si ala 2 ore. Plus o tema acolo(desi eu una imi fac temele in pauze si in celelalte ore).
    .-= Ultimul articol al lui 92lucia – Sa mor de nu… =-.

  • Andrei 8 Mar 2010, ora 20:29

    Si azi am mai piersut ceva timp paici, dar am ajuns nr 1 la comentarii:)) seoslayer, eat my shit dust!