A face bine este ceva normal. Haideți să ne obișnuim cu binele

Titlul de mai sus reprezintă o bucată din ceea ce-am auzit ieri la Conferința Connectig for Good, în care beneficiari ai proiectelor Fundației Vodafone România au venit și ne-au vorbit despre cum au reușit să facă un bine în comunitățile în care se află datorită faptului că au primit ajutor atunci când au avut nevoie.

A fost o întâlnire utilă, de la care am plecat cu speranță de mai bine și cu gândul că „Uite, se fac lucruri bune în România. Și e normal să se întâmple asta”. Și pe bună dreptate, e normal să facem și să vedem că se fac lucruri bune, nu trebuie să le tratăm ca și cum ar fi o raritate. Și cred că atunci când ne vom obișnui cu gândul acesta, vom începe să facem bine mult mai des, pentru că o să-l facem instinctiv.

Și dacă tot am început discuția, lasă-mă pe mine să-ți dau veștile bune pentru ziua de azi. Lasă-mă să-ți arăt câteva proiecte frumoase, care aduc zâmbete și care fac lumea puțin mai bună.

1. Aplicația mobilă „Leul curajos”

Scopul proiectului? Realizarea unei platforme mobile prin intermediul căreia copiii și tinerii internați în secțiile de oncologie pot înțelege mai bine procedurile medicale care îi ajută să se însănătoșească.

Este prima aplicație din România de acest gen și pe lângă faptul că ajută anual peste 2000 de copii să înțeleagă mai multe lucruri despre problemele lor, rezultatele obținute în urma utilizării aplicației (conține jocuri, quizz-uri etc.) sunt transformate în studii. Pentru că sunt psihologi care analizează comportamentul utilizatorilor în aplicație și astfel își dau seama cum să le facă acelor copii viețile puțin mai ușoare, în funcție de cum se simt aceștia sau ce bifează în aplicație.

e norma sa faci bine - aplicatia leul curajos

2. Tehnologie pentru pacienții din zona rurală

Scopul proiectului? Realizarea unei soluții de telemedicină în județele Timiș și Caraș-Severin pentru pacienții cu afecțiuni cronice, dar și cu alte patologii din zona rurală.

Practic, pentru că persoanele din mediul rural (în special bătrânii) n-au posibilități de deplasare sau posibilități financiare pentru a-și face analize, o echipă de la Fundația de Ajutor Medical Priflaxis s-a gândit că ar putea face în așa fel încât analizele să poată fi luate și direct de-acasă de la pacient, fără să mai fie nevoie ca el să vină la un cabinet pentru așa ceva.

Și au fost cumpărate echipamente mobile cu ajutorul cărora se pot lua analizele. În același timp, la un cabinet fix, sunt transmise în timp real rezultatele investigațiilor, iar un doctor îi spune pacientului ce ar trebui să facă mai departe pentru a se însănătoși. Investigațiile care pot fi făcute la domiciliu cuprind: cardiologie, endocrinologie, boli interne, stetoscop, EKG, oftalmo-dermato-ORL, spirometru, audiometru.

Tehnologia e atât de ușor de transmis, încât ieri, la conferință, ne-au arătat și nouă, în timp real, cum arată investigațiile pe care le fac. Iar medicul de la stația fixă vede ce-am văzut noi în sală. Adică asta:

e norma sa faci bine - medicina la distanta

Peste 400 de pacienți au beneficiat până acum de aceste echipamente. Au fost făcute peste 1600 de consultații medicale cu ajutorul lor unor oameni care n-ar fi ajuns prea curând la medic.

3. Sfaturi medicale prin telefon

Există un call center disponibil 24 de ore pe zi, în fiecare zi, numit Peditel. El vine în ajutorul părinților care au nevoie de sfaturi medicale pentru a-și îngriji copiii. Practic, părinții care sună la numărul 1791 pot găsi rezolvări pentru copiii lor la cazurile ușoare de îmbolnăvire, care nu necesită internare.

E vorba de 11 medici care sunt dispuși să răspundă întrebărilor și în momentul de față se fac aproximativ 50 de astfel de apeluri pe zi. Până acum, au fost rezolvate 6187 de cazuri, iar 30% dintre ele provin din mediul rural, unde accesul la un spital este anevoios.

4. Renovarea centrelor de transfuzie sanguină

Scopul proiectului? Să motiveze populația României să doneze mai mult sânge, prin modernizarea centrele de donare existente, pentru a inspira încredere atunci când vin să doneze.

Au fost renovate până acum 8 dintre cele mai degradate și cele mai mari centre de transfuzii din țară. Pe lângă renovare, a fost adăugată și aparatură modernă. A fost astfel observată creșterea cu 10% a numărului de donatori la nivel național. Cum sângele încă nu poate fi făcut în laborator, viețile oamenilor depind de dorința și posibilitatea celorlalți de a dona. De aceea niște centre bine puse la punct pot salva zeci sau chiar sute de vieți, pentru că asta i-ar motiva pe oameni să doneze mai mult și, implicit, să se poată salva mai multe vieți. Mai jos o să-ți arăt un clip cu felul în care arătau centrele înainte de renovare și cum arată ele cum, după renovare:

O doamnă care reprezenta centrul de transfuzie din Slatina spunea că imediat după ce au fost încheiate renovările, au observat că oamenii nu prea vin să doneze. Stând în fața centrului, a auzit o discuție din care a înțeles că multă lume avea impresia că acela este un cabinet medical privat, nu un centru de donare și de aceea nu intrau, pentru că aveau impresia că e prea frumos ca să fie adevărat. :D Ușor-ușor, oamenii s-au obișnuit cu ideea și au început să vină să doneze.

5. EdukAction

e norma sa faci bine - edukaction75 de copii proveniți din familii defavorizate din satul Firiza, județul Maramureș, au acum un loc în care să vină și să învețe după ore. EdukAction este un centru care oferă acces la educație și sport copiilor defavorizați. Practic, sunt adulți care îi ajută pe copii să facă teme sau îi ajută prin educație nonformală să-și dezvolte abilitățile de viață și să-și îmbunătățească performanțele școlare.

Mi se pare excelent că există un astfel de loc într-un sat, loc în care copiii să se poată dezvolta alături de cei mari și să aibă exemple bune de urmat, astfel încât să se poată integra mai bine în societate după terminarea școlii.

Și nu e singurul proiect de acest gen. Sunt 55 de proiecte în 41 de județe pe care Fundația Vodafone România le-a susținut de-a lungul timpului și de care au parte 35.000 de beneficiari. Iar totul devine din ce în ce mai obișnuit pe zi ce trece. Repet, e normal să se întâmple astfel de lucruri. E normal să vorbim despre ele și la fel de normal este să încercăm să facem și noi un bine atunci când avem ocazia.

Dacă vrei să vezi evenimentul de ieri, îl găsești integral aici.