Nu ştiu ce-i cu oraşul nostru, da-i de bine

Oraşul Focşani a început să devină din ce în ce mai interesa(n)t, iar asta nu poate decât să mă bucure. Bineînţeles, nu ştiu cât de mulţi or să profite de ocaziile care ni se oferă acum şi nu ni s-au mai oferit niciodată (sau mă rog, de foarte mult timp), dar eu îmi fac datoria să mă laud anunţ.

În primul rând, duminică la ora 13:30, la Ceasul Rău, dăm drumul Lecturilor Urbane. Nu vreau să intru mai mult în detalii, pentru că am făcut-o aici.

Chiar în acest moment, Dan Puric discută cu focşănenii care-l îndrăgesc, undeva în oraşul nostru (este irelevant numele clădirii în care se află). M-aş fi dus, dar atunci când a început minunăţia, am fost ocupat şi n-aveam de gând să intru acolo ca nesimţiţii, la jumătatea spectacolului. Totuşi, am trimis-o pe mama.

Tot acum, Gabriel Cotabiţă susţine un recital extraordinar la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia”, după ce dimineaţă, la invitaţia unor oameni cu putere din liceul meu, ne-a onorat cu prezenţa şi ne-a răspuns la întrebări timp de două ore. Spre surprinderea mea, deşi a fost (şi este) un artist foarte mare, a fost incredibil de deschis cu noi, lăsându-i să-i scape şi câteva emoţii, dar fără nicio urmă de îngâmfare. Tot respectul pentru el. Dacă-i urmăriţi profilul de Facebook, s-ar putea să apară ceva poze în care sunt şi eu pe-acolo.

Mâine, formaţia Travka va concerta în oraşul în care a copilărit. Ne vor (în)cânta în Clubul Vox de la ora 21:00.

Ieri, Oana Sîrbu (e imposibil să nu ştiţi cine este), a susţinut un recital grozav în acelaşi loc în care atăzi se înghesuie oamenii să-l vadă pe Gabi Cotabiţă.

Poate în Bucureşti, sau alte oraşe mai dezvoltate, aveţi în fiecare zi ocazia să vă întâlniţi cu asemenea oameni, însă pentru noi, focşănenii este ceva cu totul nou. Eu nu pot decât să mă minunez şi în acelaşi timp să mă bucur, văzând că banii, deşi puţini, sunt investiţi unde trebuie.

Lasă un comentariu

10 comentarii

  • alex n. 19 Noi 2010, ora 19:55

    Daca-i de bine, nu poa’ decat sa va bucure :) .

  • Perfu 19 Noi 2010, ora 20:36

    Hai mah ca la voi in judet aveti niste podgorii de vin renumite in Europa si in tara si va plangeti ca sunt bani putin :)

    • Florea Cristian 19 Noi 2010, ora 20:54

      am zis ca-s bani putini din prisma faptului ca e criza, nu ca om avea sau nu podgorii de vin :)) eu nu stiu cat castiga astia de pe urma vinului, cert e ca tot se simte criza (instalatiile de Craciun de pe strazi sta de anul trecut acolo) :))

  • ela 19 Noi 2010, ora 22:49

    Sunt multe orase mici in care au inceput sa apara astfel de schimbari.

  • Ramona-Sandrina 20 Noi 2010, ora 15:20

    Grim, cred că doar abia acum începeţi voi să-l observaţi :) . Eu ce vă tot spun de câţiva ani încoace? :)) )
    Chiar am în lucru un articol despre toate cele care s-au făcut anul acesta în Focşani şi mulţi vor rămâne surprinşi. Într-un oraş nu toate cele bune se văd :) …altele se vizionează, altele se citesc, altele se aud :D .
    Cum ţi-am spus…eşti un suflet tare frumos.

    • Florea Cristian 20 Noi 2010, ora 15:28

      Sunt convins de faptul că oraşul nostru are o sumedenie de evenimente interesante. Partea proasta este că nu le promoveaza cine trebuie şi cum trebuie, de-aia ajung la foarte puţini oameni

  • carmen 20 Noi 2010, ora 20:50

    De la un amic am primit un email, nu stiu daca sunt chiar cuvintele lui DAN PURIC ( asa erau declarate in email) dar mi-a parut necesar sa vi le arat …

    ROST

    Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

    La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

    Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

    Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

    Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

    Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

    Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile “prietene”.

    La noi chestia asta se numeste “agricultura de subzistenta” si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

    Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

    Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

    Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un “Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

    Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

    Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

    Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

    sorry daca fuse un comentariu prea lung