Nu-ţi mai pune floating share buttons pe blog. Să-ţi explic şi de ce.

floating share buttonsDe fiecare dată când ştiu că plec de-acasă mai mult de-o zi, obişnuiesc să iau cu mine netbook-ul, pentru că există o foarte mare probabilitate să am timp să surfez pe net, asta incluzând atât scrisul pe blog, cât şi cititul scrierilor altora.

Netbook-ul, cu al său ecran de 10 inch, obişnuieşte să afişeze site-urile la o rezoluţie mai mică decât se poate vedea pe un monitor normal, iar eu n-am cum să-l cert, pentru că-i netbook şi asta-i meseria lui.

În momentul în care tu, ca blogger, îţi pui în dreptul fiecărui articol un bloc de butoane de share care să zboare după scroll-ul meu, se întâmplă o chestie pe care n-ai cum s-o vezi pe monitoarele normale. Sau două chestii, na.

1. Intră butoanele alea peste text, făcând în aşa fel încât să-mi fie imposibil să citesc ce-ai scris.
sau
2. Se ascund undeva in stânga (adică văd numai un sfert de buton, în loc să-l văd pe tot) şi, deşi pot citi textul, nu prea reuşesc să-i dau share şi mă las păgubaş.

Ar mai fi un motiv pentru care nu prea înţeleg butoanele astea şi vreau să ţi-l zic şi pe ăsta, în cazul în care n-am reuşit să te conving.

De câte ori ai citit tu un articol şi, la mijlocul textului, te-ai gândit să-i dai share? Aha, eram sigur, niciodată. De câte ori ai citit tu un articol şi, la sfârşit, ai căutat butonul de share? Aşa e, de nenumărate ori. Cu ce m-ar ajuta pe mine butoanele alea care mă urmăresc de la începutul articolului până la sfârşitul său, în condiţiile în care eu dau share textului abia după ce l-am terminat de citit?

Întreb numa’.

Lasă un comentariu

18 comentarii

  • Petru Dolhescu 6 Sep 2012, ora 11:27

    Aceeaşi părere o am şi eu. La Blogger, butoaele de share sunt afisate si pe pagina de pornire. Eu le-am facut sa se afiseze doar pe pagina articolului, la sfarsitul textului. Cine ar da share, doar dupa ce ar citi acea introducere a articolului de pe homepage?

    • Cristian Florea 7 Sep 2012, ora 12:57

      Da, da, bine zici. Nici chestia asta n-o înţeleg la unele bloguri, dar voiam s-o dezbat într-un articol viitor. Acum, dacă tot ai zis tu de ea, n-o mai dezbat. :))

  • nepoate 6 Sep 2012, ora 11:41

    Hai sa`ti dau eu motiv acum. E posibil sa ai o tema extrem de plicticoasa cu un afisaj extrem de static. Floating share buttons mai fura ochiul si distrage de la ce e plicticos pe restul blogului. In plus, pe un netbook de 11-13″ se vede destul de ok

    • Cristian Florea 6 Sep 2012, ora 11:49

      Dar dacă ai o temă plicticoasă cred că ar fi mai bine să-ţi cauţi alta, nu să pui floating share buttons ca să o faci să nu mai fie aşa. Nu ştiu cum o fi pe 11 – 13″, dar ştiu că pe 10″ e groaznic şi probabil nu-s eu singurul care citeşte de pe 10″.

      • nepoate 6 Sep 2012, ora 11:57

        Da man … dar daca e sa o luam pe partea cealalta, cele mai vandute netbook`uri sunt cele de 13″. Eu unul am floating buttons si nu pentru ca am o tema plicticoasa ci pentru ca pur si simplu ma amuza sa`l vad pe`acolo. Evident are o utilitate scazuta, dar in primul rand pe blog trebuie sa ma simt eu bine si mai apoi ceilalti.

      • Cristian Florea 6 Sep 2012, ora 13:44

        Da, sunt tot felul de motive pentru care să-ţi ţii butoanele acolo. Eu am zis ce nu-mi convine. Acum depinde şi ce vrei tu să scoţi din blogul tău.

  • Mircea 6 Sep 2012, ora 13:14

    Bre, daca te tin ochii… apesi un ctrl+ – si ai rezolvat problema. Eu asa fac si tot un mini de 10 inch folosesc aproape tot timpul.

    • Cristian Florea 6 Sep 2012, ora 13:46

      Nu-mi place treaba cu ctrl+- pentru că tre’ să mă chinui să citesc, iar asta nu-i bine. :))

  • Mircea 6 Sep 2012, ora 13:17

    No, si scuze pentru dublu-comentariu.:-)) Pe unele bloguri, unde gasesti articole lungi, cateodata is la indemana butoanele alea care fug dupa scroll. Eu cel putin chiar le folosesc in ideea ca deobicei dupa ce termin un articol dau cu scroll-ul mai sus sa mai citesc odata anumite chestii

    • Cristian Florea 6 Sep 2012, ora 13:49

      Hai, te iert de data asta pentru dublu-comentariu, dar ai grijă să nu se mai întâmple. :)) Cât despre articolele lungi, eu n-am făcut niciodată treaba asta, dar fiecare citeşte cum s-a obişnuit, na.

  • Ana- 6 Sep 2012, ora 16:02

    si eu cred ca te poti lipsi de ele, eu intru de pe tableta, si se vad ciudat….

    • Cristian Florea 6 Sep 2012, ora 20:59

      Da, uite că la tabletă nu m-am gândit.

  • catalin 6 Sep 2012, ora 22:01

    Esti praf administratorule. Sincer.

    • Cristian Florea 6 Sep 2012, ora 23:34

      Şi asta pentru că… ? Sincer.

  • Florin Roșoga 14 Sep 2012, ora 15:39

    Si daca instalezi tema sau un plugin care sa creeze versiune de mobil a site-ului tot asa se vad? Teoretic pe versiunea de mobile ar trebui sa le elimine automat.

    • Cristian Florea 14 Sep 2012, ora 15:42

      Pe versiunea de mobile cred că se elimină, dar netbook-ul nu e, totuşi, un telefon mobil.

      • Florin Roșoga 14 Sep 2012, ora 16:43

        Probabil ai dreptate. M-am uitat de curiozitate la Digg Digg (un plugin care pune astfel de butoane) si nu am gasit in setari sa nu afiseze butoanele pe tablete sau mobile. Teoretic daca exista o problema cu ele, dezvoltatorii pluginurilor ar trebui sa ofere optiunea dezactivarii lor.

      • Cristian Florea 14 Sep 2012, ora 17:51

        Dacă ai pe blog o temă separată pentru mobile, faţă de cea care este în mod normal, s-ar putea să se dezactiveze. Dar cum nu am avut niciodată aşa ceva, nu ştiu ce să zic. Oricum, când voi găsi următorul blog cu butoane de genul ăsta, promit să intru şi de pe mobil, să văd ce şi cum.