O să fiu reporter oficial al caravanei Samsung în Focşani. Cât de tare-i asta?

Acasă este acolo unde ţi-ai format personalitatea. Adică acolo unde ai petrecut primii ani din viaţă şi acolo unde ai învăţat cum să te dezvolţi. Pentru mine, acasă e la Focşani. Şi de fiecare dată când văd că cineva încearcă să facă ceva bun pentru oraşul meu, susţin iniţiativa negreşit.

De această dată Samsung o să fie cel care face ceva bun pentru oraş, iar când am fost desemnat, ca să zic aşa, reporterul oficial al caravanei lor în Focşani, aproape că am sărit în sus de bucurie (aş fi sărit în sus la propriu, doar că eram în maşină şi n-aveam cum :))). Apoi abia am aşteptat momentul în care să pot împărtăşi cu voi bucuria asta, timp în care am scris articolul acesta de vreo 10 ori în cap, ca să fiu sigur că iese cum trebuie şi că nu ratez nimic.

samsung trends of tomorrowPe scurt, Samsung a lansat în 2011 o campanie de orientare profesională şi susţinere a dezvoltării personale dedicată elevilor de liceu, iar în perioada 4 – 5 noiembrie 2013, campania ajunge în Focşani şi, cel mai probabil, la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, adică acolo unde mi-au fost păstrate toate amintirile din liceu.

Aurora Mateiuc, de la eJobs, împreună cu o echipă Samsung, vor veni în cele mai de prestigiu licee din Focşani şi îi vor ajuta pe elevii de clasa a X-a şi a XI-a să înţeleagă mai bine cum să completeze un CV şi (ca să mă exprim şi puţin mai tehnic) să vadă care sunt primii paşi în carieră într-o eră digitală. Am simţit pe pielea mea cum e să te duci într-un alt oraş ca să începi facultatea şi să nu ştii mare lucru despre angajări şi CV-uri.

Am să revin zilele următoare cu lista liceelor din Focşani care vor beneficia de această oportunitate. Până una-alta, e bine de ştiut că puteţi găsi mai multe detalii despre proiect pe pagina Samsung Trends of Tomorrow şi că în afară de Focşani, Samsung mai merge în această ediţie a proiectului la Târgu-Jiu, Alba-Iulia şi Pitești.

Focşani, veniiiiiim!

Later edit: Am făcut rost şi de programul oficial. Avem, aşadar:

Luni, 4 noiembrie 2013:

9:00 – 11:00 » Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”
12:00 – 14:00 » Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”

Marţi, 5 noiembrie 2013:

8:00 – 9:00 » Grup Şcolar Transporturi
10:00 – 12:00 » Colegiul Economic Mihail Kogalniceanu
12:30 – 14:00 » Liceul Pedagogic Spiru Haret.

Voi veni şi eu la cele două ore de la Cuza. :D

Lasă un comentariu

8 comentarii