Păi ce, aşa se face?

În faţa blocului am un SuperMarket. De fapt, e mai mult un Market cu pretenţii de SuperMarket. E un magazin puţin mai mare decât toneta de pe colţ, în care intri cu un coş şi plăteşti la casă. Cu alte cuvinte exceptând mărimea şi varietatea produselor, putem spune că e un fel de SuperMarket.

Am fost astăzi să-mi cumpăr o cartelă de Orange (pentru curioşi, acum am şi Orange şi Vodafone) şi, ca orice om orientat, m-am dus fix la casă, fără a mai traversa tot magazinul. Adică n-am luat coşuleţ din ăla şi, practic, nici n-am intrat printre raioane. M-am dus direct la don’şoara aia blondă (era nouă acolo din câte mi-am dat seama) care scana produsele şi-ţi lua toţi banii. I-am cerut o cartelă SIM de Orange pe care o văzusem deja pe răftuleţul din spatele ei.

S-a uitat la mine lung şi ciudat, după care mi-a zis:

– Băiatu’ (încercaţi să pronunţaţi cu accent de mahala), trebuie să vii cu coşuleţ ca să pot să-ţi dau.

M-am uitat la ea la fel de lung şi de ciudat, ei nu i-am zis nimic, dar în gând mă întrebam de ce naiba ar fi trebuit să traversez tot magazinul ca să iau ceva ce găsesc NUMAI la casă şi la care eu oricum n-am acces direct, adică nu pot lua singur de pe raft.

Am tăcut, am plecat, şi am luat cartela de la toneta din colţ la care doamna n-are pretenţii de SuperMarket şi care chiar mi-a urat „Convorbiri plăcute”.

Lasă un comentariu

16 comentarii

  • Catalin 18 Feb 2010, ora 18:59

    Wow.. in romania nu trebuie sa ne mire nimic, dar totusi m-am mirat.
    .-= Ultimul articol al lui Catalin – Vreau sa mor tanar =-.

  • isshmen 18 Feb 2010, ora 19:01

    Eu… eu o luam la injuraturi.. serios! Pai cum drac sa mai iau cosul daca cartela e in spatele ei? :) Asta`i chiar culmea.. dar eu o injuram rau de tot (asa sunt eu)
    .-= Ultimul articol al lui isshmen – The Far Reaching Realm Of Amateur Wrestling =-.

    • Grim_Cris 18 Feb 2010, ora 21:55

      @isshmen, eu sunt mai calm de felul meu. chiar incredibil de calm. ma ajuta asta uneori :D

      • isshmen 19 Feb 2010, ora 01:12

        @Grim_Cris, Asta depinde de fiecare om in parte, dar eu, ti`am spus ce faceam… Si pe mine ma ajuta tot timpul, pentru ca nu par un… nu stiu cum sa zic, si parerea mea e ca cu cat esti mai tare in gura cu atat mai bine!
        .-= Ultimul articol al lui isshmen – The Far Reaching Realm Of Amateur Wrestling =-.

      • Grim_Cris 19 Feb 2010, ora 09:26

        @isshmen, intr-adevar, dar pe tema asta se poate discuta al naibii de mult. pentru ca una e sa fii tare in gura si alta e sa fii nervos. sau ma rog, poti fi tare in gura si fara sa te enervezi :D

  • Alina 18 Feb 2010, ora 19:56

    Vai de mine, ce calm ai putut fi! Te admir! Eu probabil ca o faceam ca pe naiba… Dar de, am imbatranit si nu mai am atat de multa rabdare ca alta data :)

  • PanTeraS 18 Feb 2010, ora 21:57

    Domnisoara spera sa nu faca prea multa treaba, ca na… lucra la supermarket :|

  • The Hunter 18 Feb 2010, ora 22:46

    Eu i-as fi spus ca e proasta de bubuie. :) Si cum zice Alina, cum poti fi asa calm ? :))
    .-= Ultimul articol al lui The Hunter – Leapsa #2 =-.

    • Grim_Cris 19 Feb 2010, ora 09:25

      @The Hunter, asa-s eu, de o calmitate inimaginabila :d ce sa-i faci?

  • RiviOnze 19 Feb 2010, ora 02:36

    doar urma procedurile :)) e angajat nasa sub acoperire. urma sa ai apelurile ascultate cred :))
    .-= Ultimul articol al lui RiviOnze – Unirea joacă în Liverpool =-.

  • Neamtu' 19 Feb 2010, ora 15:06

    BIne, la ce te astepti? Facem studii in orice directie si in orice subiect, insa nici macar unul legat de multumirile/nemultumirile clientilor. Tantea care vinde acolo e clar ne-specializata, deci, nu ai la ce sa te astepti la mai mult. Am patit aceeasi chestie, mergand sa cumpar o bricheta, ca a mea ma lasase.
    .-= Ultimul articol al lui Neamtu’ – Despre mesaje si receptionarea lor =-.

  • Andrei 19 Feb 2010, ora 21:41

    Eu ii ziceam „da chiar e greu sa intinzi mana pana la cartela sau tii din tot sufletu sa nu vinzi alea?”… cat tupeu…

  • Ade :) 19 Feb 2010, ora 21:46

    Pai, te`a pus sa faci ce`au zis sefii ei, sa mergi cu cosu` prin magazin de colo-colo. Dar de`, nu i`au zis ce sa faca daca tu n`ai nimic de pus in el.

  • Alex 19 Feb 2010, ora 21:39

    Baiatu’, data viitoare tre sa cumperi si un parizer!

    …sau mai bine te duci la toneta din colt.
    .-= Ultimul articol al lui Alex – Daca mananci multi multi morcovi o sa fii portocaliu. (Partea a II-a) sau Prima data cand foloseste Cristina limba engleza intr-un articol. =-.

  • Marius P. 19 Feb 2010, ora 23:02

    O intrebam frumos de ce sa ma duc sa iau cos cand cartela se poate lua doar la casa /:).
    .-= Ultimul articol al lui Marius P. – Multe se fac, putine raman in picioare =-.