Fotografiile de tip panoramă se vor transforma în poze de 360 de grade pe Facebook

Update 9 iunie: Dacă ai făcut update la ultima versiune a aplicației Facebook pe iPhone sau Android, poți deja să vezi și să încarci fotografiile 360. O primă astfel de fotografie poți vedea aici. De pe laptop o poți muta cu drag & drop.

După ce a introdus clipurile la 360 de grade, Facebook s-a gândit că am putea experimenta și fotografii la 360 de grade, că și-așa n-aveam ce face cu panoramele pe care le salvam în telefon. Au anunțat ieri că în următoarele săptămâni vei putea urca panorame pe Facebook care se vor transforma în fotografii ce vor putea fi urmărite la 360 de grade. Și avem un o poză care să explice mai bine acest feature.

facebook panoramă 360

Practic, dacă faci o panoramă sau o poză de 360 de grade cu o cameră specială, aceasta va putea fi urmărită mai ușor, mișcând telefonul sau trăgând de imagine într-o parte. Mi se pare foarte faină ideea asta. Chiar mă întrebam când o să putem folosi pozele de tip panoramă la adevărata lor valoare.

Unul dintre motivele pentru care am renunțat să mai fac fotografii de tip panoramă a fost faptul că nu aveam cum să le distribui în social media și să se vadă bine. Dacă urcam o panoramă, se micșora atât de mult imaginea încât nimeni nu mai înțelegea nimic din ea. Și chiar ar fi meritat să pun panoramele făcute la Vulcanii Noroioși, spre exemplu, care arată de parcă aș fi fost o zi până pe Lună, nu la câțiva kilometri de Buzău.

Ție cum ți se pare această opțiune nouă? Obișnuiești să faci panorame?

Lasă un comentariu

2 comentarii

  • Adrian Lupu 10 Iun 2016, ora 11:46

    Azi dimineata am incercat sa folosesc facebook si am primit notificare de update la aplicatie :) O sa testez sa vad daca am si aceasta functie activa.

    • Cristian Florea 11 Iun 2016, ora 08:21

      Sigur e. :D