Pentru vegetarieni

Dacă am vegetarieni printre cititori, sau măcar cunoscători în domeniu, aş avea şi eu o întrebare pentru voi:

Peştele se consideră tot carne? Adică, în caz că vrei să fii/eşti vegetarian, poţi mânca peşte?

Răspunsul la această întrebare este, în mod paradoxal, discutabil. Întrebările gen „e carne”/„nu e carne” se discută până şi între doctorii din cadrul institutului de sănătate publică, iar răspunsul concis cam întârzie să vină.

Personal, cred că peştele este carne deîndată ce din punct de vedere chimic seamănă cu carnea. Plus că se mişcă, adică întră în domeniul zoologie.

Cât despre vegetarieni, din câte am înţeles o parte dintre ei nu mănâncă peştele, iar alţii o fac. Prima categorie reprezintă vegetarienii care au decurs la acest „regim” pentru a salva animalele, iar a doua categorie pe cei care o fac pentru că aşa e la modă (pe ăştia îi urăsc eu).

Părerea mea? Dacă eşti vegetarian, fă-o până la capăt!

Cât despre peşte, rămân încă în dubiu :-?

Lasă un comentariu

24 comentarii

  • MadaManu 15 Iun 2009, ora 16:35

    Eu, zic ca e carne la propriu dar proprietatile lui par a fi foarte asemanatoare ale unei vegetale… Ramane de discutat cum e considerat de fiecare…
    .-= Ultimul articol al lui MadaManu – Pierdere de nopti =-.

  • Marian 15 Iun 2009, ora 16:38

    Cu pestele e ca la post. Exista zile cu „dezlegare la peste” si in aceste sunt unii care mananca peste si sunt altii care nu mananca. Asa cred ca e si cu vegetarienii. :)
    .-= Ultimul articol al lui Marian – Sondaj nou (again) =-.

  • Andreionuţ 15 Iun 2009, ora 16:46

    Eu stau pe varianta că este carne..
    .-= Ultimul articol al lui Andreionuţ – Concurs – Desenul preferat =-.

  • Tzukune 15 Iun 2009, ora 19:29

    „Prima categorie reprezintă vegetarienii care au decurs la acest „regim” pentru a salva animalele, iar a doua categorie pe cei care o fac pentru că aşa e la modă (pe ăştia îi urăsc eu).”… de unde ai dedus tu asta? Si era vorba de peste, nu de animale in general.

    Nu stiu de ce ti se pare tie si multora ca multi fac lucruri pentru ca sunt la moda. Eu cred ca li se rupe asa cum mi se rupe si mie de moda. Daca fac ceva si seamana cu ce e la moda, e doar o coincidenta. Poate ca eu fac moda.

    Oricum iti dai seama de aia care fac ceva ca sa fie la moda pentru ca sunt o gasca de frustranti patetici.

    Pestele e carne. Daca un vegetarian mananca peste inseamna ca nu e vegetarian, doar se crede vegetarian sau nu stie ce inseamna a fi vegetarian.

    Dar sa nu discuyt despre ceva ce nu stiu sigur. Adica nu stiu daca vegetarian e ala caruia nu-i place carnea sau e ala care nu vrea sa manance carne.

    Iar treaba cu salvarea animalelor este tampita pentru ca daca nu ar mai majnca lumea carne s-ar intrerupe ciclul naturii, adica faptul ca vanam animale si le mancam face parte din circuitul naturii.
    Just my opinion.
    .-= Ultimul articol al lui Tzukune – Cum să faci bani din adsense? =-.

    • Georgiana Ned 29 Mar 2011, ora 14:38

      „Iar treaba cu salvarea animalelor este tampita pentru ca daca nu ar mai majnca lumea carne s-ar intrerupe ciclul naturii, adica faptul ca vanam animale si le mancam face parte din circuitul naturii.
      Just my opinion. ”

      Mai om, nu este o tampenie deloc. Pentru ca oamenii sunt rationali,si sunt constienti ca au alternativa. Stai tu linistit, ciclul asta nu se opreste la om,asa v-ati dori mai toti sa credeti… Carnea contine proteine si alte de-alea care ajuta corpul sa se dezvolte foarte bine, dar si sobolanii si chiar oamenii au chestii nutritive pt alte carnivore. P-astia de ce nu ii mananca nimeni? [a se face abstractie de canibali si chinezi:)) ]

      Pune-ti problema asa. Va ma las si un link, pentru intarirea spuselor mele.

      http://www.peta.org/tv/videos/celebrities/87206203001.aspx

      P.S. :Da,sunt vegetariana.
      P.P.S. :Da, pestele e carne!

      • Florea Cristian 29 Mar 2011, ora 15:22

        Multumesc pentru ca te-ai oprit pe-aici sa clarifici lucrurile. Daca nu-ti e cu suparare, de cat timp esti vegetariana? Te simti mai bine acum? Nu s-a pus niciodata problema sa te simti fara energie, sau sa simti nevoia sa mananci carne?

  • fLn 15 Iun 2009, ora 19:35

    si eu ii urasc pe cei care vor sa fie in pas cu moda, sa faci numai de dragul de-a fi cool
    .-= Ultimul articol al lui fLn – Come to Romania! =-.

  • thor 15 Iun 2009, ora 18:40

    Pestele este carne, asta este clar. Poti fi vegetarian si sa consumi si peste dar este un fel de struto-camila. Un vegetarian convins va consuma numai produse vegetale.”Adică, în caz că vrei să fii/eşti vegetarian, poţi mânca peşte?”. Daca vrei sa fii vegetarian nu maninci peste. Dar poti. Nu te opreste nici o lege. :)
    .-= Ultimul articol al lui thor – Piţilari şi cocăloance =-.

  • Cata 16 Iun 2009, ora 09:59

    Sa fii vegetarian e la moda? Mmm, ciudat.
    Consider ca pestele e carne, dar poate fi mancata de vegetarieni.
    .-= Ultimul articol al lui Cata – Raspunsuri ConQUIZtador Quiz de Intrare 12 Iunie 2009 =-.

  • vio HCMF 16 Iun 2009, ora 11:49

    Dragi „vegetarieni”,pestele este o fiinta vie,cu creier,sange,inima,tub digestiv,ochii si majoritatea lor depun oua! Cu siguranta nu s-a descoperit vreun pestisor amrat,care sa aiba vreo ramurica cu flori gabene(!?),sa fie polenizat de albine sau daca il gatim intr-un anume fel vom obtine vreo dulceata delicioasa!
    Dupa scurtul meu delir,revin si afirm ca vegetarianismul are mai multe ramuri(unele alcatuite dupa criterii subiective),care tin in principiu,de motivatia si de metabolismul adeptilor!
    Dar cu siguranta pestele nu ar treui consumat de vegetarieni,care in principiu,consuma fructe proaspete si crud-uscate,legume instarea lor aturala,seminte si muguri,flori chiar,toate astea nepreparate termic!Unele legume sau ierburi nu sunt usor de consumat daca nu sunt preparate cumva!Si sa inchei tot cu o trasnie,intreb:daca mananci cartofi prajiti si bei vreo 4 berii,se cheama ca esti vegetarian? MACATI PESTE,ca e bun,mancati fructe si legume proaspete si mancatii alte carnuri,dar nu grase sau pana nu mai puteti!

  • Mada 16 Iun 2009, ora 12:58

    Si pestele e tot carne, sa fim seriosi. Chestia e ca adevaratii vegetarieni mananca, dupa cum zice si numele, numai vegetale, iar „vegetarienii” astialalti, care mananca peste sunt doar semi-vegetarieni pentru ca pestele e carne alba si la fel de bine ar putea manca si pui ca tot carne alba are si puiul.
    .-= Ultimul articol al lui Mada – Paper planes =-.

  • Daniel 16 Iun 2009, ora 13:52

    Pestele are carnea cea mai sanatoasa conform studiilor. Majoritatea celor vegetarieni au ales sa fie asa pentru a tine o dieta mai sanatoasa. Unii dintre ei vin in completarea dietei si cu consumul de peste, care este si el la fel de sanatos.
    .-= Ultimul articol al lui Daniel – Toshiba Satellite L300-1F8, laptop de criza =-.

  • RedAndBlue 16 Iun 2009, ora 14:00

    Peste le e carne. Nu degeaba la ortodocsi nu e voie nici peste in post. Si e bine asa , ca e scump si te scapa de saracie postul :))
    .-= Ultimul articol al lui RedAndBlue – Lumea vorbeşte =-.

    • Grim_Cris 16 Iun 2009, ora 15:04

      Dar cand nu e post nu te obliga nimeni sa mananci peste :))

  • MRcrispy 16 Iun 2009, ora 17:08

    Esti vegetarian = nu ai voie sa bagi carne in gura!
    Mai putzin Vegetarianele :>
    Stiti voi :))
    :D
    .-= Ultimul articol al lui MRcrispy – Cine a mai vazut o floare deschizandu-se ? :) =-.

  • Serginho 16 Iun 2009, ora 18:58

    Vegetarienii… de ce crezi ca au ales sa nu mance carne? Ca le e mila de animale… dar pestele il mananca… pentru ca nu le e mila de el :))
    .-= Ultimul articol al lui Serginho – Ce e viagra? =-.

  • Andrei 18 Oct 2009, ora 17:17

    Ca vegetarian ar trebui sa mananci ce stii SIGUR CA NU E CARNE. Deci, lasi la o parte ce e carne si ce e nesigur nu e logic?
    Si pe langa asta, pestele e carne totusi, se misca, se hraneste, are sistem nervos => e carneeeee

  • lara 25 Oct 2009, ora 10:09

    am si eu o intrebare: oare voi toti sunteti vegetarieni,de stiti asa de bine ce si cum se mananca? imi cer scuze daca am suparat pe cineva…:x

    • Grim_Cris 25 Oct 2009, ora 10:18

      n-ai suparat pe nimeni, si nu, noi nu suntem vegetarieni, dar tu esti de le iei apararea?

  • Oker 12 Mar 2011, ora 12:09

    Oare vegetarienii sunt mai in conditie buna decat carnivorii?
    Ramane de vazut si sa decida toti care au tinut macar un regim fara carne 1 luna.
    Stima

    • Florea Cristian 12 Mar 2011, ora 12:50

      avand in vedere ca proteinele din carne nu prea se gasesc in soia, nu cred ca se simt intr-o forma mai buna :-??

      • Georgiana Ned 30 Mar 2011, ora 15:28

        O sa raspund aici si la raspunsul pe care mi l-ai lasat mai sus.
        Sunt ovo-lacto vegetariana de aproape 5 luni, si n-am avut niciodata vreo cadere de calciu, sau „lipsa de energie”. Poate asta tine mai mult de efectul placebo, tind eu sa cred. S-au format in timp de la zvonuri pana la mituri despre vegetarianism,insa un lucru pot sa vi-l confirm: trebuie sa ai o convingere (spirituala,morala,etc) foarte bine inradacinata ca sa renunti la carne. Schimbarea asta nu se face din ambitie,ci, imi place mie sa spun , din responsabilitate. Daca ti-e pofta de carne si te abtii nu esti vegetarian, ci,dupa cum au spus altii de mai inainte, ai doar un moft.
        Nu am adoptat vegetarianismul numai din mila pentru animale,sunt si alte probleme pe care mi le-am pus,dar nu vreau sa deviez de la subiect.

        Soia este o proteina vegetala,nutritiva,insa trebuie consumata in cantitati reduse,deoarece are efecte adverse ce se manifesta la nivelul hormonal.Pentru cei ca mine, proteinele se castiga cel mai mult din lactate.

        P.S.: MRcrispy ,de tine sunt sigura ca nu vei fi niciodata vegetarian,tocmai din motivul ala stupid pe care il spusesi.

        Cine mai are intrebari poate sa le lase aici, raspund cu multa placere.
        O zi faina!

  • ana 24 Mar 2013, ora 23:03

    Buna, am 28 ani si n-am mai mancat carne din proprie initiativa ( pt. ca nu-mi place carnea, nu din mila pt animale sau alte motive) de 13 ani ! Pana la 13 ani, de asememnea nu m-am omorat cu consumul de carne, nu mi-a placut de mica. Nu ma simt lipsita de energie, fac sport de 4 ori pe saptamana, nu sunt anorexica, am 1.65 si 51 kg, greutate constanta. Eu nu ma consider vegetariana ci doar consider ca nu sunt consumatoare de carne ( pui, porc, oair, vita, iepure etc etc ). Revenind la discutia voastra, rareori consum peste, probabil de 4 ori pe luna, si da mananc fructe de mare. Nu toti cei care nu consuma carne se considera vegetarieni, m-as considera daca as adopta modul vegan. Succes si sa fiti sanatosi cu totii !!!

    • Cristian Florea 25 Mar 2013, ora 13:08

      Mulţumesc pentru comentariul acesta! Ne face să înţelegem mai bine cum stă treaba cu oamenii care nu consumă carne. :)