Pierce-urile

La rugămintea unui prieten, voi scrie un articol despre pierce-uri în care vă voi prezenta părerea mea despre ele şi eventualele riscuri (că doar m-am documentat, ce naiba).

Well … nu pot spune că sunt total împotriva pierce-urilor dar nici că-mi plac. Chestia este că mi se pare o prostie să-ţi găureşti buza, limba, nasul sau mai ştiu eu ce doar ca să-ţi pui o bucată de metal. Este o prostie să te ascunzi de părinţi şi este o prostie să crezi că totul va trece uşor şi nu vei avea probleme de întâmpinat.

În general, problemele diferă în funcţie de locul unde îţi va fi plasat pierce-ul şi de locul/persoana care ţi-l face.

Dacă vrei să-ţi faci un pierce în buză, ar trebui mai întâi să te gândeşti la faptul că acesta ţi-ar putea afecta dantura sau gingiile (pentru că metalul se va freca de dinţii şi gingiile tale fără să-ţi dai seama). Se poate ajunge la infecţii mari sau chiar la fisurarea smalţului dinţilor din cauza asta.

În limbă e puţin mai complicat pentru că poate fi nimerit un nerv sau un canal şi să ţi se infecteze limba, să se umfle urât, să nu poţi vorbi sau mânca mult timp.

Deasemenea, este bine ca atunci când îţi faci pierce-ul să ţi-l facă cineva care se pricepe, să-l facă numai cu materiale sterile şi să ştie să-ţi spuna ce trebuie să faci în cazul unor infecţii sau altele. E bine să mergi la un salon şi să urmezi cu stricteţe paşii pe care îi ai de urmat dupa ce termini de făcut toată „minunea” (paşii ţi-i vor da ei ;) )

Btw … ce părere aveţi voi despre pierce-uri? Şi de ce v-aţi face (sau nu) unul?

P.S.: Nu uitaţi. Dacă vreţi să dezbatem un subiect şi să scriu ceva despre el mă puteţi anunţa prin mail la webmaster@floreacristian.ro =:)

Lasă un comentariu

50 comentarii

  • 333 22 Feb 2009, ora 14:13

    Deci…articolul mi se pare foarte interesant, deoarece nu stiam k iti poti fisura smaltzul dintilor.Insa mi-ar place sa am si eu un pirce:P

  • Crok 22 Feb 2009, ora 14:20

    eu nu sunt nici pro nici contra pierce-urilor … am o colega care are si in limba,si in spranceana,si in nas si a avut in buza spre coltul dreapta …. dar sincer eu unul daca ar fi sa-mi fac m-as gandi foarte bine . am discutat cu mama pe tema asta odata si a zis ca daca vreau e ok,dar imi e frica . nu in limba,sau in buzau dar in spranceana m-ar tenta pentru ca e dragut . e singurul loc care imi place (parerea mea)

    De la mine poti citi: Iarasi acasa…

  • CarmenPunkGirl 22 Feb 2009, ora 14:25

    in ureche mi-as face :D…dar in alte locuri nu [-(

    De la mine poti citi: Leapsa – Despre mine

  • Grim_Cris 22 Feb 2009, ora 15:51

    @Carmen … in ureche merge … mai ales ca esti fata si asculti punk rock :D

  • Kalin 22 Feb 2009, ora 17:14

    Daca am pierce sunt true?::> Dupa parerea mea sunt cele mai mari tampenii!Tatuajele si pierceurile!

    De la mine poti citi: Nikita porno

  • Olaru George 22 Feb 2009, ora 16:45

    Daca s-ar face pierce-uri in saloane specializate nu cred ca ar fi asa multe riscuri, dar cum la noi se practica foarte des „sa-ti faca prietenul” e destul de riscant.

    De la mine poti citi: Indepartarea efectului de ochi rosii

  • M ar i u s 22 Feb 2009, ora 17:12

    În primul rand , multumesc grim ca ai deschis subiectul . hmm. e o temaa care este f simpatica , la care am multe intrebari de adresat . In primul rand ma intereseaza in primul si in primul rand raspunsul al intrebarea urmatoare : ” Oare merita sa-ti faci pierce in buza ? ” o a2a intrebare ar fii ” Va ramane semn in caz de voi reununta la el ? In cat timp se va prinde gaura ? as vrea sa vorbesc cu o persoana care are deja pierce in buza si este in stare sa-mi raspunda intrebarilor . Multumesc muult . tckmrs17 YM ;) Cheers !:)>-

  • MadaManu 22 Feb 2009, ora 18:15

    Pierce-uri? Ei bine eu nu pot sa zic ca imi plac dar nici nu am nimic cu cei ce le detin. Pur si simplu e alegerea lor. In schimb eu nu mi-as face… – inca -.

    Un caz real e PIM (verisoara mea) care are un pierce in limba si chiar nu a avut probleme cu el, dar mie mi s-a parut groazinc sa nu poti manca / bea ceea ce vrei doar la regim timp de 1 / 2 luni. Sincer e cam aiurea..

    De la mine poti citi: Duminica

  • Alexander 22 Feb 2009, ora 19:05

    Nu am nimic impotriva lor dar inafara de ureche si eventual spranceana nu mi-as face nicaieri niciodata nimic, si nici in ureche sau spranceana nu am pentru ca nu suport acele si ideea de a fi intepat…so forget it :-:

    De la mine poti citi: Sarea iodata si alti inamici din umbra

  • ASY 22 Feb 2009, ora 18:51

    Buey Crok…..daca vrei in spranceana nu te sfatuiec din mai multe motive:
    1. Daca te lovesti sau esti implicat in vreo altercatie ai sanse foarte mari sa iti spargi arcada(foarte mult sange adica)
    2. Daca pui pierce in spranceana trebuie sa il misti aproape mereu timp de vreo luna ca sa nu se prinda carnea pe el si sa se infecteze(totusi e un obiect strain in corp)
    3. La pierce’ul in spranceana iti dai seama mai greu inainte sa il pui daca iti va sta bine sau nu.
    4. Daca nu iti sta bine dupa ce il pui rana se vindeca destul de greu.
    5. Pierce’ul in spranceana iti poate afecta cu timpul si vederea(nu stiu ce conexiuni sunt pe acolo da nu e de bine oricum)
    Asa ca ai grija daca te hotarasti si aveti grija cu totii in legatura cu asta….pare o joaca da nu e chiar asa.
    P.S. Pierce-urile is ca tatuajele: dupa c ai pus unul o sa vrei sa iti pui mult mai multe.

  • zaraza87 22 Feb 2009, ora 19:52

    eu am pierce in limba de 2 ani si nu am nicio problema cu el. mi l-a facut un prieten in baia mea, fara prea multe metode de protectie(doar dezinfectarea piercului si al acului) si nici alte instructiuni nu am urmat dupa aceea. deci nu trebuie neaparat sa va duceti la un salon daca vreti un pierce(pe langa tot felul de prostii pe care vi le baga in cap, va mai ia si o tona de bani :P).

  • Grim_Cris 22 Feb 2009, ora 20:58

    In concluzie … pierce-urile sunt o prostie … mai bine ramai asa cum esti :D

  • Sixx 22 Feb 2009, ora 22:02

    frate eu nu am nimic cu tipii care isi fac piercinguri…adica mi’ar placea sa am unul in ureche…anyway e corpul tau faci ce vrei:-??

  • codrutza 23 Feb 2009, ora 10:46

    eu nu suport durerea… și cu anestezie și tot mi-e frica.. dar ma bate gându sa`mi pun în buric ;)) dar având în vedere ca sunt o fricoasa.. o sa ma gândesc,o sa ma răzgândesc.Daca nu`l fac anul asta.. nu o sa-mi fac niciodată :D::>

    De la mine poti citi: fericirea

  • Grim_Cris 23 Feb 2009, ora 11:57

    mai bine nu-ti faci niciodata :D … in buric exista o sensibilitate mai mare si s-ar putea sa te doara mai tare decat in limba, buza,s.a

  • Cristina 23 Feb 2009, ora 12:12

    am vazut ca i ai zis unei tipe mai sus „in ureche merge mai ales ca esti fata si ascuti punk rock”

    pai nene, si ce? daca asculta, asculta, nu e neaprat sa-si si puna:P sau acum daca asculti rock tre’ sa ai piercE?:-?

  • Grim_Cris 23 Feb 2009, ora 12:24

    nu … dar nici sa vezi o pitipoanca cu toata urechea plina de pierce-uri :D … poate nu m-am exprimat cum trebuie de n-ai inteles ce trebuie :-??

  • Ioana 23 Feb 2009, ora 15:21

    Eu una imi doream in ureche…zis si facut :-„… in alte lokuri pare dureros…si nici nu cred k ash avea voie:)) ..cat despre ceilalti…fiecare face ce vrea…oricum dupa ce il ai nu ti se mai pare asa grozav :P

  • Kamikaze 23 Feb 2009, ora 22:46

    eu ce ar trebui sa mai zic??:-: avand in vedere faptul ca am 3 in ureche si unu in limba??

  • Grim_Cris 24 Feb 2009, ora 07:26

    pai povesteste-ne si tu despre riscuri si altele :D

    • Angela Rose 8 Noi 2012, ora 16:57

      Iti povestesc eu,dragule.. sunteti asa porniti pe tema asta..nu mi se pare mare lucru. Am 9 in ureche care mi le.am dat singura si unul in limba dat la salon. Indiferent ca il dai acasa sau la salon, trebuie sa lucrezi cu unelte sterile si sa ai mare grija. Si la salon se pot intampla o gramada de chestii, chill. In primul rand durerea la introducerea acului este foarte mica, abia dupa incepi sa simti o oarezare zvacnire insa e suportabila. Nu aveti de ce sa va faceti griji, doar pentru ca va baga niste persoane (care vorbesc in necunostinta de cauza) prostii in cap. Parerile sunt impartite si trebuie sa faci exact ceea ce simti! Daca vrei pierce, da-ti pierce! Oricum este doar o placere de moment pentru ca la un moment dat te plictisesti si il vei scoate. Semne nu raman daca ai grija sa lasi sa se vindece cum trebuie. Tin sa mentionez ca am pierce-ul de 2 ani si nici pana in momentul de fata parintii mei nu stiu. Pentru ca de vorbit nu vorbesc cu limba pe afara sa mi.l vada.. L-am facut fara ca ei sa stie fiindca nu imi dadeau voie. Si btw, daca gasesti salonul potrivit ti-l face si daca esti minor ( ca si in cazul meu) . Va up, si nu va mai dati cu parerea daca nu aveti habar de ce implica pierce-ul si daca va luati doar dupa zvonuri.

  • Preturi web design 24 Feb 2009, ora 15:06

    Mie mi se face pielea de gaina numai cand ma gandesc la asta.

    Gandesti foarte potrivit pentru varsta ta.

    De la mine poti citi: Web design comunicat: cadouri-ziua-indragostitilor.ro

  • Kronos 1 Mar 2009, ora 10:41

    Ai dreptate.Tocmai un prieten de+al meu si-a bagat pirce in buza!

    De la mine poti citi: Cum ajung unii in topul cautarilor pe Google

  • dany 17 Mar 2009, ora 23:00

    Io vreau sa`mi fac in buza .. In stanga` :”> Si sus si jos` ..
    deci ador singurul` loc in care mi`as face pirce .. Inafara de ureche `.. :)

  • roxy 31 Mar 2009, ora 17:44

    astazi mi`am bagat si e pirce in buza coltu` dreapta….ce trebuie sa fac sa nu ma infectez?:d :d :d :d

  • andreea 30 Mai 2009, ora 20:47

    Deci eu am 3 gauri in ureche :d si cand mi le-am facut nu m-a durut si vreau sa imi fac in buza dar vad ca voi dati numa riscurile……..app eu vreau sa imi fac pierce in buza pt ca il consider un fel de accesoriu… si vreau sa stiu si eu ce simti cand il faci? adik dak e prea dureros…. astept raspuns ms (fara riscuri va rog)

  • beth 6 Iun 2009, ora 23:34

    piercingul in buza e ok…eu am avut si cand l-am bagat nu ma durut si dupaia nici nu sa infectat(si nu l-am facut la salon)…dar poate o sa va deranjeze partea din interior ce atinge dintii…

  • manusss 26 Iun 2009, ora 15:44

    deci imi spune cineva cum sa mi fac gauri in ureche?cu ac de seringa..sau..??ceva pasi ,indicatii?:d

  • Minora 21 Dec 2009, ora 17:24

    Buna..as vrea sa`mi bag si eu pierce in limba si vreau sa stiu daca dupa o perioada renunt la el.. imi va ramane vre`un semn vizibil?
    Mai am 5 gauri in ureche si pierce in buric de vre`o..3 ani.
    In buric am facut gaura de doua ori pentru ca prima data l`am pierdut si dupa o saptamana, aproape ca se astupase gaura, asa ca a trebuit sa fac alta.
    Nu ma durut pe moment pentru ca mi`a facut anestezie si nici nu am avut probleme..ma stergeam cu apa sau cu putina crema de 2-3 ori pe zi si totul a fost ok.

  • Andrei 15 Ian 2010, ora 21:33

    „fisurarea malţului”
    ala se foloseste la bere:))

    • Grim_Cris 15 Ian 2010, ora 21:49

      @Andrei, era vorba de smalţ :))

  • Floricica 18 Ian 2010, ora 16:18

    Care se pricepe sa dea pierce in limba si e din Buc?….ma gasiti la id-ul ana_mariaf2002

  • flavi 8 Apr 2010, ora 01:36

    Poi ce sa zic ..eu am doua gauri intro ureche (nu sunt vizibile absolut deloc) si un pierce in buric care iarasi mi`l vede doar prietenul meu :)

    L`am pus pur si simplu pt mine nu sa il arat la toate lumea ;))
    Toata treaba este sa ai grija ft mare de el, pt ca se poate infecta ft urat. :-&

  • lulu 25 Aug 2010, ora 01:33

    eu le ador (: deocamdata am in ureche 3 si unul in buza, partea inferioara:) cel din buza l-am facut la salon, nu am avut problemecu el. doar ca cel putin o sapt a trebuit sa mananc mancare cu paiul:| sincer ma bucr ca l-am facut chiar daca a cam durut:P sunt de parere ca daca va plac, merita ;)
    bafta \:d /

  • Iulian 17 Sep 2010, ora 14:54

    Mai sincer sa fiu…..azi mi-am bagat si eu pierce..si tot azi l-am scos….pt ca imi era frik sa nu fac vre-o infectie ceva….vreau si eu sa stiu….daca cu timpul asta o sa ma afecteze:D

  • Posiom 22 Ian 2011, ora 18:23

    Pierceul in buza nu doare deloc . De ce ii sperii pe copii astia ? Doamne ce oameni 8-| . Si nu se freaca de dinti , gingi si ce mai ziceai tu daca pierceul are o tija mai scurta . Nici macar cand mananci nu te deranjeaza .

  • mada 19 Mar 2011, ora 17:54

    mie mi,ar place in spranceana :p dar mi.e frica :)

  • SMokeyy 17 Apr 2011, ora 00:45

    Eu una as vrea sami fac in coltu guri .. dar na nustu sigur cat de riscant e. unde sa mil fac si chesti .. dar as mai vrea si in ureche acolo nu imi ieste frica sau cevva :-j dar la gura imi ie cam firca si nu prea stiu cum sa procedez:D daca ma puteti ajuta cu informati gen : saloane unde pot sa imi dau un pirce , cat de riscant e , si chesti dati add : beby_joa12 :*

  • Mdea. 21 Apr 2011, ora 23:48

    Wow… ma mir, ma mir si ma mir din nou.
    Doar atat poti ?! Asta se numeste articol ? =))
    2 randuri scrise aiurea si o parere pe care, oricum, nu o ia nimeni in considerare.

    Urat, urat.

  • valentyna 15 Aug 2011, ora 15:46

    eu mi-am facut anul trecut un pierce in nas si am avut probleme cu el(l-am facut la salon) si a trebuit sa-l dau jos pentru ca se infectase, iar acum vreau sa-mi fac din nou si ma gandeam sa mi-l fac acasa pentru ca am semnul de la primul… so… cercelul in nas e prea cool…

  • ANDRUTZA 16 Aug 2011, ora 22:13

    crede-ma am avut pierce-uri peste tot …nu s-a intamplat nimik ….:)) nu mai speria copii ….daca vor sa faca asta o fac orikum nu cred ca vor tine cont de sfaturile astea …eu cel putin nu am tinut cont de nimik :P wtf

    • Florea Cristian 17 Aug 2011, ora 00:41

      Aici conteaza si cum reusesti tu sa ai grija de pierce-urile tale. Si de cat de sensibil esti. La unii se infecteaza foarte usor.

  • Meli 4 Dec 2011, ora 04:21

    Mi`am pus si eu unul in sfarc. Asta a fost acum 6 luni. Totul a fost ok, pana acum cateva zile, cand s`a umflat putin,sensibil la atingere.L`am dat jos si am jurat ca niciodata nu`mi mai pun pierce. E mai bine fara, mai sanatos, nu stai cu grija ca ti se poate infecta sau mai stiu eu.. Acum sper sa fiu in regula, sa nu fie ceva grav.. L`am scos si poate deveni mai rau.Nu am fost la medic, si nu vreau ..Dar jur ca asta mi`a fost.O sa raman la tatuaje.3 deja.;p

  • sparrow 25 Sep 2012, ora 19:31

    ba fratsilor,,incetatsi,,nu doare abs deloc sub buza,io unul am d 3 luni s credeti’ma k e super ok,,,home made,nu cine stie ce masuri,,nu e apocalipsa,,altsii se taie in carne vie,,s voi va speriatsi d o intepatura,,si adminule,,plz,,,lasa copii nu;i mai speria frate,

    • Cristian Florea 25 Sep 2012, ora 20:38

      Eu îţi propun să înveţi să scrii înainte de toate.

  • Anne 6 Aug 2014, ora 17:01

    Eu deja am 4 pierce’uri..in nas,limba,cartilaj si buric!Motivul?imi plac ,ma pasioneaza..imi place sa fac si sa mi se faca,la fel si tatuajele!:D
    Pur si simplu ma atrag,la 12 ani mi-am dat primul pierce ,in nas..apoi in limba la 14,buric la 16 si cartilaj tot la 16:) !
    este o simpla pasiune:)