Cum a profitat Vodafone de o oportunitate și a ajuns pe mai multe bloguri românești. Inclusiv al meu (P)

Povestea începe cu Ionuț Tecuceanu, un prieten blogger care și-a luat inima în dinți acum câțiva ani și s-a mutat în Dublin, unde a început să facă muzică, după ce timp de 5 ani a lucrat în țara noastră în PR. Se întoarce în România la fiecare ediție de Social Media Camp și reușește în acele câteva zile de tabără să fie „băiatul cu chitara” (pentru că ne cântă în fiecare noapte până când răsare soarele), cel care editează cam la fiecare ediție clipul oficial al taberei, dar în același timp poate să fie și atent la conferințele care au loc în fiecare zi.

Anul acesta și-a propus să scoată primul său EP printr-o campanie pe Kickstarter și și-a pus un obiectiv de 7000 de euro. Cu câteva zile înainte de încheierea campaniei, Marta a început să ia legătura cu companiile care au fost prezente de-a lungul timpului la Social Media Camp și să le întrebe dacă vor să-l ajute pe Ionuț să strângă suma propusă în schimbul unei reclame în Revista Biz. Apoi a vorbit cu câțiva bloggeri și i-a întrebat dacă ar fi dispuși să promoveze un brand care hotărăște să-l ajute pe Ionuț.

Cum eu am fost dispus să fac asta, iată-mă scriid un articol despre Vodafone, pentru că sunt printre cei care au primit propunerea Martei cu brațele deschise și au hotărât să sponsorizeze visul lui Ionuț.

Iar Vodafone vrea să-ți transmită prin intermediul meu următoarea lor ofertă:

Promoțional, clienții care achiziționează Cartela Vodafone și activează una dintre extraopțiunile „Ce vrei tu” până la 1 iunie 2015, vor primi gratuit un bonus lunar egal cu valoarea extraopțiunii activate.

Bonusul poate fi folosit pentru activarea unei alte extraopțiuni, în aceeași lună sau într-o lună viitoare, până la 31 iulie 2015. Mai multe informații privind activarea bonusului sunt disponibile la următoarea adresă: https://www.vodafone.ro/personal/servicii-si-tarife/cartela-vodafone/oferte-promotionale/index.htm

E foarte fain să știi că un articol de pe blogul tău poate contribui la împlinirea unui vis. :D

ionut tecuceanu

Lasă un comentariu

N-a fost lăsat niciun comentariu la acest articol.
Fii tu cel care începe discuția!