Să învăţăm ceva de la artiştii preferaţi

Cu toţii ascultăm muzică. Unii suntem dependenţi de ea, în timp ce alţii rezistă zile bune şi fără. V-aţi gândit că putem învăţa ceva ce se poate aplica şi în blogging de la artiştii noştri preferaţi?

De câte ori nu ai uitat de un artist doar pentru că nu a mai scos nicio melodie nouă? De câte ori nu ţi-a pierit entuziasmul faţă de muzica lui, deşi melodiile respective încă sunt minunate? De câte ori, o dată cu apariţia unui nou album, nu ai reînceput să asculţi muzica artistului respectiv?

Faptul că eşti constant, în muzică sau blogging, contează mai mult decât îţi poţi tu imagina. Eu mi-am dat seama de acest fenomen acum câteva zile, când am procurat noul album al artistului meu preferat. Entuziasmul faţă de muzica lui a crescut ca atunci când l-am descoperit. Am ascultat noul album de zeci de ori. Până acum, contul de last.fm înregistra 10-15 melodii de-ale lui pe săptămână. Acum am 103 melodii în ultimele 7 zile. Da, mi-am amintit de el şi îi ascult din nou muzica (atât melodiile noi, cât şi pe cele vechi), iar lucrul acesta s-a întâmplat doar pentru că a venit cu ceva nou.

Aşa se întâmplă şi în blogging. Degeaba te faci remarcat prin articole de calitate, dacă după ce-ai scris cinci astfel de articole, ai renunţat. Oamenii te ţin minte, dar în acelaşi timp te uită. Ei or să revină pe blogul tău o dată, de două ori, sau de zece ori, dar apoi renunţă. De ce ai urmări un blog pe care nu apare nimic nou? Ştiu, îţi place să citeşti articolele scrise până acum, dar până când? La un moment dat te plictiseşti de ele, sau nu-ţi mai par atât de interesante ca la început.

Aşadar, lecţia de astăzi deprinsă direct de la artiştii noştri preferaţi ţine de cât de constant eşti în legătură cu conţinutul pe care-l creezi. Acestea fiind spuse, ce înseamnă să fii constant din punctul tău de vedere? 1 articol pe zi? 2 articole pe săptămână? Câte şi la ce interval de timp?

Lasă un comentariu

3 comentarii

  • Adi 8 Oct 2010, ora 12:16

    Scriu un articol la doua zile, mai putin in weekend-uri cand sunt plecat. Imi place sa scriu, insa imi place sa fac pauze atunci cand nu am ce scrie, lovesc in momentele in care un cititor s-ar astepta mai putin.

  • robbie 8 Oct 2010, ora 22:36

    constanta inseamna pentru mine doua-trei articole pe zi. cand scriu doar unul pe zi, inseamna ca mi-a fost lene :D iar cand nu scriu deloc (se intampla duminica) inseamna ca sunt mahmur :))

    • Florea Cristian 8 Oct 2010, ora 22:39

      e bine ca ai timp si inspiratie pentru doua-trei articole pe zi. iar duminica te iertam, ca-i zi lasata de la Domnu pentru mahmureli si odihna