Să topim plumbul

Se făcea că aveam în jur de 6-7 ani, cred (până-n 10 oricum) şi că îmi petreceam mare parte din vacanţele de vară într-un sătuc mititel aflat la 28 de kilometri de Focşani in care bunicii mei îşi trăiau liniştiţi viaţa. Liniştiţi e prea dur acum. Făceau asta până să apar eu, dar continuăm:

Întotdeauna, în acea perioadă, acolo se strângeau foarte mulţi copii de vârsta mea (ştiu ştiu, aşa a început şi copilăria voastră). Majoritatea veneau de drag, alţii trimişi cu forţa de părinţi (unii spuneau că-i ameninţă cu ţiganii sau că-i bat cu cureaua dacă nu vin), iar o parte dintre ei chiar acolo locuiau.

Ziua toată mi-o petreceam pe-afară. N-aveam stare şi, deşi era o căldură toropitoare, parcă nu-mi venea să stau plictisindu-mă în casă.

Chemam doi-trei copii şi ieşeam să ne jucăm. Şi noi nu ne jucam ca voi ăştia, cu mingi, chietri, alergând sau escaladând nu ştiu ce deal de pe-acolo. Noi eram ‘ăi mai bravi. Noi ne jucam cu focul! De aici cred că şi înclinaţia mea spre a fi puţin piroman câteodată. Şi nu ne jucam oricum. Noi topeam!

Căutam de zor baterii stricate de maşini. Trebuie să ştiţi că oricât de departe de era noastră s-a întâmplat asta, oricât de cucuieţi erau în deal şi oricâte poveşti cum că şi-ar fi rupt foamea gâtul pe-acolo erau, tot existau maşini pe atunci. Şi oricât de rupt de lume era satul ăla, tot erau oameni care aruncau sau uitau bateriile pe unde apucau.

Deci, le căutam, le desfăceam şi luam plăcuţele de plumb din ele. Erau nişte chestii ca nişte bucăţele de gărduleţ de jucărie foarte subţiri şi foarte delicate. Asamblam bateria la loc şi plecam de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, nu înainte de a băga în buzunar gărduleţul de plumb. Şi dacă voi aţi fi luat gărduleţele pentru că s-ar fi potrivit perfect la soldăţeii voştri de acasă, noi n-am fi făcut-o nici în ruptul capului.

Ne duceam sub pod, că aveam şi pod, nu orice sat are, dar ăsta avea, unde asamblasem noi un fel de … plită sau nu ştiu cum să-i zic, unde puteam face focul, iar deasupra focului stătea o bucata de metal pe care aşezam bucăţile de plumb. De amintit că pe sub pod niciodată nu trecea apa.

Şi, ca de fiecare dată, am făcut acolo focuşorul şi am aşezat plumbul, privindu-l cum se topeşte. Aveam înclinaţii spre a fi fierar, topitor sau cum vreţi voi să-i spuneţi la vremea aia dar mi-au dispărut gândurile deîndată ce am crescut şi mi-am dat seama că pe mine ma pasioneaza internetul, care nu se face din plumb topit.

Într-o zi m-a prins mama acolo. Nu ştiu cum a reuşit (probabil a văzut că ieşea mult fum de sub pod şi, pentru că tot era în trecere, s-a gândit să vadă ce voci de copii au făcut ca fumul să se dezlănţuie, iar codrii să se zguduie de ţipete), dar a făcut-o. Şi, bineînţeles, a urmat morala şi întrebarea: „De ce faci asta?”, după ce mă interogase înainte cu: „Ce faci acolo?”.

Băi şi mă gândesc la răspunsul de la „De ce faci asta?” de atunci. De ce o făceam? Nici acum nu ştiu. Tot ce ştiu este că îmi plăcea şi că şi acum, dacă ma duc acolo, găsesc în ascunzătoarea mea dragă plumbul de mult uitat. Pentru că am omis să amintesc mai sus că plumbul care rămânea neprelucrat, împreună cu cel topit erau ascunse undeva, nu vă spun unde ca să nu-l furaţi şi să rămân fără el.

Tags:
    1. PetroneLa miercuri, 27 mai 2009, 15:39
    2. DanNy miercuri, 27 mai 2009, 15:43
    3. DanNy miercuri, 27 mai 2009, 15:48
    4. Grim_Cris miercuri, 27 mai 2009, 15:45
    5. Grim_Cris miercuri, 27 mai 2009, 15:50
    6. Grim_Cris miercuri, 27 mai 2009, 17:03
    7. RedAndBlue miercuri, 27 mai 2009, 20:03
    8. CupY miercuri, 27 mai 2009, 22:02
    9. Grim_Cris miercuri, 27 mai 2009, 22:14
    10. FinalDestiny joi, 28 mai 2009, 10:30
    11. raluca joi, 28 mai 2009, 12:10
    12. Gabriela vineri, 29 mai 2009, 12:00
    13. Grim_Cris vineri, 29 mai 2009, 12:07
    14. Masaj anticelulitic Bucuresti vineri, 29 mai 2009, 15:30
    15. Adi25 luni, 15 august 2011, 15:31

    Adaugă un comentariu