Să topim plumbul

Se făcea că aveam în jur de 6-7 ani, cred (până-n 10 oricum) şi că îmi petreceam mare parte din vacanţele de vară într-un sătuc mititel aflat la 28 de kilometri de Focşani in care bunicii mei îşi trăiau liniştiţi viaţa. Liniştiţi e prea dur acum. Făceau asta până să apar eu, dar continuăm:

Întotdeauna, în acea perioadă, acolo se strângeau foarte mulţi copii de vârsta mea (ştiu ştiu, aşa a început şi copilăria voastră). Majoritatea veneau de drag, alţii trimişi cu forţa de părinţi (unii spuneau că-i ameninţă cu ţiganii sau că-i bat cu cureaua dacă nu vin), iar o parte dintre ei chiar acolo locuiau.

Ziua toată mi-o petreceam pe-afară. N-aveam stare şi, deşi era o căldură toropitoare, parcă nu-mi venea să stau plictisindu-mă în casă.

Chemam doi-trei copii şi ieşeam să ne jucăm. Şi noi nu ne jucam ca voi ăştia, cu mingi, chietri, alergând sau escaladând nu ştiu ce deal de pe-acolo. Noi eram ‘ăi mai bravi. Noi ne jucam cu focul! De aici cred că şi înclinaţia mea spre a fi puţin piroman câteodată. Şi nu ne jucam oricum. Noi topeam!

Căutam de zor baterii stricate de maşini. Trebuie să ştiţi că oricât de departe de era noastră s-a întâmplat asta, oricât de cucuieţi erau în deal şi oricâte poveşti cum că şi-ar fi rupt foamea gâtul pe-acolo erau, tot existau maşini pe atunci. Şi oricât de rupt de lume era satul ăla, tot erau oameni care aruncau sau uitau bateriile pe unde apucau.

Deci, le căutam, le desfăceam şi luam plăcuţele de plumb din ele. Erau nişte chestii ca nişte bucăţele de gărduleţ de jucărie foarte subţiri şi foarte delicate. Asamblam bateria la loc şi plecam de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, nu înainte de a băga în buzunar gărduleţul de plumb. Şi dacă voi aţi fi luat gărduleţele pentru că s-ar fi potrivit perfect la soldăţeii voştri de acasă, noi n-am fi făcut-o nici în ruptul capului.

Ne duceam sub pod, că aveam şi pod, nu orice sat are, dar ăsta avea, unde asamblasem noi un fel de … plită sau nu ştiu cum să-i zic, unde puteam face focul, iar deasupra focului stătea o bucata de metal pe care aşezam bucăţile de plumb. De amintit că pe sub pod niciodată nu trecea apa.

Şi, ca de fiecare dată, am făcut acolo focuşorul şi am aşezat plumbul, privindu-l cum se topeşte. Aveam înclinaţii spre a fi fierar, topitor sau cum vreţi voi să-i spuneţi la vremea aia dar mi-au dispărut gândurile deîndată ce am crescut şi mi-am dat seama că pe mine ma pasioneaza internetul, care nu se face din plumb topit.

Într-o zi m-a prins mama acolo. Nu ştiu cum a reuşit (probabil a văzut că ieşea mult fum de sub pod şi, pentru că tot era în trecere, s-a gândit să vadă ce voci de copii au făcut ca fumul să se dezlănţuie, iar codrii să se zguduie de ţipete), dar a făcut-o. Şi, bineînţeles, a urmat morala şi întrebarea: „De ce faci asta?”, după ce mă interogase înainte cu: „Ce faci acolo?”.

Băi şi mă gândesc la răspunsul de la „De ce faci asta?” de atunci. De ce o făceam? Nici acum nu ştiu. Tot ce ştiu este că îmi plăcea şi că şi acum, dacă ma duc acolo, găsesc în ascunzătoarea mea dragă plumbul de mult uitat. Pentru că am omis să amintesc mai sus că plumbul care rămânea neprelucrat, împreună cu cel topit erau ascunse undeva, nu vă spun unde ca să nu-l furaţi şi să rămân fără el.

Lasă un comentariu

16 comentarii

  • PetroneLa 27 Mai 2009, ora 15:39

    imi place mult blogul tau…ma mai uit din cand in cand pe aici. :) Imi place ca esti tu cel care scrie articolele si nu dai un simplu „copy=>paste” :)>-

  • DanNy 27 Mai 2009, ora 15:43

    Super povestioara! Imi place cum scrii si aceasta povestioara chiar e frumoasa. Am o intrebare, ai mai trecut pe acolo, pe la tara, sa vezi ce s-a intamplat cu amicii tai? Eu m-am mutat din fostul meu cartier si ne-a venit noua sa povestim despre copilarie, cum ne jucam, cum ii ceream mamei 10 mii sa mergem sa ne luam dulciuri sau alte chestiute. Din pacate copilaria a trecut :(…

  • DanNy 27 Mai 2009, ora 15:48

    Pacat, daca si acum(la 13 ani) duc durul copilariei(adica cand aveam 6-7 ani), la 40 de ani cum va fi? Aaa, scuza-ma! Pana atunci cum a mai spus si Nustiucine va veni sfarsitul lumii…

  • Grim_Cris 27 Mai 2009, ora 15:45

    Da, se pare ca toti amicii mei, la fel ca si mie, au ramas la casele lor in timpul vacantei. N-au mai venit pe-acolo. Iar cei care stateau in sat se pare ca au devenit cam ingamfati :(

  • Grim_Cris 27 Mai 2009, ora 15:50

    nu va veni niciun sfarsit al lumii. Dar te vei impaca cu ideea. Poate vei deveni morocanos sau poate te vei simti copil print alte activitati

  • Grim_Cris 27 Mai 2009, ora 17:03

    Merci Pentronela

  • RedAndBlue 27 Mai 2009, ora 20:03

    Amintiri de la tara… De ce oare cele mai multe si mai multe amintiri frumoase sunt de la tara? Si se mai zice „ba tarane” cand chiar ei isi aduc aminte cu drag de satele bunicilor.

  • CupY 27 Mai 2009, ora 22:02

    Astea da „Amintiri din copilarie” a la Grim-Cris. Erati si voi mititei si aveati impresia ca faceti ceva deosebit stiut numai de voi cei din gasca:).

    De la mine poti citi: Tokyo mew mew

  • Grim_Cris 27 Mai 2009, ora 22:14

    Exact! Amintiri foarte frumoase de cand eram mic 8->

  • FinalDestiny 28 Mai 2009, ora 10:30

    in ziua de azi……. nu mai continui..nu mai exista asa ceva 8-|

  • raluca 28 Mai 2009, ora 12:10

    Ce frumos! Mi-aduc aminte acum ca zici tu de verile petrecute integral la tara in copilarie, cind ne treceam zilele facind gesturi inutile si inexplicabile pentru un adult, dar care ne placeau enorm. Ne placea la nebunie sa culegem frunze de alun si sa le punem una peste alta pina obtineam un turn moale, sau sa stam ore intregi pe malul piriului holbindu-ne la pietre sau la naiba stie ce trecea pe apa. Culegeam clei de la pruni si faceam turtite de argila imbibate cu apa, ca ne placea sa le batem cu palma. Doamne, ce geniali sint copiii!

    De la mine poti citi: Dicţionar de intrări 4

  • Gabriela 29 Mai 2009, ora 12:00

    Ai amintiri frumoase din copilarie.
    Ce frumoasa a fost copilaria!
    Ne jucam tot timpul afara si eram lipsiti de orice griji.
    Faceam multe nazbatii, dar o faceam din joaca.
    Vecinii ne mai bateau sau ne mai trageau de urechi cand ii deranjam, dar nu prea se luau de noi.
    Tu ai facut multe nazbatii in copilarie?
    Ai fost batut sau tras de urechi de vecini?

  • Grim_Cris 29 Mai 2009, ora 12:07

    Am avut o copilarie foarte frumoasa. Cel putin din punctul meu de vedere.

    Voi detalia chestia asta intr-un articol urmator :-?

  • Masaj anticelulitic Bucuresti 29 Mai 2009, ora 15:30

    Vad ca aveai jocuri care mi-ar fi placut si mie sa le joc.

    Serios, e foarte frumos sa citesc ce ai povestit tu acolo.

    Cand eram mic faceam si noi focuri, dar de topit plumbul – asta n-am facut-o niciodata.

    Interesant.

  • Adi25 15 Aug 2011, ora 15:31

    Un articol al tau citit si in 2011 de catre mine,daca vei ramane pe aici poate il va citi si altul mai tinerel acum dar mai in varsta peste ceva ani;))fiecare cu copilaria lui,fiecare isi va aminti candva cu placere de momentele trecutului