Şi bloggerii „e” oameni

Presupunem că nu eşti blogger şi că ai dat de mine întâmplător, dintr-o simplă căutare pe Google sau, cine ştie, dintr-un click apăsat pe statusul unui fan înfocat de-al meu.

Nu te-ai dus la pagina „Despre mine” încă şi nici n-ai de gând s-o faci până nu termini de citit asta. Practic, nu ştii cum arăt, cine sunt şi ce fac.

Impresia ta despre bloggeri nu este chiar atât de grozavă. În principiu n-ai nimic cu ei, dar spui că sunt nişte oameni de nimic, care îşi pierd timpul pe internet, care nu au viaţă în offline, vorbesc mecanic, în termeni blogăristici şi habar n-au ce gust are berea. Ei sunt cei care merg la şcoală cu un ghiozdan de o mărime incredibilă, cu veşnicii ochelari a căror lentile cât un borcan de 800 de grame parcă nu mai încap în ramă, ei sunt cei care se arată pe stradă mai slabi decât prevede legea, de parcă părinţii nu le-ar fi dat de mâncare ca să le plătească internetul şi tot ei sunt cei foarte, dar foarte, adormiţi şi plini de coşuri. Aceşti bloggeri, în viziunea ta, se duc mereu la ore cu materia învăţată pe dinafară şi deabia aşteaptă să termine totul ca să se poată întoarce la iubirea care îi aşteaptă în dormitor, calculatorul.

Spre dezamăgirea ta, nu este aşa. Dacă tu ai impresia că bloggerul este imaginea tocilarului din filmele cu adolescenţi, te înşeli amarnic. Şi eu ştiu ce înseamnă să pierzi nopţi în altă parte decât în faţa calculatorului, ştiu ce înseamnă frica sau nepăsarea pentru că n-ai învăţat nimic la lucrare şi, dacă nu faci rapid ceva, s-ar putea să-ţi strici toată media. Ştiu foarte bine chiar şi ce gust are berea, pentru că aşa cum am învăţat să deschid laptopul, am învăţat să-l şi închid, iar cât timp stă închis îmi permit să ies din casă, undeva la un pub, cu ai mei prieteni (pentru că am şi prieteni care nu sunt bloggeri dacă nu ştiai) şi să discutăm. Ochelari nu port, iar controlul pe care l-am făcut ultima dată mi-a demonstrat că n-am nicio problemă cu ochii. Arăt mai colorat decât un pui de avicola şi nu răcesc stând în casă din cauză că imunitatea mea s-a obişnuit numai cu lumina emanată de monitor.

Crede-mă, înainte să îţi faci o părere despre bloggeri ar fi bine să te gândeşti mai întâi că, în spatele textelor care ţie ţi se par aberaţii, se ascund adevăraţi oameni, care nu sunt cu nimic diferiţi de tine şi care, dacă ai sta să-i asculţi, probabil te-ar impresiona. Decât să râzi de cineva pentru că deţine blog, mai bine ai încerca să-i baţi lui performanţele în domeniul ăsta, sau dacă nu, măcar cunoaşte-l ca să ştii cu cine ai de-aface.

Tags:
    1. The Hunter luni, 25 ianuarie 2010, 0:02
      • Grim_Cris luni, 25 ianuarie 2010, 8:06
    2. seoslayer luni, 25 ianuarie 2010, 0:42
      • Grim_Cris luni, 25 ianuarie 2010, 8:05
    3. A.Dragos luni, 25 ianuarie 2010, 8:23
    4. seoslayer luni, 25 ianuarie 2010, 10:06
    5. Ioana luni, 25 ianuarie 2010, 10:36
    6. B luni, 25 ianuarie 2010, 12:27
      • Grim_Cris luni, 25 ianuarie 2010, 16:22
        • B luni, 25 ianuarie 2010, 21:05
        • Grim_Cris luni, 25 ianuarie 2010, 22:41
        • B luni, 25 ianuarie 2010, 22:48
        • Grim_Cris luni, 25 ianuarie 2010, 23:11
    7. Dezordonat luni, 25 ianuarie 2010, 11:30
      • Grim_Cris luni, 25 ianuarie 2010, 16:22
    8. căţelul alpha luni, 25 ianuarie 2010, 13:10
    9. Neamtu' luni, 25 ianuarie 2010, 14:11
    10. Grafiko luni, 25 ianuarie 2010, 15:24
    11. Florin M. luni, 25 ianuarie 2010, 16:13
    12. Pricop Cătălin luni, 25 ianuarie 2010, 20:06
    13. Totul gasesti aici luni, 25 ianuarie 2010, 20:45
    14. Thew luni, 25 ianuarie 2010, 21:29
    15. Dexter marți, 26 ianuarie 2010, 9:55
    16. Andrei miercuri, 27 ianuarie 2010, 16:37

    Adaugă un comentariu