Şi trainerii trebuie sfătuiţi din când în când

Organizatorii Ideo Ideis au pregătit un scurt serial amuzant cu sfaturi pentru traineri. În fiecare zi de Festival, ni se dezvăluiau două episoade noi din serial. Uneori, spre sfârşitul zilei, uitam că am văzut deja două episoade în ziua respectivă şi plecam din sală puţin dezamăgiţi, pentru că voiam mai mult. Mereu era loc de încă un episod şi nu exista nicio scuză care să ne facă să nu dorim să mai urmărim unul.

Astăzi au urcat pe contul de Vimeo toate filmuleţele de la ediţia din acest an a Ideo Ideis. Am să pun aici Best Of-ul serialului, ca apoi să intraţi voi şi să vedeţi toate episoadele (pentru că toate sunt extrem de bine realizate).

Vezi şi: Episodul 1, Episodul 2, Episodul 3, Episodul 4, Episodul 5, Episodul 6.

Din păcate, Ideo Ideis 2013 s-a încheiat înainte să-mi dau seama cum a trecut timpul. De fapt, a fost atât de frumos încât oricât aş fi stat la Alexandria tot mi s-ar fi părut că s-a terminat mult prea rapid.

Cu toate astea, am destule amintiri frumoase de-acolo care sper să facă timpul să treacă galop până la ediţia următoare. Am revăzut deja înregistrările câtorva piese, ca să reintru puţin în atmosfera de-acolo.

Anul acest poate ai ratat Ideo Ideis, dar ar trebui să îţi ocupi în calendar jumătatea lunii august 2014, că-i păcat să ratezi un lucru atât de frumos. Şi după ce o să stai câteva zile prin Alexandria şi o să simţiţi cât de mult poate un Festival de Teatru să întinerească un oraş care, aparent, nu are nimic de oferit, o să îţi dai seama de ce insist atât de mult să dai o fugă până la Ideo Ideis. E un drum de o oră de la Bucureşti până la Alexandria, deci scuza cu „e departe” sau „nu e timp” nu ţine.

Ideo Ideis este un proiect finanţat de A.F.C.N, realizat în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului şi sprijinit de Memo Plus ca parte din proiectul „Români frumoşi”. Evenimentul și-a găsit prieteni la Volksbank, Rinf, Millefiori, Illy, H&M, TelDrum, Pro Invest, EuroCar, Aurelian Săndulescu și SC Brain SRL.

Parteneri: Primăria Municipiului Alexandria, Indygen, BORȚUN•OLTEANU, FITS, UNATC, Godot Café-Teatru, Muzeul Județean Teleorman, Societal, WeAreHere, Conciato, Focus pe Germană, Liceul Pedagogic Mircea Scarlat, Catalactica, Consiliul Județean Teleorman, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Teleorman.

Lasă un comentariu

N-a fost lăsat niciun comentariu la acest articol.
Fii tu cel care începe discuția!