Sinucigasul (2)

Deindata, in fata i-au aparut primele momente ale copilariei. Era in clasa a 6-a, iar parintii lui se certasera groaznic. A fost nevoit sa stea cu mama sa intr-un nou oras, sa invete la o noua scoala si sa se supuna unei noi societati. S-a acomodat greu. Se ducea zilnic cu bicicleta la scoala, „platind” mancarea lui din ziua respectiva batausilor, ca sa-l lase in pace.

A deschis ochii. Nu mai suporta. Aceste amintiri ii aduceau durere in suflet. O lacrima singuratica se prelingea pe obrazul lui speriat. A hotarat sa mai incerce o data.

A doua oara totul a mers perfect. Momentele fericite din viata lui continuau sa apara.
Era ziua lui iar pe pat corzile si chitara asteptau nerabdatoare ca degetele lui inca de copil sa le atinga si sa iasa muzica de mult visata.

„Visul” continua pe o banca din parc unde el si ea se tineau de mana si asteptau ca ziua sa treaca si sa-si poata spune unul altuia cat de bine s-au simtit impreuna.

Iar a deschis ochii. Si-a dat seama ca nu mai are prea mult timp. In orice clipa putea aparea cineva pe usa inca intredeschisa, oprindu-l din ceea ce avea de gand sa faca.

Era ciudat faptul ca inca nu reusise sa-si dea seama de ce este acolo. Nu stia inca motivul pentru care vrea sa se sinucida. Ochii lui parca se inchideau singuri acum. Erau dornici de a afla motivul. Erau nerabdatori. Voiau sa revada timpul petrecut pe Pamant.

Era intr-un bar cu sticla de bere in mana. Ea deabia il parasise. Prietenii incercau sa-l consoleze spunandu-i ca sunt mii ca ea si ca n-are rost sa sufere atat de mult pentru o singura fata. El incerca sa-i creada. Mintea lui parca era de acord cu ei, dar inima parca ii spunea ca nu mai are motive de a ramane in viata pe aceasta planeta.

A deschis ochii brusc. Acesta era motivul! Nimeni si nimic nu-l mai putea opri acum, pentru ca stia de ce este acolo si trebuie s-o faca.

A luat lama. Mana tremuranda se apropia de venele lui care parca zvacneau din ce in ce mai puternic o data ce se apropia momentul.
Deodata o voce subtire de fata ii spune: „Nu face asta. Inca te mai iubesc!”
Speriat se uita in stanga si in dreapta. Subconstientul ii juca feste. Avea impresia ca fata il voia inapoi. Brusc, in minte, i-a aparut imaginea altor persoane. Persoane care faceau acelasi lucru ca si el, care nu mai aveau de ce trai pe lumea asta, care voiau sa moara din cauza altcuiva.

Alte sute de oameni faceau acelasi lucru in acelasi timp probabil in acelasi oras aglomerat. Una dintre aceste persoane putea fi jumatatea sa nedescoperita. Poate iubirea nu statea intr-o singura fata care nu-l merita. Poate fiecare era menit sa aiba o jumatate, dar putini o descopereau. Stia ca cineva, in acel moment, se gandea la el. Stia ca daca va mai cauta putin va gasi adevarata iubire. Stia ca motivul pentru care era acolo disparuse.

A fugit repede pana jos, a ajuns in mijlocul strazii si a inceput sa strige. A incercat sa-i faca pe oameni sa inteleaga ceea ce tocmai deslusise el. Nimeni nu-l asculta. Nimeni nu voia sa auda niste vorbe fara rost de la un simplu om. Soferii si pietonii isi continuau drumul de parca el nu era acolo. Doar cainii il latrau fara a sti de ce. Se simtea singur si neputincios.

A urcat din nou cele zece etaje incercand sa-si dea seama motivele pentru care nu era bagat in seama.
Sus gaseste un corp neinsufletit din care sangele curgea neincetat. A incercat sa-l ajute dar, cand l-a intors cu fata in sus, si-a dat seama ca era chiar el. Cel care striga in mijlocul strazii ca iubirea exista, dar trebuie doar descoperita era sufletul lui neputincios.

O facuse, isi taiase venele inainte de a descoperi ceea ce-l putea tine in viata pentru foarte mult timp de acum in colo. Tot ce putea face era sa astepte drumul spre lumea sufletelor. Un drum care, credea el, era mai greu decat viata pe Pamant.

(aceasta poveste este fictiva si trebuie tratata ca atare)

Lasă un comentariu

13 comentarii

  • Kinno 31 Aug 2008, ora 14:01

    da, asta da. imi place!

  • Grim_Cris 31 Aug 2008, ora 17:07

    atunci e ok. Acum ramane sa decid daca mai continui cu astfel de scrieri sau nu

  • Gudrulea 31 Aug 2008, ora 22:26

    ce minte bolnava ai :)) , foarte tare , keep up the good work :)

  • Grim_Cris 31 Aug 2008, ora 22:33

    merci…”ce minte bolnava ai” imi ridica moralul. Sincer :)

  • ionutz 18 Oct 2008, ora 09:12

    Nu mai scrie ma asa ceva :|

  • Grim_Cris 18 Oct 2008, ora 11:50

    de ce? /:) nu-ti plac „povestile” de genu?

  • Gudrulea 1 Noi 2008, ora 17:30

    Continua.. ma apuc sa imi fac tema (compunerea SF :)) )

  • alex 8 Dec 2009, ora 22:19

    caut si eu Nikolai Erdman – „Sinucigasul”. ma poate ajuta cineva?

    • Grim_Cris 8 Dec 2009, ora 22:30

      scuze, nu cred ca ai nimerit unde trebuie. mai rasfoieste Google putin. sau cauta la librariile din orasul tau

  • runn3r 13 Iun 2010, ora 23:20

    O singura chestie am de reprosat :D : „A deschis ochii brusc. Acesta era motivul. Nimeni si nimic nu-l mai putea opri acum. Nici macar gandul ca nu stia de ce este acolo.” Pai nu tocmai aflase motivul? Ultima propozitie parca e contradictorie cu restul ;)) :D.
    In rest, e foarte tare omule. Esti dement :)) :D. Mi-a placut twist-ul :D ;)). Mai scrie, eu mai astept :-w

    • Florea Cristian 14 Iun 2010, ora 10:21

      ma mir ca mai sunt oameni care imi citesc si articolele astea. am sa le reiau candva si-am sa modific ce mai e de modificat. pe vremea aia nu gandeam atat de coerent, totusi

      • runn3r 14 Iun 2010, ora 10:26

        Pai daca ai related posts plugin .. ce sa-i faci, sare omu din post in post :D. Nici nu mai stiu cum ajuns aici :D. Vezi ca la „hai sa zburam” n-ai mai continuat :D.
        P.S. : pe mine post-urile de genul asta ma atrag :d. Imi place literatura din cate ai vazut ;)).

      • Florea Cristian 14 Iun 2010, ora 10:34

        rasfoieste categoria „Pura imaginatie”. s-ar putea sa gasesti ce-ti trebuie