Încă te mai poți înscrie la Top Social Brands, locul unde se dezbat cele mai bune campanii online din ultimul an

Pe 23 iunie, la Galeria Galateca din București, are loc Top Social Brands (by Revista Biz), evenimentul care reunește cei mai influenți oameni din mediul online, social media manageri și directori de marketing.

Top Social Brands e mai mult decât o conferință, pentru că pe lângă prezentările invitaților, în fiecare an se lansează topul brandurilor prezente în social media. Practic, în fiecare an se face un top cu acele companii care activează și pe piața din România și care aleg să comunice online. Iar prin „comunicare online” nu vorbim despre faptul că aleg să dețină o pagină de Facebook, pentru că am trecut de mult timp de stadiul acela. E vorba de tot ce ține de online, de la activitate pe rețelele sociale, până la deținerea unui blog de companie, campanii și activări cu bloggeri, vloggeri sau alți influenceri online și chiar și evenimente care deși sunt offline, au și o componentă pe care o endorsează pe internet.

La Top Social Brands ai ocazia de a cunoaște oamenii care gândesc și implementează campanii și strategii de comunicare pentru brandurile de top din România. Mi se pare o oportunitate excelentă: să vorbești cu oamenii care se ocupă de comunicarea companiilor din top și să-i întreb ce fac ei ca să fie acolo și ce ai putea face tu ca să ajuți la creșterea brandurilor de care te ocupi.

Reiau: evenimentul are loc joi, pe 23 iunie, la Galeria Galateca din București, iar înscrierile se fac aici.

top social brands 2016 - locul unde se dezbat cele mai bune campanii online din ultimul an

Lasă un comentariu

N-a fost lăsat niciun comentariu la acest articol.
Fii tu cel care începe discuția!