Mi-am activat statisticile pe Instagram. Uite cum poți face și tu asta

Acum ceva timp, Instagram a anunțat că deschide profilele de business și că orice cont business poate vedea statistici detaliate despre numărul de persoane la care ajung fotografiile urcate acolo. Mi-am activat și eu statisticile pe Instagram acum câteva zile și m-am gândit să-ți spun și ție câte ceva despre ele. Hai să vezi despre ce e vorba. :D

Ce trebuie să știi despre contul business

  • nu trebuie să fii o companie ca să poți activa contul business, ci trebuie să ai o pagină de Facebook de care să-ți legi contul de Instagram. În cazul meu, am legat Instagramul de pagina blogului.
  • dacă obișnuiești să trimiți fotografiile tale pe contul personal de Facebook, după ce vei activa profilul business, activarea opțiunii de „Share on Facebook” va trimite pozele tale pe pagina asociată acelui profil. Nu mai poți alege ca fotografia să fie distribuită automat pe contul tău personal.
  • nu vei putea vedea statistici referitoare la conținutul pe care l-ai urcat până acum pe Instagram, ci vor apărea statistici la conținutul pe care-l urci după ce activezi contul business.
  • pe lângă statistici, contul business le oferă celor care îți vizitează profilul un buton de contact, prin intermediul căruia îți pot trimite mailuri sau te pot suna. Cam așa arată butonul de contact:

statistici instagram - profil business

Cum activezi statisticile pe Instagram

Instagram a trimis notificări anumitor conturi prin care îi invita să testeze profilele business. Eu nu am fost atât de norocos, așa că a trebuit să-mi găsesc singur setarea. Nu e mare filozofie, că nu e o setare ascunsă, dar probabil multă lume nici nu s-a gândit s-o caute. Ca să actvezi statisticile pe Instagram, trebuie să faci următoarele:

1. Din aplicația Instagram, du-te pe profilul tău, apoi intră pe roata aceea de setări din colțul din dreapta-sus.

2. O să vezi în lista de setări și „Switch to Business Profile”, iar dacă dai click pe el, îți va apărea imaginea de mai jos:

statistici instagram - profil business 1

Atenție! La un moment dat îți va cere să completezi un mail de contact, un număr de telefon și o adresă fizică a business-ului. Acele câmpuri nu sunt obligatorii. Eu am completat doar adresa de mail, spre exemplu, că nu vreau să-mi fac numărul de telefon public și nici să trec adresa de acasă acolo.

3. Dacă ai urmat toți pașii, înseamnă că tocmai ți-ai activat profilul business și că următoarele tale postări vor avea și statistici incluse.

Ce fel de statistici îți arată Instagram?

O să fac niște capturi din profilul meu, să vezi ce-mi arată mie Instagramul după ce am publicat 3 imagini cu profilul business activat. :D

Cam asta e. Mi se pare util să vezi cam ce fel de public ai pe Instagram și la câte persoane ajunge o fotografie de-a ta, iar dintre ele, câte interacționeză efectiv cu ea. Cred că, pe termen lung, te ajută să faci postări din ce în ce mai bune, pentru că poți vedea mai ușor ce prinde mai bine și ce nu.

Închei cu un video făcut chiar de cei de la Instagram despre cum să-ți activezi contul business. Apropo, dacă într-o zi te răzgândești și vrei să treci din nou la contul personal, poți face asta foarte simplu, de la aceeași rotiță din colțul dreapta-sus.

Lasă un comentariu

N-a fost lăsat niciun comentariu la acest articol.
Fii tu cel care începe discuția!