Ţiganii – o specie care continuă să te uimească

Cred că dacă ar trebui să scriu o carte despre toată gloata de oameni care trăiesc sub numele de Remus (sau Romales), mi-ar lua mai mult timp decât le ia unor oameni normali să printeze internetul.

Rămân zilnic uimit de diversitatea de gesturi, gânduri şi fapte ale ţiganilor. Cred că la un moment dat am să fac o categorie care să se numească „Remus”, dar mai trebuie să coc puţin ideea asta înainte.

Dacă nu ştiaţi deja, trebuie să aflaţi acum: stau într-un cartier de ţigani! Da, ştiu, e groaznic, dar încep să mă obişnuiesc. Îi studiez zilnic de parcă ar fi cobaii mei (exact cum fac ăştia de la Ministerul Educaţiei tot felul de experimente pe noi, elevii).

Astăzi, cobaiul cu numele de cod 32532354 a.k.a. Remus dă’ la piaţă a făcut o faptă bună. Atât de bună încât îţi venea să-l iei în braţe de drăguţ ce era. Dacă-l vedeai azi, te-ai fi închinat şi l-ai fi rugat pe Dumnezeu să-i găsească şi lui un colţişor păienjenit în rai.

Făcea exact contrariul venicinilor mei pentru care am tot respectul.

Mătura! Deci MĂ-TU-RA! Dădea cu mătura, curăţa sau cum vreţi voi să-i mai spuneţi. Făcea curăţenie în locul unde oamenii de aceeaşi rasă cu el au aşternut un morman de coji de seminţe. Nu ştiu dacă a făcut-o din proprie iniţiativă sau nu, cert este că o făcea, spre deosebire de alţii.

Asta mă face să-mi crească puţin mai mult respectul faţă de ţigani. Cu toate acestea, el rămâne cu mult sub zero, creşterea fiind infimă.

Lasă un comentariu

45 comentarii

  • slayer666 21 Sep 2009, ora 18:55

    macar e un pas inainte…;)…ar trebui sa fi mandru:D

    • Grim_Cris 21 Sep 2009, ora 19:35

      sunt mandru. nu se vede? :>

  • DanielPreda 21 Sep 2009, ora 18:44

    Poate era o porunca la carti:))
    .-= Ultimul articol al lui DanielPreda – Prietenia =-.

    • Grim_Cris 21 Sep 2009, ora 19:36

      sau la barbut? :)) tigani din zona mea joaca mai mutl barbut decat carti. dar cine stie? :-??

  • RedAndBlue 21 Sep 2009, ora 19:09

    L-o fi amenintat unul cu sabia si de frica a facut ce i-a fost poruncit.
    .-= Ultimul articol al lui RedAndBlue – Din tâmpiţi devin speciali =-.

    • Grim_Cris 21 Sep 2009, ora 19:35

      tiganii deobicei prefera sa raspunda cu aceeasi moneda. cred ca ar fi venit cu alta sabie in loc sa faca curat

  • Mihai 21 Sep 2009, ora 19:24

    N-ai probleme, sigur a fost plătit.Nu se apucă nimeni să facă muncă voluntară, cu atât mai mult dacă e țigan.
    .-= Ultimul articol al lui Mihai – 5 metode prin care să-ți ajuți țara =-.

    • Grim_Cris 21 Sep 2009, ora 19:34

      bai, cine stie? totusi bine ca facea

  • Bogdan 21 Sep 2009, ora 20:31

    Are dreptate Mihai, nu exista tigan sa munceasca moka. Se duc la primarie sa ceara bani, iar aia le da de munca. Mai un maturat pe trotuar, mai un strans de frunze, stiu chiar sa planteze flori. In postura asta n-o sa-i vezi agresivi, sunt mielusei. Altfel sta situatia cand muncesti ca sa castigi un ban.

  • manhst 21 Sep 2009, ora 20:54

    Grim si eu stau intr-un cartier de tigani :)) .. ‘Norocul meu’ .. Ai mei se plimba cu pistoalele ca in filme, nu au sabii .. Au aparut si de 3 ori la televizor,deci cartierul meu e vedeta(ultima oara sapt. trecuta cred) .. In legatura cu tiganii .. majoritatea sunt TIGANII,dar sunt si tigani cu bun simt ! (cei drept foarte putini) ..
    .-= Ultimul articol al lui manhst – Doamne ajuta ! =-.

    • Grim_Cris 21 Sep 2009, ora 21:02

      intr-adevar. aici nu te pot contrazice. exista si tigani cu bun simt. dar pentru ca marea majoritate nu sunt asa, ma simt in masura sa generalizez

  • Claudiu 21 Sep 2009, ora 20:20

    Bai frate dar la tine in oras se mananca seminte nu gluma.
    .-= Ultimul articol al lui Claudiu – Vrei să inveţi? Plateşte-ţi manualele! =-.

    • Grim_Cris 21 Sep 2009, ora 20:27

      Cred ca e cel mai mare importator de seminte la mine in oras. Manca astia mai ceva ca painea :))

  • TELELEU 21 Sep 2009, ora 21:30

    O singura familie de tigani cunosc, sunt vecini cu mine si pot sa spun ca sunt mai politicosi, mai curati si mai destepti ca multi romani. In rest am numai lucruri rele de spus despre tigani.

  • Sk8er Zombie 21 Sep 2009, ora 21:37

    tiganul ii tigan

  • Ndrey 21 Sep 2009, ora 21:52

    L-o fi pus nevasta la munca.
    .-= Ultimul articol al lui Ndrey – Valy Sniper, noul star al Internetului =-.

    • Grim_Cris 22 Sep 2009, ora 14:53

      nevasta il punea sa munceasca in casa. sau cel putin asa cred eu

  • Daniel 21 Sep 2009, ora 23:12

    Mai mult ca sigur matura pentru bani :)
    .-= Ultimul articol al lui Daniel – Ce să mai cred? =-.

    • Grim_Cris 22 Sep 2009, ora 14:53

      cine stie? poate o facea din proprie initiativa

  • Lungu Alin 21 Sep 2009, ora 22:33

    Dupa cum poate ai vazut, sunt de aceeasi parere cu tine :)
    .-= Ultimul articol al lui Lungu Alin – Ce faci cand esti amenintat ? =-.

  • ASY 22 Sep 2009, ora 07:25

    Buey nu stiti niciunul cum se traieste aici printre tigani. Daca ala matura avea trei variante:
    1. Ori era atat de beat ca nu stia ce face
    2. Ori era atat de prost ca nu si-a dat seama ca e tigan
    3. Ori lucra pentru salubrizare si sa mature mai putin cand venea mai tarziu „la munca”

  • Miss TyaA 22 Sep 2009, ora 08:45

    Imi place faza cu internetul printat . :)) . xD
    .-= Ultimul articol al lui Miss TyaA – Protejat: Nu stiu ce sa zic . =-.

    • Grim_Cris 22 Sep 2009, ora 14:52

      s-a potrivit la fix

  • magazin virtual 22 Sep 2009, ora 12:08

    deci sunt si tigani, care-si ocupa timpul cu fapte bune ;)) poate o sa ia exemplul lui si ceilalti semeni ai lui :P

    • Grim_Cris 22 Sep 2009, ora 14:52

      pana la ceilalti semeni ai lui sper sa ia exemplu chiar romanii nostri care nu sunt deloc mai presus.

  • fLn 22 Sep 2009, ora 18:46

    Nu ar trebui sa tratam totii tigani cu aceasi moneda deoarece la urma urmei sunt si ei oamenii
    .-= Ultimul articol al lui fLn – Music of all time =-.

    • Grim_Cris 22 Sep 2009, ora 20:47

      cand o sa ai zilnic probleme cu ei n-ai sa mai spui asta

  • grimda 23 Sep 2009, ora 08:44

    fi mandru de tine :-\”
    .-= Ultimul articol al lui grimda – glume din liceu =-.

  • Anca 23 Sep 2009, ora 18:10

    Aa, de fapt nu toţi ţiganii sunt la fel. Eu sunt dintr-un oraş relativ mic şi aici nu prea sunt ţigani care să răspundă cu aceeaşi monedă la orice faci/zici. Mnoh, sunt şi excepţii, dar majoritatea îşi văd de treaba lor, noi de a noastră şi toată lumea e fericită. :-??
    .-= Ultimul articol al lui Anca – Mâncarea mea de confort. =-.

    • Grim_Cris 23 Sep 2009, ora 18:30

      intr-un orasel mai maricel se schimba treaba. isi prind tiganii fite de oras si deja devin periculosi

  • eminem 24 Sep 2009, ora 19:37

    Saptamana asta e Sarbatoarea Castanelor in Baia Mare, deci vin toti tiganii din sud cu tarabele sa bage bani in bugetul local:x
    Doar ca sunt satul de bronzatii astia… spre exemplu: azi ma plimbam cu bmxul prin centrul istoric (acolo unde sunt majoritate dintre bikeri) si un tigan de vreo 10-11 ani tot adresa comentarii despre marimea bicicletelor :)) si cand treceam pe langa el ne dadea palme dupa cap.M-am dat jos de pe bmx si i-am spus:”Ce ai, ma’ gras (ca era mai pufos)?”
    Apoi au venit vreo 4-5 mai mari si am tulit-o de acolo.
    Si cand ii vad la televizor cu discriminarile lor…
    Ar trebui mutati in desert cum zicea un fost ministru al externelor…

  • Pingback: Cel mai bun articol al saptamanii #1 « Crok's Blog™
  • kaLoo 25 Sep 2009, ora 14:48

    nici rachita nu-i ca pomu nici tiganu nu-i ca omu! Ramane tigan pana la a 1000 reincarnare!
    .-= Ultimul articol al lui kaLoo – Replici de sofer =-.

    • Grim_Cris 25 Sep 2009, ora 15:14

      cateodata chiar si mai mult de 1000. in functie de obstacolele din viata lui :))

  • Phera . 26 Sep 2009, ora 08:54

    Da , sac , tu nu stai in cartier cu ala cu casa portocalie :p . Ala caruia i-a murit nevasta … Salam ! Da ,Salam . Ai descoperit cu asta si iadul in care stau . Recunoaste , e un iad !! :))
    .-= Ultimul articol al lui Phera . – @ School . =-.

    • Grim_Cris 26 Sep 2009, ora 17:19

      este, ai dreptate. dar ce cauti tu acolo? :))

  • phidas 26 Sep 2009, ora 21:53

    O specie care continua sa ne uimeasca, fie ca e de rau sau e de bine. by phids
    .-= Ultimul articol al lui phidas – 22 de fapte uimitoare despre sarut =-.

  • Pingback: Castigatorul editiei 1 « Crok's Blog™
  • Tzukune 27 Sep 2009, ora 22:19

    Daca noi suntem un popor cu 50 ani in urma fata de tarile dezvoltate ca Franta, Anglia, Germania, atunci tigania este o populatie cu 50 ani in urma fata de noi romanii.
    .-= Ultimul articol al lui Tzukune – Cu Windows 7 după câteva zile! =-.

    • Grim_Cris 28 Sep 2009, ora 07:20

      imi place punctul tau de vedere. asta ar insemna ca peste 50 de ani, tiganii vor fi cum suntem noi acum. bine-ar fi sa fie asa .. cel putin stiu ca nepotii mei nu vor mai avea probleme cu tiganii

      • Tzukune 29 Sep 2009, ora 22:23

        =)) Cine stie! Poate vor avea sau poate ca nu!

        Evolutia e instabila. NU se stie cum va evolua omenirea, asa ca poate tiganii dispar pana atunci. Ce vis frumos, nu?!
        .-= Ultimul articol al lui Tzukune – Kind of perfect DUET – Michael Jackson & Britney Spears =-.

  • Andrei 11 Oct 2009, ora 00:08

    Sa nu-i dispretuim totusi ca exista si romani care umplu spatele blocului de seminte. Si nu numa romani.

    • Grim_Cris 11 Oct 2009, ora 11:45

      da, dar exista si romani care NU fac niciodata curatenie dupa ei. Si nu numa romani

  • albert 17 Feb 2010, ora 08:49

    din cate observ aveti niste pareri de tot cacatu . eu unu sunt tigan si nu ma deranjeaza faptul ca multi nu suporta tigani . dar in cazul vostru …. pot sa spun ca e putin exagerat . v-am pupat

  • Stefan Murgeanu 9 Iul 2010, ora 12:54

    rasistule :D :)) ))))

    la coltul blocului meu din Berceni o adunatura de romani (NU tigani, da? romani) fac in fiecare seara un morman de gunoi, in special format din coji de seminte, pe care a doua zi il matura fata (tot romanca) care deschide magazinul in fata caruia fac astia mizerie… ;)

    cand ii vezi cum stau seara in mijlocul gunoiului si clevetesc, iti dau impresia ca le place pur si simplu sa stea in mizerie

    si repet, niciunul din ei nu e tigan, toti sunt romanasi autentici