Toţi visăm să fim cineva

Încă de când suntem mici, toţi ne dorim să ajungem ceva când creştem. Ne dorim bani, faimă şi muncă făcută din plăcere. Majoritatea plecăm de la pompieri, profesori, cântăreţi, doctori, avocaţi, iar în timp ce creştem, odată cu schimbarea mentalităţii, se schimbă şi meseria.

Dar oare în adâncul sufletului ne mai dorim să fim ceea ce am vrut în copilărie? Oare şi anturajul sau lucrurile care ni se întâmplă de-a lungul vieţii ne influenţează?

Eu când era mic mi-am dorit foarte mult să fiu profesor de engleză. De ce? Păăi … îmi plăcea profesoara de engleză de la grădiniţă.

Apoi mi-am dorit să fiu electrician (tatăl meu lucra în domeniu) şi mi se părea destul de tare. Îmi plăcea mereu să-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala şi să desfac tot felul de chestii (uneori le mai şi montam la loc). De când am ars toată instalaţia din casă am renunţat la visul de a deveni electrician.

Acum nu mai am treabă nici cu engleza, nici cu electronica, acum sunt sigur că drumul meu în viaţă are legătură cu PC-ul. Voi ajunge un webdesigner sau un coder şi îmi voi câştiga existenţa din asta. Site-urile mele vor fi dovada muncii încă de la o vârstă foarte fragedă, iar site-urile pe care le voi crea vor constitui un numeros portofoliu. Aşa gândes de când am descoperit calculatorul (prin 2000) şi sunt sigur că voi face asta dar nu prea am de unde să ştiu dacă nu-mi voi schimba meseria, sau dacă vremurile nu se vor schimba atât de mult încât internetul să nu mai constituie o sursă de venit chiar atât de dezvoltată. Poate prin 2020 toţi vor şti să-şi facă site-uri şi eu nu voi avea cum să lucrez.

Eu cred că dorinţa de a te face ceva când eşti mare este datorată şi timpului în care trăim sau obstacolelor peste care dăm.

Tu ce vrei să te faci când o să fii mare şi ce voiai să te faci când erai la o vârstă mai fragedă?

Lasă un comentariu

29 comentarii

  • Madalina 8 Mar 2009, ora 21:48

    poi cand eram asa mai mica pe la clasa a 3-a imi doream sa ajung doctorita sa-i pot vindeca pe bunici … cu trecerea timpului optiunile s-au schimbat .. acum nici nu mai stiu exact ce vreau sa fac .. ma gandesc la multe .. mi-as dori ceva in domeniul politiei :) .. vom trai si vom vedea :)

  • Grim_Cris 8 Mar 2009, ora 21:53

    ar trebui sa te gandesti … parca maine te trezesti ca tre’ sa intri la facultate si nu stii spre care sa te indrepti :D

  • redandblue 9 Mar 2009, ora 00:00

    Pai de mic copil visam sa ajung portar la Steaua , acum sper sa ajung macar un amarat de jurnalist sau comentator a meciurilor de fotbal.

    De la mine poti citi: 8 Martie , cu multă iubire…

  • Grim_Cris 9 Mar 2009, ora 07:08

    aaa … deci inca de mic exista dragostea ta pentru Steaua :-?

  • gik 9 Mar 2009, ora 09:53

    cand eram mic vream sa devin tractorist:)))…am glumit:P…vream sa devin pilot de avion:D…si cam tot asta vreau sa devin si acum:D…::>

  • Serginho 9 Mar 2009, ora 09:56

    Cand eram mic vroiam sa ma fac sofer pe autocar si sa merg numai in excursii, ca asta a facut tat timp de 3 ani si ma luat cu el tot timpu, acuma bineinteles ca numai vreau, ci vreau sa lucru intr-un domeniu ce are ca legatura PC-ul.

    De la mine poti citi: Stiati ca…

  • Madalina 9 Mar 2009, ora 09:57

    ar trebui Grim, dar sincer pana la facultate mai sunt 3 ani :-j .. mai am timp sa-mi bat capul cu asa ceva :)

  • Stephen 9 Mar 2009, ora 11:01

    Eu de mic am vrut sa fiu peste, dar peste dela amercanesc cu apucaturi gaysi cu pirce in dinte si si si cu un ElDorado cu scaune invelite in piele de zebra. Asta sau intelectual, dar astia nu au bani si mor de foame asa ca peste. :)>-

    De la mine poti citi: Little Nicky

  • Grim_Cris 9 Mar 2009, ora 10:16

    da … ai si tu dreptate. Dar daca nu stii pe ce vrei sa te axezi de acum, atunci o sa ai mult de munca :D

  • Madalina 9 Mar 2009, ora 10:26

    mda, cam asa-i …

  • Grim_Cris 9 Mar 2009, ora 12:03

    paai … ce sa zic? iti urez succes … sa devii peste daca asta vrei :))

  • Albire dinti 9 Mar 2009, ora 16:26

    Doctorita vroiam sa ma fac, ca sa nu mai sufere copii de la injectii, le-as fi dat la toti numai pastile. Am ajuns un fel de secretara, mai am timp sa ma transform.=:)

  • Cassy 9 Mar 2009, ora 18:30

    Si eu visez sa ajung un bun bass-ist :):D

    De la mine poti citi: La multi ani mamico

  • redandblue 9 Mar 2009, ora 17:42

    @Grim_Cris: dragostea pentru Steaua o am de la nici 6 ani , cand daca ma intrebai ce vreau sa devin ziceam ca fotbalist si nimic altceva , dar cu timpul s’a dus incet dar sigur acest vis

    De la mine poti citi: Ne interzic viaţa

  • Crok 9 Mar 2009, ora 19:13

    Oricand viata iti poate arata alta „fata” si daca iese banul iti garantez ca vei uita de webdesign.Era doar o probabilitate :P

    De la mine poti citi: Despre opinie

  • Descopera Blog 9 Mar 2009, ora 20:30

    Hai sa facem o înțelegere : Eu te comentez la fiecare post , iar tu ma comentezi la fiecare post . Astfel ambi vom avea comentarii mai multe ;) .
    Succes!

  • Grim_Cris 9 Mar 2009, ora 21:35

    @Crok .. de webdesign nu stiu daca o sa uit vreodata … sa renunt la el, poate … dar sa uit in niciun caz … il iubesc :X

  • Grim_Cris 9 Mar 2009, ora 21:55

    @ Descopera Blog, fara suparare dar mi se pare cea mai stupida propunere pe care am auzit-o. Ce-mi trebuie mie porcarii de comentarii obligate? EU comentez doar cand am ceva de spus si imi place sa fiu comentat doar de cei care vor sa faca asta nu de cei care o fac din obligatie. Imi pare rau dar nu pot accepta astfel de propuneri. Daca vrei comentezi, daca nu, nu!

  • Crok 10 Mar 2009, ora 07:14

    tare propunerea lui descopera blog … acum am vazut-o :))

    De la mine poti citi: Review WarSN

  • Crok 10 Mar 2009, ora 07:15

    „escopera Blog, pe martie 9th, 2009 la 6:33 pm cică:

    Hai sa facem o înțelegere : Eu te comentez la fiecare post , iar tu ma comentezi la fiecare post . Astfel ambi vom avea comentarii mai multe ;) .
    Succes!”

    se pare ca si pe alte bloguri a facut acelasi lucru
    jalnic!!! 8-|

    De la mine poti citi: Review WarSN

  • Grim_Cris 10 Mar 2009, ora 07:17

    patetic! stupiditate fara masura!

  • Agkelos 10 Mar 2009, ora 17:54

    Lucrurile se schimba prea repede ca sa ne permitem sa fim constanti in ceea ce dorim, si e mai bine asa. Daca am fi constanti si implicit monotoni am fi atat de plictisitori incat nici macar noi nu ne-am mai suporta :d

    Eu cand o sa fiu mare vreau sa fiu pensionar, sa stau toata ziua cu burta la soare si sa citesc :-:

    De la mine poti citi: Virtute + Mandrie = Viciu?

  • Grim_Cris 10 Mar 2009, ora 20:17

    tu esti deja mare :)) … prin „mare” ma refeream la cei care sunt acum de varsta ta … pana in pensie oricum :D

    in cazul tau, da … cand vei fi mare vei fi pensionar

  • Yoko 10 Mar 2009, ora 20:22

    Eu vreau sa fiu Presedinte!

  • Grim_Cris 10 Mar 2009, ora 20:40

    paai .. bafta … speram sa fii :-??

  • ASY 11 Mar 2009, ora 23:19

    Cand eram mic, nu sti de ce, voiam sa fiu preot sau ceva de genul. Acum s-au schimbat multe (bine ca pana acum am schimbat o multime de meserii dorite), vreau sa lucrez pentru guvernul Romaniei….mai am un an pana la admitere si ma indrept sigur in directia dorita. Daca nu sunt acceptat ma descurc eu cumva.

  • Grim_Cris 11 Mar 2009, ora 23:22

    Dar o sa fii acceptat … You’ll see ;)

  • FinalDestiny 16 Apr 2009, ora 00:24

    eu voiam sa ma fac popa cand eram mic :)) lol

  • Grim_Cris 16 Apr 2009, ora 11:10

    si acum? ce vrei sa te faci?