Tu cum ai învăţat să mergi pe bicicletă?

Dimineaţa mi-am început-o citind povestea lui Daniel, tânărul care a plecat azi pe bicicletă spre Big Ben, cu bani puţini şi cu extrem de mult curaj. Apropo de asta, dacă aveţi ceva cunoştinţe prin Ungaria, Austria, Germania, Franţa sau Anglia care pot oferi orice fel de sprijin: un petec de iarbă, o cană cu apă sau orice altceva, poate reuşiţi să-l ajutaţi pe Daniel.

Dimineaţă, citindu-i povestea lui Daniel, am început să mă întreb când am învăţat eu să merg pe bicicletă. Vârsta exactă n-o mai ştiu, dar îmi aduc aminte că primele pedale le-am dat pe o românească veche, mult mai mare şi mai grea decât mine şi reparată de vreo 578 de ori. Foloseam ghidonul pe post de şa (pentru că mai sus de-atât nu ajungeam) şi încercam să merg pe drumul pietricit de la bunici imaginându-mi că pedalez pe o şosea lină, ca să nu mai simt zdruncinăturile atât de tare.

De pe bicicletă mă puteam da jos doar dacă mă ţinea cineva sau dacă puneam piciorul pe o bordură ori un bolovan, altfel nu ajungeam până la sol fără să mă lovesc.

Într-adevăr, a fost un adevărat chin să învăţ să merg pe bicicletă, dar îmi doream atât de mult să ştiu să fac asta, încât obstacolele n-au mai contat. Probabil şi peripeţiile astea au făcut să-mi placă atât de mult pedalatul astăzi.

Tu cum ai învăţat să mergi pe bicicletă?

bicicleta pe tavan

Lasă un comentariu

20 comentarii

  • psi 10 Apr 2013, ora 15:30

    multumesc mult! :)

  • Jim 10 Apr 2013, ora 15:33

    Io’ mi-am dat drumu’ la vale si gata!

  • ZDZero 10 Apr 2013, ora 15:34

    Cand aveam 6-7 ani parintii mi-au cumparat o bicicleta care avea chiar si roti din alea ajutatoare, numai buna pentru un incepator. Rotile alea s-au distrus si eu tot n-am reusit sa invat sa merg pe bicicleta si nici nu eram prea interesat. Intr-o zi era la tara cu o verisoara si cand am vazut ca ea poate am zis ca pot si eu si am invatat imediat, fara roti din alea, fara ajutor, de unul singur – ca un baiat mare ce eram!

    • Cristian Florea 10 Apr 2013, ora 15:36

      Aia a fost ziua în care ai devenit bărbat. :))

      Faină poveste. E interesant să vezi cum motivaţia schimbă lucrurile.

      • ZDZero 10 Apr 2013, ora 18:07

        Cam asa. Pana atunci nu prea aveam cu cine sa impart bucuria de a merge pe bicicleta si o vedeam mai mult ca pe o obligatie. Cand am vazut ca asta poate insemna distractie impreuna cu prietenii am devenit brusc interesat :))

      • Cristian Florea 11 Apr 2013, ora 12:34

        Eşti numai pe interes, ce să zic? :))

  • Dana 10 Apr 2013, ora 15:55

    Doare si acum cand imi amintesc :)) Eram cu tata in curtea scolii, tin minte ca aveam un BMX. El ma tinea de sa si eu pedalam. Imi explica sa stau asa, sa stau invers, bla, bla, bla… Ii spuneam cat de tare este sa mergi pe bicicleta si ca de abia astept sa o stapanesc bine si sa merg singurica. Tot turuiam eu acolo si la un moment dat cand ma intrebam de ce nu imi raspunde, am facut marea greseala sa ma uit in spate(doar ma tinea tata, nu?). Tata era muuuuuuult in spatele meu, nu ma mai tinea de sa de ceva timp, timp in care am mers singura. Bineinteles ca m-am speriat foarte tare, mi-am pierdut stabilitatea si am luat o maaaare cazatura. Dupa asta, am bocit un pic, m-am scuturat de praf, m-am urcat pe bicicleta si am mers singura :) The end

    • Bogdan Frunza 10 Apr 2013, ora 16:26

      Povestestea mea legată de învățarea mersului pe bicicletă este foarte asemănătoare cu a ta! :))

      • Dana 10 Apr 2013, ora 16:28

        :))) Te cred.. Si sunt convinsa ca sunt multi care au invatat asa :p

    • Cristian Florea 10 Apr 2013, ora 16:33

      E tare interesant cum ajungi să faci singură lucruri pe care nu crezi că le poţi face, iar când îţi dai seama că nu te ajută nimeni, te pierzi cu firea şi se strică tot. :))

  • Stefan 10 Apr 2013, ora 16:12

    Aveam vreo 5-6 ani. Vara, la tara, am primit bicicleta veche a fratelui meu (un pegas mai ciudat, cu ghidon in U). Tin minte si acum: puneam un picior pe pedala si cu celalalt ma impingeam. Usor, usor am invatat sa-mi tin echilibrul si mi-am facut curaj sa ma urc pe sa. Multe cazaturi si julituri mi-au facut copilaria mult mai frumoasa decat ar fi fost daca lipseau.

    Am tot avut biciclete, din 2008 un DHS ieftin luat dintr-un hypermarket. Faceam cu el naveta la serviciu 20 km pe zi (dus-intors). Se uzase asa de tare incat la un moment dat mi-a cazut una din pedale, cu brat cu tot (materiale proaste). Intr-un final mi-au furat-o de pe scara blocului.

    Anul trecut mi-am luat iar bicicleta, o Merida cu frane pe disc si amortizor hidraulic blocabil, in furca. Am alergat-o din primavara pana-n iarna. Doar iarna folosesc transportul in comun si ma bucur enorm de lucrul asta. Cu sau fara infrastructura pentru bicicleta, e de 1000 de ori mai bine decat sa merg cu autobuzul/metroul.

    De ieri am trecut pe cursiera si sunt cum nu se poate mai fericit. Puteam, de banii aia, asa cum a zis si coleg, sa-mi iau scooter, sau sa mai pun inca putin si sa-mi iau masina. Dar de ce sa stau in trafic cu restul lumii cand pot sa trec pe langa ei, fluierand.

    O sa-mi fac un tricou, pe spatele lui va scrie cu litere de-o schioapa: „O masina in minus in trafic, un loc in plus de parcare pentru voi. Cu placere!”

    • Cristian Florea 10 Apr 2013, ora 16:36

      Eu am investit direct într-o cursieră. Una la mâna a doua, ce-i drept, nu foarte performantă şi de prin anii ’70 – ’80. Acum trebuie să-i schimb lanţul şi pinioanele, iar în rest merge brici. Şi ştiu ce zici prin plăcerea de a alege bicicleta în locul altui mijloc de transport.

  • Nicu 10 Apr 2013, ora 17:17

    Ca sa invat sa merg pe bicicleta a trebuit mai intai sa o construiesc din bucati. Azi o roata, maine o furca, poimanie un cadru si uite asa am inceput sa pedalez :)

    • Cristian Florea 10 Apr 2013, ora 17:37

      Aş putea spune că e o întreagă poveste în jurul construirii bicicletei şi mai puţin în jurul învăţatului să pedalezi. De ce nu scrii pe blog un articol despre asta? Că sigur e foarte interesantă povestea.

  • Dragoș Palade 10 Apr 2013, ora 18:00

    Ba, io am invatat pe una ruseasca. Era la fel de grea si de mare ca aia romaneasca, dar avea coarnele mai misto! :) Nu mai stiu exact cati ani aveam, insa stiu sigur ca nu ajugeam la pedale. M-am invartit cu ea prin curtea de la tara pana mi-am facut curaj si am pedalat. Singura chestie era ca bagam piciorul pe sub ghidon. :) Dupa o perioada am reusit sa merg normal, apoi fara maini si, apogeul, in picioare pe ghidon… pana am intrat intr-o bordura si mi-am rupt genunchiul. :) Apoi m-am linistit. Am mers cu bicicleta aia in fiecare vara, de dimineata pana seara, pana n-a mai putut fi reparata. Coarnele erau rupte si strambe, o pedala mai sarea din cand in cand, camera de pe spate mi-a explodat in mers (probabil pentru ca aveam gauri in cauciuc), iar la un moment dat aveam o bucata de furtun in loc de cauciucul de pe spate. :))

    • Cristian Florea 11 Apr 2013, ora 12:33

      :))) Asta cu furtunul face toată povestea. Eu n-am învăţat încă să merg fără mâini. Ce-i drept, nici n-am încercat, dar vreau să învăţ. Până atunci, trebuie să învăţ cum să urc borduri din mers cu frumoasa mea cursieră.

      • Dragoș Palade 11 Apr 2013, ora 14:16

        Ai grija numai sa nu ajungi sa mergi si fara dinti :))
        Cat despre cursiera, e simplu: ajungi in fata bordurii, te dai jos, iei bicicleta in brate, treci peste bordura, te urci din nou pe bicicleta si iti continui drumul! :)

      • Cristian Florea 11 Apr 2013, ora 15:48

        Da, iar după ce faci asta de 30 de ori în câteva ore, nu ţi se mai pare atât de simplu. :))