Vă dau o temă obligatorie

Exact ca în clasa I când te obliga mama ta să faci pagina aia de bastonaşe ca să nu se supere doamna învăţătoare.

Astăzi am stat şi m-am gândit puţin la viitorul meu. Oare cum voi fi peste 5 ani? Voi mai avea aceleaşi obiceiuri, aceleaşi activităţi, acelaşi mod de gândire? Voi mai deţine blogul? Voi mai fi atras de informatică? Dar de sport?

Sunt un milion de întrebări pe care aş dori să le aflu în legătură cu persoana mea din viitor, dar îmi trebuie doar răbdare, nimic mai mult. În plus, peste cinci ani probabil am să-mi doresc să mă întorc din nou la cei aproape 17 de acum, că viaţa de atunci poate va fi pe cât de frumoasă, pe atât de plină de greutăţi.

Ce legătură are tema cu ce-am scris eu mai sus?

Vreau ca fiecare dintre voi să lase un comentariu (sau dacă dispune de timp şi inspiraţie să scrie un articol pe blog) în care să spună ce şi-ar transmite lui în viitor. Adică, dacă ar fi să faci o scrisoare (acum) pentru tine (peste cinci ani), ce-ai scrie în ea?

Mă gândesc şi eu că sunt lucruri care acum ţi se par foarte tari şi pe care nu vrei să le uiţi. Poate acum mergi pe nişte principii, iar în viitor vei folosi altele, deci vrei să vezi o diferenţă. Trebuie adăugat faptul că nu vei primi feed-back, adică nu poţi să-l întrebi: „Auzi? Mai fumez ca o locomotivă? Că de viciu ăsta mă chinui să scap acum.” pentru că nu-ţi va putea răspunde.

Dacă vreţi, puteţi chiar face pe hârtie această scrisoare şi s-o păstraţi până peste 5 ani, dar nu ştiu câţi dintre voi sunt dispuşi să depună atât de mult efort pentru o joacă de copil.

Lasă un comentariu

14 comentarii

  • Eddie 2 Apr 2010, ora 21:25

    Interesant … te-am trecut pe lista mea de bloguri pe care le voi citi periodic,succes in continuare!

  • Pingback: Scrisoare catre viitor! :Hunter`s Blog!
  • The Hunter 2 Apr 2010, ora 22:27

    Am incercat eu un articol…dar nu cred ca e bine…in fine :)) check it out! :)
    .-= Ultimul articol al lui The Hunter – Scrisoare catre viitor! =-.

    • Grim_Cris 3 Apr 2010, ora 07:33

      @The Hunter, am citit. e bine :))

      • The Hunter 3 Apr 2010, ora 10:33

        @Grim_Cris, Thank you, thank you! :D
        .-= Ultimul articol al lui The Hunter – Scrisoare catre viitor! =-.

  • Pingback: allé » Scrisoare pentru viitor
  • Ruxi 2 Apr 2010, ora 23:04

    Interesanta tema. Poate o sa scriu si eu un articol.
    .-= Ultimul articol al lui Ruxi – Scapa-ma de tine =-.

  • Andrei 2 Apr 2010, ora 23:24

    Vezi ma ce faci pe la facultatea aia, sa nu omori pe nimeni p-acolo (Pe bune, am niste ganduri ciudate care pot duce pana la asta). Si poate macar acum ca au trecut atatia ani te apuci si tu de invatat…

  • Malina 3 Apr 2010, ora 11:33

    Foarte drăguţă tema, am scris şi eu :).
    .-= Ultimul articol al lui Malina – Scrisoare către 18 ani =-.

  • haterica ginerica 3 Apr 2010, ora 12:42

    ba acuma depinde.. eu am renuntat sa ma gandesc ca poate ajung la cea mai buna facultate ca cine stie, poate raman fara familie si bani si o sa ajung sa cersesc…

  • Andrei 3 Apr 2010, ora 12:37

    De ce tocmai 5?

  • Andrei kNox 3 Apr 2010, ora 12:58

    As dori sa transmit un mesaj mie, dar nu peste 5 ani, ci de saptamana trecuta:

    Andrei, 15, 25, 7, 19, 9, 47. Pune-le joi la loto!
    .-= Ultimul articol al lui Andrei kNox – Vrei un motiv să-ţi faci blog? =-.

  • babyboar 3 Apr 2010, ora 21:27

    si eu as vrea dc se poate sa-mi transmit acelasi mesaj ca Andrei:)) deasemenea si sarbatori fericite