Vine Crăciunul, cum facem cu urările?

Am mai repetat faptul că nu-mi plac urările de Crăciun, decât dacă sunt venite din suflet. Iar dacă tu îmi trimiţi o poezie, sau două fraze care rimează prin SMS ori prin mail, sau mai ştiu eu cum, asta nu mi se pare din suflet, sincer. Iar acest lucru pentru că în 90% dintre cazuri ceea ce-ai trimis a fost copiat, nu compus de tine.

Astăzi m-am hotărât ca urările mele de sărbători din acest an să fie făcute într-un mod mai plăcut, mai interesant şi mai originial. M-am hotărât să nu mă mai folosesc de tehnologie pentru a ura cuiva câte-un Crăciun fericit, ci să scriu câte-o scrisoare sau câte-o felicitare pentru fiecare persoană în parte.

Da, aţi auzit bine, eu de Crăciun voi trimite felicitări prin poştă, nu mesaje prin telefon. Nu ştiu câţi mai trimit sau mai primesc astfel de urări, dar sunt sigur că numărul lor este foarte mic. Am să cumpăr felicitări pentru fiecare persoană căreia vreau să-i urez Crăciun Fericit, fie că e din oraşul meu sau nu.

Vreau să îi fac să-şi amintească acest Crăciun, iar când se gândesc la el, să-şi amintească şi de mine. Şi nu numai de mine, ci de trecut, de momentele în care aceste urări se făceau obligatoriu, pentru că nu existau telefoane mobile, messenger, sau mail, ci plicuri, cutii poştale, stilouri şi foi.

Vreau să vă invit să faceţi acelaşi lucru. Faceţi oamenii să zâmbească, pentru că au uitat. Ori datorită grijilor, ori datorită rutinei. Încercaţi să fiţi originali, că n-aveţi nimic de pierdut.

Lasă un comentariu

19 comentarii

  • Alter Ego Blog 29 Noi 2010, ora 15:10

    Facem seo spam a la Blogatu & Company care trimite de Pasti urari de Craciun si de Craciun urari de Pasti :)

  • Alter Ego Blog 29 Noi 2010, ora 15:15

    Nu trebuie sa fii original, cel mai greu in ochii potentialilor clienti de publicitate atarna numarul ala care indica numarul de vizitatori :)

    In RO inca se merge pe CANTITATE in detrimentul calitatii, aceasta din urma fiind mai greu de cuantificat.

    • Florea Cristian 29 Noi 2010, ora 16:35

      da, cam asta-i rau la noi. in afara se merge atat pe cantitate, cat si pe calitate, iar asta conteaza cel mai mult. degeaba ai 2000 de vizitatori, daca 1800 sunt veniti din Google, pentru ca cel mai probabil ei iti fac un bounce rate de 98%, deci n-au timp de reclame cand intra pe site-ul tau. Din pacate advertiserii nu inteleg asta. Si numara vizitatorii, in loc sa analizeze sursele si motivele pentru care sunt acolo.

  • Axel 29 Noi 2010, ora 15:51

    M-ai convins!

    • Florea Cristian 29 Noi 2010, ora 16:35

      deci trimiti si tu? :>

      • Axel 30 Noi 2010, ora 12:05

        Da, trimit și eu :D

      • Florea Cristian 30 Noi 2010, ora 14:05

        uh, ce ma bucur. astept sa scrii apoi despre reactiile primite :D

  • Ioni 29 Noi 2010, ora 17:44

    Count me in for SEO spam. :))

    Si daca ajung scrisorile nu ajung la destinatie de Craciun si ajung mai tarziu? :) E Romania, totusi.

    • Florea Cristian 29 Noi 2010, ora 20:07

      eu daca le trimit pe 20-21 nu e nici tarziu, dar nici prea devreme :D

  • omulvaly 29 Noi 2010, ora 17:50

    Si pe mine m-ai convins. Asta pentru ca nu am prea multi de felicitat ! Oricum eu nu am trimis niciodata felicitari „importate” am preferat sa urez doar un „la multi ani” , sau ce urare se potrivea decat sa o imbrac in cuvinte pompoase care nu-mi apartineau ori sa inund mesajul cu metafore mii ! Cele bune !

  • the dreamer 29 Noi 2010, ora 18:54

    n-am mai trimis/ primit felicitari de mult mult timp, insa este drept ca au un farmec aparte. Este o idee foarte buna :) Sper ca cei care le vor primi sa isi rezerve putin din timpul lor pentru a le citi macar.

    • Florea Cristian 29 Noi 2010, ora 20:08

      hai, nu te bagi si tu? nu faci si tu acelasi lucru? :-:

      • the dreamer 29 Noi 2010, ora 21:30

        gata. ma bag si eu. Iti scriu dupa Craciun reactiile oamenilor (daca vor fi ;)) ). Mai greu o sa fie cu „oficialitatile”, da’ personal, as prefera sa primesc felicitari :)

  • MidSuMmEr NiGhT's DrEaM 29 Noi 2010, ora 23:06

    Foarte frumos! Chiar m-a emotionat ideea ta si gandindu-ma numai ca ne permiti si noua sa-ti imprumutam ideea. Eu promit ca o voi face! Dar voi confectiona felicitarile manual. Si i-as trimite si bunicii mele una!:D

    • Florea Cristian 30 Noi 2010, ora 07:00

      eu nu cred ca am timp si talent sa confectionez felicitarile manual, ca as fi facut-o si eu. ma bucur ca ai preluat si tu ideea si ca o vei folosi! :D