Vodafone, certificata pentru cel mai bun punctaj al serviciilor de date si telefonie din Romania (P)

Ieri am fost la o conferinţă de presă organizată de Vodafone, de unde am aflat că există o companie care se numeşte P3 communications şi care testează în diferite ţări cam care dintre operatorii de telefonie mobilă stă cel mai bine cu acoperirea de internet şi de telefonie.

Pe scurt, ei anunţă toţi operatorii cu câteva luni înainte că urmează să vină şi să testeze reţeaua, iar operatorii aşteaptă, că altceva n-au de făcut. Cei de la P3 vin în ţară şi cu diverse telefoane existente pe piaţă se apucă de făcut teste. Nu spun niciodată în ce constau testele, ca să nu se poată pregăti operatorii în vreun fel. Ei pur şi simplu vin şi testează cum vor ei reţelele. Traseul parcurs în ţara noastră arată cam aşa:

p3 communications testing route - romania

După ce au fost prin toate cele 15 oraşe de pe hartă şi au testat conexiunile de date şi mobile (atât în oraşe, cât şi pe şoselele dintre acestea), au venit şi cu concluzia: Vodafone România merită certificatul „Best in Test”, pentru că are cea mai bună acoperire, atât când vine vorba de serviciile de date, cât şi pentru cele de telefonie.

Vodafone a investit foarte mult în reţeaua proprie în ultimul an, în special în ceea ce priveşte partea de date. Tot ieri, înainte de a fi anunţat rezultatul testului făcut de cei de la P3 communications, ne-au fost furnizate nişte statistici despre cum e cu interntul în reţeaua Vodafone. Aşa am aflat că există deja 6 oraşe din România care au internet 4G+, dar şi că Vodafone România e pe locul 3 în Europa în ceea ce priveşte viteza de internet.

Acum, dacă vrei să vezi mai multe detalii despre testul făcut de cei de la P3, găseşti aici tot ce-ţi trebuie. Iar dacă vrei să vezi cum arată certificatul primit de Vodafone, iată-l mai jos. :))

certificare - vodafone romania

Lasă un comentariu

N-a fost lăsat niciun comentariu la acest articol.
Fii tu cel care începe discuția!