Au început înscrierile la conferințele Webstock. Bloggerii au acces gratuit

Zilele trecute îți spuneam că dacă ai un proiect sau o campanie online desfășurată în ultimul an care crezi că merită premiată, o poți înscrie la Webstock Awards, competiția care premiază în fiecare an cele mai faine idei din online-ul românesc. Găsești aici articolul.

Tot atunci spuneam că începând cu 1 august vor începe și înscrierile pentru cei care vor să ia parte la conferințele Webstock, dar se pare că organizatorii ne-au făcut o surpriză și au dat drumul înscrierilor mai devreme.

Pentru cei care nu știu, Webstock este cel mai important eveniment de social media din România. Se află la a 9-a ediție, iar în acest an are loc pe 30 septembrie 2016, la JW Marriott Hotel, București. Este evenimentul care aduce la un loc profesioniștii din domeniul online, începând cu bloggeri, vloggeri și social media influencers și continuând cu oameni din departamentele de comunicare ale agențiilor și companiilor sau alți pasionați de online, care vor să învețe câte ceva de la invitați.

Este locul în care blogosfera din toată țara își dă întâlnire, pentru că la fiecare ediție au venit bloggeri din mai multe colțuri ale României, doar ca să ia parte la conferințe și ca să socializeze cu cei pe care, probabil, îi cunoșteau doar de pe internet. Webstock este o oportunitate grozavă pentru bloggerii aflați la început să-i cunoască pe cei care își desfășoară activitatea online de ani de zile.

Așa cum spuneam, înscrierile pentru bloggeri sunt gratuite și se fac aici. Dacă nu ești blogger, găsești aici detalii despre înregistrare.

Webstock 2016

Lasă un comentariu

2 comentarii

  • Luciana 20 Iul 2016, ora 12:29

    Ne vedem acolo, nu?

    • Cristian Florea 25 Iul 2016, ora 11:21

      Bineînțeles! :D