Ziare Romanesti

Groaznic! Groaznic! Încep să cred cu stupoare că la noi, când vine vorba de ziare, vine vorba de politică, fotbal şi jurnalism prost.

Nu generalizez, nu vreau s-o fac, nu se merită s-o fac. Dar credeţi-mă, sunt sătul de ziarişti care se prostituează, se fac de câcat în faţa întregii lumi şi scriu doar articole care se caută în mod special.

Cel mai concludent exemplu este moartea lui Michael Jackson. A fost mediatizată zilnic. Până azi, când cică a fost înmormântat (totodată ziua în care îşi serba aniversarea), am auzit în fiecare zi de Michael Jackson, de parcă ar fi venit Iisus pe Pământ, nu alta. Ştirea asta o să mai continuie vreo câteva săptămâni în care aceeaşi ziarişti vor scrie cum mama lui Michael a plâns la înmormântare, cum soţia sa a vărsat nu ştiu câte mii de lacrimi şi cum toţi cântăreţii de pop sunt în doliu. Chiar contează asta?

Ziarul, prin definiţie, este o publicaţie periodică, de obicei cotidiană, în care se tipăresc ştiri, informaţii politice, sociale, culturale, etc. Ei bine, în cazul lui Michael Jackson, care mai e ştirea acum, după o lună şi câteva zile? Orb să fi fost şi surdo-mut în acelaşi timp şi tot cred că ştiam că a murit Michael Jackson.

Ăştia în loc să dea ştiri ca lumea, ocupau pagini întregi cu Michael Jackson, poate-poate o fi vre-un bătrânel care n-a prins ştirea. I-a trebuit o lună să afle că a murit artistul. Mulţumiri ziarelor româneşti! Fără voi, bătrânelul s-ar fi stins din viaţă fără să ştie de Michael Jackson, am dreptate?

Eu m-am scârbit de ziare şi de articolele de toată jena. Cu toate astea, nu condamn pe nimeni şi nu spun că nu există ziarişti buni. Dar sunt mulţi care nu-şi merită slujba de ziarist.

P.S.: Nu mai spun de venirea Madonnei în România. Îmi ieşise pe nas ştirea asta până ieri.

Tags:
    1. MidSuMmEr NiGhT's DrEaM sâmbătă, 29 august 2009, 13:44
    2. Andrei Ionuţ sâmbătă, 29 august 2009, 13:50
      • Cristian Florea sâmbătă, 29 august 2009, 14:31
    3. CarmenPunkGirl sâmbătă, 29 august 2009, 13:54
      • Cristian Florea sâmbătă, 29 august 2009, 14:29
    4. 92lucia sâmbătă, 29 august 2009, 14:17
      • Cristian Florea sâmbătă, 29 august 2009, 14:28
    5. Daniel Florin sâmbătă, 29 august 2009, 14:29
      • Cristian Florea sâmbătă, 29 august 2009, 14:33
    6. skykery sâmbătă, 29 august 2009, 14:32
    7. M.T.Reloaded sâmbătă, 29 august 2009, 15:01
      • Cristian Florea sâmbătă, 29 august 2009, 16:59
        • Miss Tyaa duminică, 30 august 2009, 19:20
        • Cristian Florea duminică, 30 august 2009, 23:15
    8. Ndrey sâmbătă, 29 august 2009, 15:31
    9. STaycu sâmbătă, 29 august 2009, 14:32
    10. bubicO sâmbătă, 29 august 2009, 16:13
      • Cristian Florea sâmbătă, 29 august 2009, 16:26
    11. sorin duminică, 30 august 2009, 9:52
    12. Sport marți, 1 septembrie 2009, 21:05
      • Cristian Florea marți, 1 septembrie 2009, 23:47

    Adaugă un comentariu