De când am început să mă pregătesc pentru #triatlonmamaia mi-am amintit o grămadă de lucruri şi stări peste care dădeam pe vremea în care eram atlet. Mi-am amintit până şi de dificultăţile de care mă loveam, iar pentru că ştiu că aceste probleme sunt general valabile, am să încerc să le înşir mai jos.
1. Lipsa de motivaţie
Un atlet motivat ar putea câştiga foarte multe competiţii în faţa unuia mai bine pregătit. Dacă eşti atlet de cursă lungă în special, te vei lovi de foarte multe ori de probleme gen: amorţeală în braţe, senzaţia că nu mai poţi respira, diverse dureri în partea stângă sau dreaptă a abdomenului, dureri sub claviculă, dureri de cap etc.
Ce trebuie să faci? Să te automotivezi. N-a murit nimeni alergând decât dacă avea cine ştie ce boli grave. Demonstrează-ţi că poţi mai mult decât aveai impresia şi o să vezi că vei înregistra progres.
2. Lipsa unui coleg de antrenament
O problemă de care am fugit eu cât de tare am putut, dar peste care m-am lovit mereu. Colegii mei de antrenament erau la alt liceu în comparaţie cu mine. Având un program puţin mai flexibil, puteau face antrenamentul de dimineaţă undeva pe la ora 7 sau 8. Eu alergam singur de la 5, pentru că la 8 trebuia deja să fiu la liceu.
După-amiaza ne mai întâlneam noi, dar de multe ori antrenamentele noastre erau diferite. Eu la 5 dimineaţa nu puteam face ceea ce făceau ei la 8. Pe stadion era întuneric beznă şi preferam să alerg pe şosea. Şoseaua nu-mi permitea flexibilitatea măsurării distanţelor.
Dacă nu ai un coleg de antrenament, ai uneori senzaţia că înnebuneşti alergând singur. Unii atleţi găsesc rezolvarea într-un player şi o pereche de căşti. Eu dacă ascult muzică nu prea reuşesc să mai fiu atent la alergare şi-mi dau seama după câteva zeci de minute că nu ţin antrenamentul la intensitatea la care ar fi trebuit, ci undeva mult mai jos.
3. Dureri
Un atlet (mai ales dacă este minor, adică organismul său încă mai suportă schimbări), va avea parte de o grămadă de dureri. Începând cu durerile de tibie apărute în special (dar nu obligatoriu) datorită alergării pe suprafeţe dure (asfalt) şi terminând cu dureri de genunchi, glezne, dureri în zona inghinală (care, credeţi-mă, sunt cele mai rele), sau alte forme de dureri reprezentate de tot felul de probleme (băşici, sau altele) la degetele sau laba piciorului.
Nici durerile nu trebuie să te facă să renunţi. Gândeşte-te că nu eşti singurul care le simte şi că decât să nu mai faci antrenament deloc, mai bine faci, dar mai uşor.
După cum se vede, atletismul este mai mult un joc al minţii. Degeaba te ajută fizicul dacă nu reuşeşti să te motivezi la fiecare antrenament.
*photo via
facem un SportMeet pana atunci in care sa alergam alaturi de tine ?
eu oricum alerg de 2-3 ori pe saptamana vara cu prietenii mei.
problema ar fi doar ora, de obicei mergem intre 19,00-20,30.
facem, nu-i problema. si ora e ok. se mai intampla sa alerg si eu in acelasi interval de timp, pentru ca dimineata ma trezesc prea tarziu si este foarte cald. deci cand si unde? ca eu vin
Nu numai in atlet, cel putin la lipsa de motivatie este un caz general printre sportivi. Pe 3 septembrie sunt in Mamaia sa sustin echipa Sport Local si pe tine. Sper sa ne vedem pe acolo !
Facem un schimb de numere de telefon, mailuri, ceva. Trebuie sa ne gasim pe-acolo. Mersi de sustinere!
cu multa perseverenta si vointa poti depasi orice. Fiti un pic mai ambitiosi si reusiti, daca sunteti atleti!
Ai fost atleta?
stii cum se zice fara durere nu-i placere.! bafta la maraton, salutai pe restul din spate cand ajungi la linia de finish vrei primi niste priviri contradictorii:)) stiu ca-ti plac.
Daca voi fi primul, bineinteles ca-mi vor placea privirile respective :))
vei fi,am incredere :))