5 motive atipice pentru care e bine să faci mişcare

Dacă aţi mai trecut pe-aici din când în când probabil aţi văzut cât de mult îmi place mie să fac sport. Şi mă ştiţi: când văd oameni care desfăşoară activităţi care-mi plac şi mie, nu pot decât să-i felicit şi să mă bucur că-i am prin preajmă. E tare fain să ştii că ai o grămadă de cunoştinţe care înţeleg ce spui când începi să vorbeşti despre sport. Astăzi am primit o provocare de la gaşca smartatletic.ro. Trebuie să-i conving pe cititorii şi prietenii mei că mişcarea face bine.

Prima oară am zâmbit când am auzit că trebuie să fac asta şi mi-am zis că oricum voi ştiţi deja cum stă treaba. E ca şi cum aş încerca să par eu deştept şi să vă învăţ cum se fierbe un ou când, de fapt, voi ştiţi asta dinaintea mea.

Totuşi, am găsit cinci motive atipice pentru care e bine să faci mişcare. Asta ca să vedeţi că dincolo de sănătate şi condiţie fizică, există şi alte motive pentru care e bine să faci sport. Iar pe unele nu le pomeneşte nimeni, pe nicăieri, că sunt prea atenţi să vorbească despre motivele clasice. Aşadar, să începem:

1. Cunoşti oameni

Dacă nu stai în junglă, e imposibil să faci mişcare fără să intri în vorbă cu alte persoane. Sau fără să intre ele în vorbă cu tine. Mai discutaţi despre antrenamentele pe care le faceţi, despre cât de bine vă simţiţi când faceţi sport, mai schimbaţi un număr de telefon, un cont de Facebook şi aşa se leagă prietenii.

2. Îţi dezvolţi spiritul de luptător

Bine, recunosc, am forţat puţin nota aici, dar după ce explic la ce m-am referit, o să înţelegeţi. Când ieşi pe stadion la alergat şi vezi că un domn la vreo 60 de ani se ţine mai bine decât tine şi, deşi pare că nu mai poate, te întrece, parcă orgoliul de tânăr în floarea vârstei nu te lasă să continui aşa. Atunci îţi zici „Bă, sigur îl întrec pe nenea ăsta la băutul berii, da’ ar trebui să-l pot întrece şi la alergat”. Şi aşa te apuci să alergi puţin mai tare decât el şi, în cele din urmă, să-ţi dai seama că deşi n-ai ieşit la alergat ca să faci un fel de competiţie, ţi-ai dezvoltat un spirit de luptător numai ca să-ţi demonstrezi că eşti mai bun decât un om de trei ori mai bătrân decât tine.

3. O să fii văzut mai bine în grupul tău de prieteni

La început s-ar putea să râdă de tine pentru că faci mişcare. Nu-i exclus ca prietenii tăi să nu înţeleagă prea bine care-i faza cu sportul (că doar când i-ai ales nu i-ai întrebat cât de bine se pricep la sport). Totuşi, ştiu că nu-ţi alegi nişte prieteni pe care nu-i duce capul şi sunt sigur că în scurt timp îşi vor da seama că eşti de apreciat pentru efortul pe care-l depui. E un sentiment tare fain să-ţi spună un prieten: „Bravo, mă, pentru cele 15 ture de stadion făcute azi. Eu n-aş fi în stare”. Iar tu o să începi să rânjeşti fără să-ţi dai seama.

4. Altfel intră berea apa după o oră de sport

O să asculţi şi tu sfaturile bune de la TV (despre care am vorbit aici) şi o să bei cel puţin doi litri de lichide pe zi. Într-adevăr, când faci sport o să şi consumi apă (că transpiri), dar garantez eu că te hidratezi mai mult decât te deshidratezi, pentru că nu prea-ţi dai seama când e bine să te opreşti din hidratat. Nu-i ceva rău în asta, ce-i drept, că organismul tău deshidratat va fi fericit pentru tot lichidul pe care-l primeşte de la tine. Bine-ar fi, totuşi, să bei bere după ce faci sport doar dacă aceasta este fără alcool. Am scris aici despre beneficiile ei.

5. O să dormi mai bine

Nu ştiu dacă acum dormi bine noaptea sau nu, dar când faci sport poţi să fii sigur de faptul că o să ai un somn odihnitor întotdeauna. Iar un somn bun face în aşa fel încât şi ziua de după să fie excelentă!

Acestea fiind zise, dacă motivele mele atipice nu v-au convins să faceţi sport, cred că am să fiu nevoit să recurg la metoda aia supărătoare şi plictisitoare: adică să vă arăt acele avantaje ale sportului pe care le arată toată lumea pe internet. Iar eu nu vreau asta. Sper să nu vreţi nici voi.

keep calm and love sport

P.S.: Nu mă deranjează dacă doreşte cineva să completeze lista cu motive atipice pentru care e bine să facem sport. N-am vrut s-o spun şi pe aia cu: se uită admirativ toate persoanele de sex opus la tine când faci mişcare. O las pentru comentatori.

9 Comments

  1. Ciprian 26 iulie 2013
    • Cristian Florea 26 iulie 2013
  2. citadinul 30 iulie 2013
    • Cristian Florea 30 iulie 2013
  3. Lucianna 30 iulie 2013
  4. Vasile Lucia Georgiana 30 iulie 2013
  5. Carmen 1 august 2013

Leave a Reply