Aşadar, ce doriţi?

Nici nu m-am trezit bine, că articolul lui Justin Lambert mi-a sărit în ochi direct din reader. Tipul spune că a scris cel mai tare articol din viaţa lui, fără ca măcar să-şi dea seama, apoi ne zice reţeta pentru a face un articol mai bun decât cea mai tare creaţie a noastră de până acum.

Bineînţeles, eu încă n-am ajuns să-mi dau seama care-i cel mai tare articol din viaţa mea (îmi mai trebuie ceva cunoştinţe ca să trec peste articolele astea mediocre), dar el spune că trebuie să întrebăm cititorii ce vor de la noi pentru a putea face ceva mai bun decât până acum.

Părerea mea (1)

În blogging-ul pe care-l practică majoritatea românilor (adică blogging despre de toate, rareori nişat), nu ştiu dacă ne-ar putea da cititorii un subiect de scris. Nu, m-am exprimat greşit: ne pot da cititorii un subiect despre care să scriem, dar de ce le-am cere asta? Nu e ciudat să ai blog despre orice şi să-i întrebi pe cititori despre ce ar fi bine să mai scrii? E ca şi cum ai fi rămas în pană de idei şi le-ai cere lor ajutorul (disperat).

Părerea mea (2)

Ideea tipului nu este atât de rea, chiar dacă o aplicăm unui blog generalist. Poate voi vreţi să aflaţi părerea mea despre maşinuţele de jucărie, iar eu chiar n-am de gând să scriu despre asta pentru că am impresia că nu va interesa pe nimeni. Cu alte cuvinte, ceea ce spune el se aplică şi la noi, dar nu întotdeauna şi nu trebuie să te bazezi pe asta.

Aşadar, voi v-aţi întreba(t) cititorii ce subiecte trebuie să mai dezbateţi pe blog? Dacă v-aş întreba eu despre ce-ar trebui să mai scriu, ce mi-aţi spune?

5 Comments

  1. colaholicu 4 septembrie 2010
    • Cristian Florea 5 septembrie 2010
  2. A.Dragos 4 septembrie 2010
    • Cristian Florea 5 septembrie 2010
  3. tractor agricol 7 septembrie 2010

Leave a Reply