Momentul în care am hotărât să mă implic mai mult în blogging
Cum mi s-a părut filmul Metallica Through The Never
Acum două zile am fost la o conferinţă de presă la care s-a discutat despre traficul de persoane. Judy Boyle este iniţiatoarea unei asociaţii care se numeşte The NO Project şi care se ocupă exact cu asta: prevenirea traficului de persoane şi informarea populaţiei asupra lui. De fapt, asociaţia asta, împreună cu Bancpost, au organizat toată conferinţa.
Mi-a atras atenţia foarte mult faptul că ideea Asociaţiei The NO Project a apărut de la un articol din presă. Judy ne-a povestit cum, în urmă cu câţiva ani, a găsit într-un ziar un articol despre traficul de persoane (avea şi ziarul acela la ea, ca să le dea peste nas cârcotaşilor) şi, emoţionată fiind de subiect, a hotărât să facă mai mult research despre asta şi, în cele din urmă, să înfiinţeze o asociaţie.
Aşa mi s-a confirmat încă o dată cât este de important ce facem noi, cu scrisul ăsta al nostru. Acum mai bine de 10 ani, când a citit Judy acel articol, nu existau blogurile, dar acum au insistat la conferinţă pe bloguri şi Social Media, tocmai pentru că există extrem de mulţi oameni care stau acum pe internet şi citesc ce mai scriem noi, ăştia.
Revenind la traficul de persoane, majoritatea celor care au ajuns să facă muncă silită şi neplătită, au pornit de la a accepta o ofertă de angajare în străinătate. Au simţit că aia e oportunitatea vieţii lor şi au plecat să muncească, minţiţi de nişte oameni care au gândit totul îndeaproape.
În 2012, în România s-au identificat 1041 de victime ale acestei capcane, iar 70% dintre ele sunt femei. Aceste victime sunt trimise să cerşească, să se prostitueze, să muncească pe posturi de mineri, să lucreze pe câmp etc. În întreaga lume, în secolul XXI, încă sunt peste 20 de milioane de sclavi. Asta aşa, ca să ştim despre ce vorbim.
Cel mai impresionant este faptul că printre aceşit sclavi sunt şi copii. Sunt nişte micuţi care în loc să se joace cu maşinuţe, aşa cum făceam o parte dintre noi la vârsta lor, stau în stradă şi cerşesc sau, cum am văzut într-un clip azi, cară pietre.
Pare incredibil că în zilele noastre încă mai există practici din astea. Tocmai din acest motiv Asociaţia The NO Project a insistat pe a le arăta oamenilor că oricând se pot trezi (ei sau cunoştinţe de-ale lor) într-o situaţie în care trebuie să facă ceva obligat, fără a putea lua decizii.
Nişte studenţi de la Boston University College of Communication au avut ca temă să facă un clip despre traficul de persoane cu un scenariu în care să nu folosească deloc dialogul. A ieşit ce vedeţi mai jos.
Poate părea exagerat conceptul clipului, pentru că noi credem că am trecut de mult peste perioada aia în care oamenii trebuiau să facă lucruri împotriva voinţei lor. După ce am căutat mai multe informaţii despre subiect şi după ce am citit mai multe, am început să mă întreb, mai în glumă, mai în serios, câţi sclavi port zilnic după mine.
Îmi place că Asociatia The NO Project a legat povestea sclaviei de artă şi de hobby-uri. Au câteva evenimente în desfăşurare care cred că v-ar interesa.