Câteva concluzii după ce am jurizat un concurs de feedback-uri

Vă ziceam la începutul lunii februarie că am să jurizez un concurs dedicat bloggerilor, în care premiile erau formate dintr-o tabletă Asus Nexus 7 şi un scaun cu masaj. S-au înscris 19 bloggeri în concurs, iar biletul de înscriere era un articol în care trebuiau să ofere un feedback site-ului gimo.ro. Acum, la final, după ce s-au afişat câştigătorii, aş avea câteva concluzii de notat.

Nu-i de-ajuns să ai premii atractive ca să poţi face un concurs dedicat bloggerilor

Câţiva dintre bloggerii înscrişi mi-au spus că au participat doar pentru că sunt eu în juriu. N-o spun ca să mă laud, ci pentru că dacă n-ar fi fost în juriu cineva pe care să-l cunoască, au zis că n-ar fi avut încredere în concurs. Nu poţi apărea cu un concurs pentru bloggeri şi automat să înceapă lumea să se înscrie. În online trebuie mai întâi să demonstrezi că oamenii pot avea încredere în tine. Lucrul ăsta poţi să-l faci şi dacă lucrezi cu cineva care şi-a câştigat încrederea pe piaţă.

Sunt mulţi care cred că feedback-ul înseamnă să spui cât mai multe lucruri de bine

Am zâmbit când am citit comentariile de la articolul lui Gabriel. O comentatoare zicea că e fain ce-a scris, dar sigur nu va câştiga, pentru că la concursurile de genul ăsta se câştigă cu cât mai multe laude, nu cu feedback sincer. Nu ştiu la ce concursuri a participat domnişoara, dar câştigătorul concursului acesta e Gabriel. Şi nu l-am stabilit numai eu, ci tot juriul, din care face parte şi organizatorul concursului.

Din aceeaşi categorie, unii bloggeri au scris că gimo.ro e perfect, totul e roz acolo şi că se bucură că l-au descoperit, pentru că e cel mai tare site de pe internet (exagerez puţin, vă daţi seama). Noi, membrii juriului, punctam feedback-urile cu note de la 1 la 25, în care 1 conta cel mai puţin, iar 25 cel mai mult. Celor care doar au lăudat site-ul le-am dat 3, 4 sau 5, iar asta pentru că n-au înţeles ideea, nu pentru că voiam să fiu rău.

E foarte important să ştii unde promovezi concursul

Concursul Gimo a avut parte de destulă expunere. A apărut prin nişte newslettere, câteva site-uri de comunicate de presă şi câteva bloguri (atât ale participanţilor, cât şi ale juriului sau ale celor care doar au vrut să promoveze concursul), totuşi, la ce premii au fost şi la cât de uşoară era provocarea, mie 19 bloggeri înscrişi mi se par puţini. Nu ştiu ce aşteptări a avut organizatorul, dar ştiu ce aşteptări am avut eu. De expunere n-a dus lipsă, dar cred că nu prea a fost făcută unde trebuie.

Din punctul meu de vedere, degeaba vede multă lume concursul tău dacă cei care-l văd nu sunt în target. Câţi bloggeri urmăresc ce apare pe site-urile de comunicate de presă? Sau câţi deschid toate newsletterele la care sunt abonaţi?

Cred că aici e foarte important să cunoşti targetul şi să-ţi dai seama cum ar trebui să ajungi la el. Şi, cu riscul de a mă repeta, mă mai întorc puţin la prima concluzie: degeaba au fost mulţi care au văzut concursul, dacă nu aveau încredere în el. Sunt sigur că sunt mulţi bloggeri care nu cunoşteau nici juriul, nici organizatorul şi de-aia nu s-au înscris. Sau persoane care nu îndrăgeau un membru al juriului şi din cauza asta au preferat să stea deoparte. Totuşi, e de apreciat şi salutat orice încercare de integrare în lumea asta a online-ului, iar dacă mă întrebaţi pe mine, cei de la Gimo au fost curajoşi rău.

Sper ca articolul acesta să-i ajute atât pe cei care doresc să mai organizeze concursuri cu bloggeri pe viitor, cât şi pe bloggeri, care trebuie să înţeleagă că un concurs serios nu-l câştigă cel care ştie să laude organizatorul, ci cel care răspunde cel mai bine provocărilor.