Ce poţi învăţa despre blogging de la un atlet

Cei care mă citesc de mai mult timp ştiu deja că am avut ocazia să fac atletism timp de vreo 5 ani de zile. În aceşti 5 ani am învăţat atât de multe lucruri, încât mi-e imposibil să i le povestesc cuiva. De scris nici nu mai zic.

După ce am renunţat la sport, mi-am îndreptat mai mult din timpul liber spre blogging. Atunci mi-am dat seama că sportul şi blogging-ul, deşi pare incredibil, se pupă pe undeva. Adică sunt o grămadă de chestii pe care le-am învăţat în perioada în care eram sportiv şi care se aplică fără absolut nicio problemă în blogging. Dacă în timpul în care eram atlet am fost recunoscător pentru tot ceea ce am putut învăţa din sport, după ce am văzut că lucrurile alea se aplică în mai multe domenii, cuvântul „recunoştinţă” ar
caracteriza mult prea puţin lucrurile pe care am început să le simt. M-am gândit la o listă cu 3 lucruri pe care le-am învăţat din atletism şi le-am aplicat cu succes şi în blogging.

1. Nu renunţa niciodată.

În timp ce alergi, după ce treci de entuziasmul de la început, o voce din cap îţi spune să te opreşti, pentru că deja începi să oboseşti, deja te doare ceva în partea dreaptă şi, pe lângă asta, faptul că ai încercat să alergi contează mai mult decât orice altceva. Unde mai pui că poţi face şi mâine ceea ce voiai să faci azi?

Dacă reuşeşti să invingi vocea aia, o să-ţi dai seama că ceasul arată 60 de minute de alergare, iar tu încă mai poţi.

Vocea aia există şi în blogging, doar că ea îţi spune să nu scrii acum articolul pe care ai de gând să-l scrii, pentru că o să ai timp şi mai târziu de el. Se numeşte procrastinare, iar Arhi a caracterizat-o drept cea mai dificilă chestie în blogging în interviul din Little Blog Book.

2. Când ajungi sus, nu mai contează cât de greu a fost drumul

N-am ajuns încă sus în blogging, dar am avut norocul să mă bucur de câteva reuşite. Am muncit la unele articole ore în şir, timp în care puteam să fac orice altceva. Am lăsat somnul pentru câteva ore ca să pot să pregătesc un material pentru ziua următoare. Întotdeauna e mai comod să dormi decât să stai în faţa unui PC, dar când vezi că articolul la care ai muncit primeşte feedback, te simţi atât de bine, încât nu mai contează nesomnul.

În atletism e cam aceeaşi treabă. Când te vezi cu premiul în mână, nu mai contează că te-ai trezit dimineaţa la 5:00 şi ai ieşit la alergat indiferent de vreme. Se numeşte ieşirea din zona de comfort şi e al naibii de plăcută când îţi dai seama că merită efortul.

3. The unnamed feeling

N-am ştiut cum să-i spun altfel. E feeling-ul ăla pe care-l simţi când faci ceva ce-ţi place. Totodată, e şi feeling-ul ăla pe care-l simţi când îţi dai seama că nu faci toate lucrurile alea în zadar. Iar aici îl mai adăugăm şi pe ăla în care ai un obiectiv pe care trebuie să-l atingi.

Şi mai fain e că acest feeling apare după ce treci de punctul 1 şi punctul 2, pentru că greul n-are cum să-ţi placă niciodată, decât atunci când îţi dai seama că a meritat să faci asta. Nu-mi plăcea să mă trezesc la 5:00 ca să merg la alergat, dar aveam un obiectiv de atins, iar când am observat că munca mea dă rezultate, am început să iubesc şi mai mult ceea ce făceam.

Pentru mine chestia asta se numeşte the unnamed feeling, dar voi îi puteţi spune cum doriţi.