
Concurs: Câtă pizza și câte paste crezi că ai putea mânca la o masă?

Acum poți da mai mult decât Like pe Facebook. Iar Instagram arată câte vizualizări au clipurile
O echipă formată din 4 români a lansat acum ceva timp un proiect care se numește Lifebox și care este o platformă în cadrul căreia poți încărca și distribui între prieteni diverse albume cu poze. Pe scurt, dacă mergi împreună cu 5 prieteni la un concert, în loc să stați să schimbați între voi pozele pe care le-ați făcut acolo, le puteți încărca într-un album comun, ca să vă fie mai ușor să faceți schimbul. Proiectul e fain și mi-a plăcut încă de când mi-au povestit despre el.
Dar acum nu e vorba despre Lifebox, ci despre un lucru îndrăzneț pe care s-au hotărât cei 4 români să-l facă. Au lansat recent one-million-selfies.com, o platformă legată cumva de Lifebox cu ajutorul căreia vor să doboare recordul mondial pentru albumul în care s-au strâns cele mai multe selfie-uri. Momentan, acest record este ținut de un album care are 103.690 de selfie-uri și pentru că era prea ușor să-și propună să strângă 103.691 de poze ca să doboare recordul mondial, s-au gândit să ridice ștacheta la un milion. E un număr destul de greu de obținut, dar mie mi se pare o idee amuzantă și chiar mi-aș dori să le iasă.
Totodată, dacă merg bine lucrurile, vor doborî și recordul mondial pentru albumul foto cu cei mai mulți contribuitori, nu doar pe cel cu cele mai multe selfie-uri. Dacă vrei să contribui și tu, trebuie să faci următoarele lucruri:
- Intră aici;
- Click pe Add Your Selfie (merge și de pe laptop, dar și de pe mobil).
- Încarcă selfie-ul tău. Nu e nevoie să-ți faci vreun cont sau ceva de genul.
- Le zici și prietenilor tăi despre proiectul alor noștri, ca să îi ajutăm să strângă cât mai repede acel milion de poze.
Am urcat și eu un selfie. L-am pus pe primul pe care l-am găsit în laptop, adică cel de mai jos :))
Hai, dăm vestea mai departe?